CNI finanțează investiții de 18 milioane lei în patru comune vasluiene

0

• În viitorul apropiat, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (CNI) va finanța patru investiții importante și așteptate de locuitorii comunelor vasluiene Ciocani, Grivița, Miclești și Oltenești. În total, se vor aloca 18.031.155 lei.

MLPDA va finanța investiții în infrastructura culturală, sportivă și de transport din peste 90 de orașe și comune din 31 de județe din întreaga țară, printre care se numără și patru comune din județul Vaslui. Anunțul a fost făcut de ministrul Ion Ștefan, pe data de 15 iunie, finanțarea fiind făcută prin intermediul CNI. Potrivit unui comunicat de presă remis de Minister, în cursul săptămânii trecute, mai exact pe 12 iunie, Ion Ștefan a semnat ordinele de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru 94 de obiective de investiții care vor fi realizate prin programele coordonate de Compania Națională de Investiții.

„Lucrările, în valoare totală de peste 550 de milioane de lei, vor viza, în principal: conservarea/restaurarea și reabilitarea unor monumente istorice și lăcașe de cult; construirea și dotarea unor sedii de instituții publice și a unor așezăminte culturale; reabilitarea infrastructurii afectate de pagubele produse în urma calamităților; reabilitarea, dotarea și modernizarea unor săli de cinematograf; construirea și dotarea unor săli de educație fizică școlară”, se precizează în comunicatul de presă.

Din cele 94 de investiții ce urmează să fie finanțate în întreaga țară, județul nostru este vizat doar de patru, în valoare totală de 18.031.155 de lei. Acestea sunt: „Construire și dotare cămin cultural în sat Ciocani, comuna Ciocani”, subprogram Așezăminte culturale, valoare 4.110.583 lei; „Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de viituri în comuna Grivița”, subprogram Lucrări în primă urgență, valoare 4.987.061 lei; „Construire și dotare cămin cultural în sat Miclești, comuna Miclești”, subprogram Așezăminte culturale, valoare 4.103.707 lei; „Reabilitare drumuri locale afectate de inundații în comuna Oltenești”, subprogram Lucrări în primă urgență, valoare 4.829.804 lei.

„Săptămâna aceasta o începem cu vești foarte bune! Comuna Grivița este în lista celor 94 de obiective de investiții publicate astăzi, ce se vor realiza la nivel național prin Compania Națională de Investiții. Vom avea alți 3,5 km de drumuri modernizate prin asfaltare. Continuăm să muncim! Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a semnat vineri, 12 iunie 2020, ordinele de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru 94 de obiective de investiții care vor fi realizate prin programele coordonate de Compania Națională de Investiții”, a postat primărița Alina Munteanu pe contul său de socializare pe data de 15 iunie.