• În urma donațiilor și sponsorizărilor primite până acum în cadrul campaniei umanitare „Donează pentru viață”, inițiată de Clubul Rotary Bârlad și desfășurată pe parcursul lunii aprilie, fundația din care fac parte numeroși oameni de afaceri bârlădeni a achiziționat deja o parte din obiectele propuse. S-au cumpărat două calculatoare, un hard disk și trei frigidere pentru dotarea laboratorului de testare a bolnavilor de COVID-19, precum și trei monitoare a funcțiilor vitale pentru secția Boli Infecțioase a spitalului bârlădean.

Știut fiind că, din 31 martie, Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad se numără printre unitățile de suport din țară unde se îngrijesc exclusiv bolnavi de noul coronavirus (chiar dacă au și alte patologii), oamenii de afaceri din cadrul Clubului Rotary Bârlad au dorit să se implice, din nou, pentru a veni în sprijinul unității medicale. Astfel, pe 31 martie, au inițiat campania umanitară „Donează pentru viață”, prin care se dorește ca, până pe 30 aprilie, să se strângă cel puțin 300.000 lei, bani cu care vor să cumpere dotări esențiale pentru spital.
„Bârladul este un municipiu cu o mare tradiție în activitățile de voluntariat și mecenat. În decursul timpului, concitadini de-ai noștri și-au donat o parte din resursele materiale și financiare pentru a-și ajuta semenii și a dezvolta comunitatea. Astfel, în Bârlad s-au construit instituții de învățământ, biblioteci, spitale și alte edificii culturale și sociale cu fonduri donate cu generozitate de locuitorii și nativii acestui oraș. Chiar Spitalul Municipal «Elena Beldiman», pe care vrem să-l sprijinim prin acest proiect, a fost construit datorită donatorilor din urbea noastră. Vrem să continuăm această tradiție lăudabilă prin inițierea proiectului «DONAȚI PENTRU VIAȚĂ», atât de necesar în aceste momente grele pentru noi toți. Dorim să achiziționăm cu fondurile donate cu generozitate de dumneavoastră, în limita sumelor colectate, ventilatoare pulmonare (aparate de ventilație mecanică, n.r.) și monitoare pentru supravegherea funcțiilor vitale. Viața și sănătatea celor de lângă noi depind de un gest umanitar natural și altruist făcut de fiecare român, cu adevărat patriot. Cui să donăm? Donăm împreună pentru bunicii noștri, părinții noștri, frații și surorile noastre, partenerii de viață, copiii noștri, pentru prietenii noștri, pentru toți cei cunoscuți și necunoscuți și, cine știe, poate chiar pentru noi. De ce să donăm? Pandemia COVID-19 ne-a surprins pe toți, mai ales pe autorități. Spitalul din Bârlad a fost desemnat spital de suport COVID-19, ceea ce înseamnă că toate persoanele contaminate cu acest virus din județul Vaslui vor fi internate și tratate aici”, este mesajul publicat de reprezentanții Clubului Rotary Bârlad odată cu inițierea campaniei de strângere de fonduri.
Localnicii s-au mobilizat în număr mare
În mai puțin de jumătate de lună, campania a adunat 71.249 lei, din care 52.723 lei au fost donați de persoane fizice și juridice din oraș, iar 18.526 lei de către membrii Clubului Rotary Bârlad. Cel puțin aceasta este situația prezentată de Rotary la data de 10 aprilie, adică după 11 zile de campanie. Tot în același tabel se arată și pe ce anume s-au cheltuit fondurile colectate. Este vorba despre două calculatoare, un hard disk de 1 Tb și un frigider pentru laboratorul de testare a COVID-19 (cost 6.077 lei – din donațiile Rotary Club), trei monitoare a funcțiilor vitale pentru secția de Boli Infecțioase (cost 28.742 lei – din donațiile prietenilor Rotary Club) și încă două frigidere pentru laboratorul de testare a COVID-19 (cost 3.500 lei – din donațiile prietenilor Rotary Club). După achiziționarea echipamentelor enumerate, a mai rămas un sold disponibil de 32.930 lei.
„Rotary Club Bârlad s-a alăturat deja celor care luptă împotriva pandemiei. Mulțumim pe această cale tutuor celor care au răspuns apelului nostru, celor care sunt mereu alături de noi și care au înțeles să participe la ajutorarea cadrelor medicale din spital, a bolnavilor și familiilor acestora, prin sponsorizări substanțiale. Așa cum am promis, vă prezentăm achizițiile efectuate cu o parte din fondurile primite până la data de 10.04.2020. Fondurile rămase sunt destinate tot echipamentelor necesare, însă costul acestora depășește posibilitățile noastre din acest moment. Prin urmare, vă rugăm să ne sprijiniți în continuare! Facem acest apel umanitar la solidaritate, pentru că numai împreună putem reuși! Donațiile se pot face într-unul din conturile Asociației Rotary Club Bârlad deschise la Unicredit Bank Bârlad: RO51 BACX 0000 0011 9399 5000 și la BCR Bârlad: RO21 RNCB 0260 0031 4544 0001 sau cu cardul pe platforma Bursabinelui.ro (http://www.bursabinelui.ro/Bursabinelui/Proiecte/DONEAZA-PENTRU-VIATA)„, se arată în mesajul de mulțumire transmis de conducerea Rotary Club Bârlad pe pagina de facebook a asociației.










