
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 48 de ani, din Vaslui, bănuit de comiterea unei infracțiuni de distrugere (prin incendiere). În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, pe 22 august, la ora 16.30, pe fondul unui conflict spontan cu doi frați, în vârstă de 42, respectiv 53 de ani, din municipiul Vaslui, bărbatul s-a deplasat la locuința acestora și, folosindu-se de un recipient cu lichid inflamabil, a încercat să le incendieze imobilul în care locuiau. În urma acțiunii bărbatului cercetat au fost distruse mai multe bunuri din imobil, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 1.000 de lei. Pe 25 august, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.











