
Prestație excelentă reușită la finala Campionatului Național pentru Juniori 2 de către atletul Laurențiu Dumitrel Vrabie, legitimat la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad. În urmă cu câteva zile, mai exact vineri și sâmbătă (6-7 martie), sportivul antrenat de profesorul Lucian Bolgar a participat la competiția găzduită în sala de atletism „Ioan Soter” din cadrul Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu” București și a reușit să urce pe podium la ambele probe la care a concurat. Concret, în proba de 1.500 de metri, desfășurată vineri, sportivul în vârstă de 17 ani și inclus în categoria Junior 2 a făcut o cursă foarte bună, la final clasându-se pe locul III și cucerind medalia de bronz. {i a doua zi, când a concurat în proba de 3.000 metri, atletul a reușit să se mobilizeze și să alerge foarte bine, în final clasându-se tot pe locul III.
Pe lângă acesta, CSS Bârlad a mai participat la campionatul destinat categoriei Juniori 2 (17-18 ani) cu încă șapte atleți antrenați de profesorul Lucian Bolgar. Este vorba despre Andrei Anton (Junior 2) – probele de 800 metri și 1.500 metri, Eusebiu Rîmboi (Junior 2) – probele de 800 metri și 1.500 metri, Paula Cristea (Junioară 2) – proba de aruncare a greutății, {tefan Anton (Junior 3) – probele de 1.500 metri și 3.000 metri, Dragoș Năstasă (Junior 3) – probele de 800 metri și 1.500 metri, Francesca Miron (Junioară 3) – probele de 800 metri și 1.500 metri, Teodor Iulian Bîgu (Junior 3) – proba de ștafetă 4 x 2 tururi alături de Andrei Anton, Laurențiu Dumitrel Vrabie și Eusebiu Rîmboi. Din păcate, niciunul dintre ei nu a urcat pe podium, însă majoritatea s-au clasat pe locuri foarte bune.
Pentru că, în această perioadă, numărul cazurilor de infectări cu noul coronavirus crește de la oră la oră și în România a fost declarată stare de urgență, au fost interzise toate activitățile / competițiile la care iau parte numeroși participanți. Așa că nu se știe când vor fi reluate campionatele naționale din sezonul în aer liber.










