A cazut cu burta in secera si a fost eviscerat!

0

Un varstnic de 72 de ani, din Bogesti, comuna Pogana, a ajuns la Spitalul de Urgenta Elena Beldiman Barlad in stare grava dupa ce a suferit un accident ingrozitor. Batranul plecase ieri dimineata de acasa pentru a taia niste iarba pentru animalele din batatura. La un moment dat, in timp ce se afla in caruta cu care se deplasa pe un drum situat langa un lan de porumb, acesta a cazut din caruta exact in secera cu care intentiona sa taie iarba. Din pacate, omul s-a ales cu o plaga taiata cu evisceratie in zona abdominala. Groaznicul accident s-a petrecut ieri dimineata, putin dupa ora 6.30. Din fericire, cand a tipat de durere, a fost auzit de cainii de la o stana din apropiere, care au inceput sa latre, alertand astfel ciobanii. Acestia au fost cei care, la ora 6.41, au sunat la numarul de urgenta 112 pentru a solicita un echipaj medical. In cel mai scurt timp, Serviciul de Ambulanta Judetean Vaslui – Substatia Barlad a alocat o ambulanta cu medic, care i-a acordat, intai, asistenta medicala la fata locului, iar ulterior l-a transportat la spitalul barladean. Odata ajuns aici, a fost dus direct in sala de operatii, unde medicii chirurgi s-au chinuit cateva ore bune pentru a-i salva viata. Diagnosticul pus de acestia a fost plaga taiata abdominala cu evisceratie (intentin subtire si intestin gros), soc hemoragic – stare generala grava, instabil hemodinamic. S-a intervenit chirurgical in cursul diminetii, iar momentan (ieri, ora 13.30, n.r.) se afla pe sectia de Anestezie si Terapie Intensiva, ne-a declarat dr. Angelica Gramaticu, purtatorul de cuvant al spitalului barladean.

Trebuie spus ca, desi pare doar un accident stupid, politistii efectueaza cercetari in acest caz pentru a stabili daca nu cumva a fost comisa vreo infractiune. Deocamdata, oamenii legii fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa.