Îngrijorați că fiul lor în vârstă de 9 ani, rămas singur în casă, ar fi putut păți ceva, doi părinți din Bârlad au apelat la ajutorul pompierilor pentru a sparge ușa locuinței. Copilul a fost găsit dormind profund, neauzind nici apelurile telefonice disperate ale părinților, nici bătăile cu securea în ușă ale tatălui și nici intervenția pompierilor, care au fost nevoiți să forțeze ușa.

Caz ieșit din comun la Bârlad! Părinții unui băiat de 9 ani, care locuiesc într-un bloc din cartierul Gară, au sunat disperați la numărul 112 și au solicitat intervenția pompierilor după ce, anterior, timp de aproape o oră, l-au sunat la telefon pe fiul lor, însă fără a reuși să vorbească cu el. Copilul se afla singur în apartament, iar părinții săi au crezut că a pățit ceva când au văzut că nu răspunde la numeroasele apeluri telefonice. Ba mai mult, au bătut și la ușă, tatăl folosind o secure, dar tot fără vreun rezultat. Totul s-a petrecut vineri, 17 iulie, cu puțin înainte de ora 16.00.
„Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială cu modul pentru deblocare, o autoscară mecanică și o ambulanță tip B2 (EPA), pentru deblocarea unei uși din Bârlad, strada Frunzelor, bloc N4, etaj 4. Părinții unui copil în vârstă de 9 ani au apelat la numărul 112, declarând faptul că minorul se află blocat în casă și nu răspunde, deși a fost apelat aproape 60 minute. La sosirea echipajelor de intervenție, tatăl minorului încerca să deschidă ușa apartamentului folosind o secure. Cu acordul părinților, pompierii au forțat ușa și au pătruns în locuință. Minorul a fost găsit dormind profund într-unul dintre dormitoare. După ce a fost trezit, copilul a fost evaluat medical, starea sa de sănătate fiind una bună. Copilul a declarat că nu a auzit niciun zgomot, chiar dacă tatăl său bătuse cu securea în ușă, în încercarea de a pătrunde în locuință”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
Potrivit acestora, autoscara mecanică nu a putut fi folosită din cauza mașinilor parcate neregulamentar.











