• Rectificarea bugetară pe care o va lua în discuție Consiliul Județean în ședința sa extraordinară de astăzi va aduce cele mai importante fonduri la asistență socială, dată fiind subfinanțarea „tradițională” de la bugetul de stat a acestui domeniu, care duce la crize, an de an, până în pragul neplății salariilor și amânării cheltuielilor pentru întreținerea copiilor instituționalizați. Însă nici dezvoltarea nu este neglijată, chiar în această perioadă de criză: patru drumuri județene vor intra în reabilitare, fiind alocată suma de 12 milioane. O cheltuială specifică perioadei pe care o traversăm este cumpărarea unui tunel de dezinfecție de 9.520 lei, care va fi amplasat la intrarea de nord a Palatului Administrativ.

În urma adoptării de către Guvern a Ordonanței de Urgență cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, pe 14 august, dar și a hotărârii de Guvern privind implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 pentru anul școlar 2020-2021, executivul Consiliului Județean Vaslui a decis convocarea pentru astăzi a unei ședințe extraordinare în care consilierii vor lua în discuție un proiect de rectificare a bugetului local pe acest an.
Cele mai importante sume alocate odată cu această rectificare vor merge către asistența socială și funcționare, însă îmbucurător este faptul că Programul Național de Dezvoltare Locală continuă prin alocarea a 12 milioane de lei pentru proiectarea și execuția a patru drumuri județene, care vor fi astfel reabilitate și modernizate: DJ 245C: Băcani (DJ245) – Băltățeni – Cepești – Rădăești – Coroiești- Bogdănița – Schitu (DJ245A), în lungime de 19,110 km, o investiție de 5 milioane de lei; DJ 248A: Limita județului Iași – Siliștea – Huc – Plopoasa – Rafaila – Buda – DJ 207E (Oșești), o lucrare care va costa 2 milioane de lei; DJ 246: DJ 247( Codăești) – Rediu Galian – Tăcuta – Focșasca – limită județul Iași, o investiție în valoare de 1 milion de lei; DJ 241C: limită județul Bacău (Stejaru) – Doagele – Poiana Pietrei – Dragomirești (DN2F), lucrări care vor costa 4 milioane de lei.
„Suma de 8.929.000 lei a fost alocată județului Vaslui pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului (2.189.000 lei), finanțarea centrelor publice pentru persoanele adulte cu handicap (2.325.000 lei), asigurarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special (718.000 lei) și finanțarea Programului pentru școli al României (3.697.000 lei)”, se precizează în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre propus de conducerea CJ consilierilor județeni.
O cheltuială „de sezon”, specifică perioadei pe care o traversăm, va fi alocarea către Direcția Economică a CJ Vaslui a sumei de 9.520 de lei pe care a solicitat-o pentru achiziționarea unui tunel de dezinfecție, care va fi amplasat la intrarea la intrarea dinspre nord a Palatului Administrativ.
Încep suferințele la DGASPC
Așa cum ne-am obișnuit, odată ce trecem de mijlocul anului, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului încep suferințele financiare. Motivul este acela că bugetul de stat aprobat la începutul anului este mereu extrem de zgârcit cu asistența socială din județul Vaslui. Nici prin această rectificare a bugetului de stat politicienii de la București aflați acum la guvernare nu au dat vreun semn că înțeleg dimensiunea problemelor sociale din această parte de țară. „Pe parcursul semestrului I, am intervenit prin mai multe solicitări la entitățile centrale în vederea suplimentării fondurilor pentru finanțarea activităților ce le desfășoară Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui. La această ultimă rectificare a bugetului de stat, județul Vaslui a primit pentru finanțarea DGASPC Vaslui suma de 4.514.000 lei, sumă insuficientă pentru finanțarea instituției. Din această cauză, în proiectul de hotărâre am propus suplimentarea fondurilor cu suma de 800.000 lei din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Consiliului Județean Vaslui”, le-a explicat consilierilor în același referat președintele CJ Dumitru Buzatu.











