• Județul Vaslui este pe unul dintre primele locuri din țară în ceea ce privește programul Teleșcoala vasluiană, prin care școlarii au avut acces la sinteze ale materiei din semestrul al doilea, peste 60 de lecții filmate și transmise pentru domeniul public de către profesorii care, chiar și în condițiile distanțării sociale, au dorit să fie aproape de elevi. Mai mult, de la lansarea sa, Campusul virtual de predare online numără circa 35.000 de vizitatori, dintre care 29.000 de elevi, aproape jumătate din totalul celor care au frecventat cursurile în acest an școlar! Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui caută soluții pentru a veni și în sprijinul celor circa celor peste 7.000 de elevi care nu au acces la nici un fel de dispozitiv de conectare la internet, încercând să acceseze fonduri europene și făcând apel la suportul administrațiilor publice locale sau al organizațiilor non-guvernamentale care, prin alocarea de fonduri sau strângerea de donații, ar putea contribui la sprijinirea activității educaționale online a elevilor. Un prim răspuns pozitiv a venit din partea Episcopiei Hușilor, Presfințitul episcop Ignatie anunțând că se va alătura acestui demers.

Încă de la înghețarea anului școlar prin închiderea unităților de învățământ, datorată epidemiei de coronavirus izbucnită la începutul lunii martie, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a depus eforturi susținute în vederea identificării soluțiilor alternative care să vină în ajutorul comunității educative vasluiene. Primele inițiative s-au concretizat prin lansarea încă din luna martie a Campusului Virtual, instrument prin care profesorii au putut ține legătura cu elevii lor, atât în ceea ce privețte predarea materiei de la punctul în care s-a rămas la suspendarea cursurilor, cât și pentru recapitularea materiei parcurse deja ori testarea elevilor. Răspunsul a fost unul peste așteptări: de la lansarea sa, Campusul virtual de predare online numără circa 35.000 de vizitatori, dintre care 29.000 de elevi, aproape jumătate din totalul celor care au frecventat cursurile în acest an școlar. Este de remarcat și aportul profesorilor, care au înțeles să-și continue activitatea și în aceste condiții. „La această oră, Campusul Virtual al Inspectoratului școlar Județean Vaslui înseamnă 37 de spații de curs, acoperind toate disciplinele și domeniile, de la învățământul preprimar la cel liceal, postliceal și, cel mai nou, la domeniile de activitate ale Palatelor și Cluburilor Elevilor care activează pe raza județului. Campusul Virtual este și deținătorul altui record, în afara celui legat de viteza și eficiența cu care a fost realizat: avem nici mai mult, nici mai puțin decât 35.300 de utilizatori înregistrați, dintre care 15% sunt profesori. La orice oră, există între 50 și 200 de conexiuni simultane. Colectivele de autori de profesori – lectori de curs, autori de resurse se măresc în fiecare săptămână iar formarea acestora se face din mers, prin intermediul Webinarelor, a lecțiilor online și a Tutorialelor plasate în Campus. De asemenea, pentru o comunicare cât mai amplă, am inaugurat un nou spațiu de comunicare dedicat exclusiv Campusului, pe cea mai mare rețea socială mondială https://www.facebook.com/groups/isjvaslui/„ a explicat prof. Gabriela Plăcintă , inspectorul școlar general al ISJ Vaslui.
O altă inițiativă de succes a ISJ s-a dovedit a fi Teleșcoala Vasluiană, instrument de predare didactică concretizat grație unui Apel public către cadrele didactice vasluiene. „Acest demers s-a concretizat în rubrica permanentă din Campusul Virtual și într-un număr de 60 de lecții filmate și transmise pentru a intra în domeniul public de profesori inimoși de informatică, discipline din domeniul Economic, latină, fizică, biologie, franceză, spaniolă, învățământ preșcolar, sport, învățământ primar, engleză, chimie, rusă, română. Din aceste lecții, 40 au fost deja remasterizate și încărcate pe Youtube, difuzate în rubrica specială din Campus, integrate în lecțiile online, considerate un exemplu de bună practică la nivel național. #telescoalavasluiana s-a impus, într-un timp foarte scurt, datorită activității rodnice, responsabile, creative și dezinteresate a unora din cei mai buni dascăli ai noștri. Vom continua să propunem lecții frumoase, interesante și utile, prin care materia semestrului al doilea să fie fixată într-o manieră cât mai atractivă și motivantă”, a declarat prof. Gabriela Plăcintă, inspectorul școlar general al ISJ Vaslui. „Cu mândrie, pot spune că județul Vaslui se află pe locul II sau III la nivel național din punct de vedere al numărului de elevi care au accesat programul Teleșcoala, lucru care ne bucură, văzând dorința de a învăța a elevilor, dar totodată ne și stimulează în a găsi soluții pentru a veni în sprijinul celor 7.060 de elevi care nu au acces la nici un fel de dispozitiv de conectare la internet și a celor 370 de elevi ai claselor terminale, a VIII-a și a XII-a, beneficiari ai burselor sociale. Am răspuns la Apelul extraordinar al Central Europe Initiative depunând pe 9 aprilie un proiect prin intermediul căruia ar urma să putem oferi fiecăruia din cei 370 de elevi menționați o tabletă și conexiunea internet aferentă. Dacă va fi aprobat, proiectul „The Virtual Campus for democratic online learning, preparation of exams and connectivity facilities for disadvantaged categories of pupils from Vaslui County, in the context of COVID crisis / Campusul Virtual pentru învățarea democratică, pregătirea examenelor și facilități de conectivitate pentru categoriile dezavantajate de elevi din județul Vaslui, în contextul crizei COVID”, va permite o extindere rapidă a preocupărilor și activităților legate de dezvoltarea Campusului Virtual al Inspectoratului școlar Județean Vaslui http://nelpae.ro/elearning, incluzând ca beneficiari și pe partenerii tradiționali din Republica Moldova ai Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Direcțiile de Educație din raioanele Anenii Noi și Cahul. În plus, am făcut apel, în mod deschis, pe toate canalele, la tot suportul pe care Consiliile locale, primarii unităților administrativ-teritoriale, organizațiile non-guvernamentale din județul Vaslui l-ar putea acorda elevilor cu probleme. Am transmis același mesaj și Episcopiei Hușilor, primind un răspuns prompt din partea Episcopului de Huși, Preasfințitul Ignatie, care ne-a asigurat de întregul sprijin al Domniei-sale personal și al tuturor parohiilor din componență. Așteptăm în continuare donațiile venite din partea tuturor colaboratorilor și partenerilor noștri, pentru a putea sprijini activitatea școlară online a tuturor elevilor pe care dorim să-i ajutăm”, a adăugat inspectorul școlar general prof. Gabriela Plăcintă.
În centrul preocupărilor ISJ Vaslui continuă să se afle și elevii aflați în pragul examenelor naționale, pentru care în aceste zile a fost mobilizată întreaga rețea a unităților școlare, în vederea unei bune desfășurări a perioadei de revenire la școală, de pregătire și de susținere a evaluărilor de final de ciclu școlar, în condiții de siguranță și de igienă. „Doresc să mulțumesc tuturor celor implicați în procesul educațional, cadre didactice și auxiliare, elevi, părinți, pentru felul în care au răspuns noilor provocări legate de situația specială în care ne aflăm datorită epidemiei de Coronavirus. În preajma Zilei de 9 Mai, sărbătoare cu triplă semnificație pentru noi, românii, vă adresăm un mesaj de încurajare și de încredere, sentimente pe care, prin munca noastră în slujba dumneavoastră, dragi elevi și stimați părinți, le vom transforma în certitudini marcate de solidaritate, responsabilitate și altruism”, a mai declarat inspectorul școlar general prof. Gabriela Plăcintă.










