0

Incepand de luni, 24 iunie, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) elibereaza adeverinte pentru beneficiarii schemelor de plata implementate de agentie in cadrul Campaniei 2019 care intentioneaza sa acceseze credite in vederea finantarii activitatilor curente, de la institutiile bancare si non-bancare care au incheiat conventii in acest sens. Astfel, fermierii vor avea acces la finantare in vederea derularii activitatilor specifice atat pentru strangerea recoltelor, cat si pentru pregatirea noului an agricol.

In cadrul Campaniei 2019 de depunere a cererilor unice de plata in agricultura, 19.417 de fermieri vasluieni au depus cereri de subventii, pentru o suprafata totala agricola de 244.474 ha. Daca doresc, acestia pot beneficia de credite agricole pentru finantarea capitalului de lucru in vederea desfasurarii activitatilor curente, inclusiv pentru pregatirea noului an agricol, credite garantate din subventiile pe care urmeaza sa le primeasca de la APIA. Pot beneficia de astfel de credite fermierii care au accesat schema de plata unica pe suprafata, plata redistributiva, plata pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu si masurile de mediu si clima – M10, M11, M13, pe baza adeverintelor eliberate de catre centrul APIA unde a fost depusa cererea de plata in campania desfasurata intre 1 martie si 15 mai 2019.

Astfel, la solicitarea scrisa a fermierului, APIA elibereaza o adeverinta prin care confirma ca acesta a depus cererea unica de plata pentru anul 2019, solicitand sprijin pentru schemele de plata enumerate mai sus. De asemenea, prin adeverinta se confirma, la data emiterii acesteia, suprafata determinata la plata pentru schemele de plata care fac obiectul conventiei, ca s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, dupa caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plata care fac obiectul conventiei si ca beneficiarul, la data emiterii adeverintei, nu face obiectul excluderilor de la plata pentru aceste scheme de plata, indeplinind conditiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, in conformitate cu legislatia in vigoare.

Valoarea creditului va fi de pana la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverintei eliberate de APIA, iar dobanda aferenta acordarii creditelor va fi de RON-ROBOR 6M plus maxim 2%.

In ce priveste comisioanele practicate de institutiile finantatoare, atragem atentia fermierilor care doresc sa acceseze credite pentru finantarea capitalului de lucru in vederea desfasurarii activitatilor curente, sa analizeze cu atentie sporita solutiile de finantare propuse de institutiile financiar-bancare si nebancare in ceea ce priveste costul acestora, astfel incat sa aleaga modalitatile de finantare care raspund cel mai bine necesitatilor proprii, atentioneaza Razvan Arteni, directorul executiv al APIA Vaslui.

Creditele acordate de banci fermierilor sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) si Fondul National de Garantare a Creditului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM). Pana la acest moment, 12 banci au incheiate conventii pentru acordarea de credite agricole. Toate conventiile incheiate intre APIA, institutiile bancare si nebancare si FGCR/ FNGCIMM sunt postate pe site-ul institutiei, la adresa: www.apia.org.ro, in sectiunea Conventii, Acorduri, Protocoale.