Conducerile mai multor scoli vasluiene au raportat Inspectoratului Scolar Judetean faptul ca in prima zi de scoala de dupa minivacanta a crescut numarul de elevi absenti, altii, care prezentau simptome de viroza fiind trimisi acasa. Deocamdata insa, situatia nu a impus suspendarea cursurilor la nici o unitate scolara din judet, cu atat mai mult cu cat in aceasta perioada se incheie situatia scolara a semestrului I.
Dat fiind recrudescenta cazurilor de imbolnaviri cauzatede virozele respiratorii, inclusiv in randul copiilor si adolescentilor, dar si iminenta posibila declarare de epidemie de gripa la nivel national, ar putea avea de suferit si invatamantul. Asta pentru ca, in cazul aparitiei a mai mult de trei cazuri de gripa sau absenta, din cauze medicale, a peste 20% din numarul de elevi sau prescolari dintr-o unitate de invatamant, respectiva unitate si-ar putea suspenda cursurile, pentru a-i proteja pe ceilalti elevi. Deocamdata, la nivelul judetului Vaslui nu a fost inca cazul, desi luni, directorii mai multor unitati de invatamant, atat din mediul urban, cat si din rural, au anuntat inregistrarea unui mare numar de elevi care au absentat de la cursuri. Nu avem siguranta ca toate absentele ar avea la baza motive medicale, cu atat mai mult cu cat este prima zi de scoala dupa o minivacanta de patru zile, primita cu ocazia Unirii Principatelor, astfel ca, cel putin deocamdata, nu s-a considerat necesara suspendarea cursurilor la respectivele unitati scolare. S-au luat insa masuri pentru evitarea raspandirii bolilor, s-a facut triaj la intrarea la cursuri, iar mai multi elevi, care prezentau simptomele unor viroze, au fost trimisi acasa, fiind anuntati parintii pentru a lua masurile necesare. Din fericire, nu a fost vorba de elevi suspecti de gripa, ci doar de viroze. Asteptam si raportarile de la spitale si de la Directia de Sanatate Publica, precum si eventualele recomandari de la minister… Daca situatia o va cere, nu vom ezita sa luam toate masurile care se impun, inclusiv suspendarea cursurilor, pentru a proteja sanatatea elevilor, a declarat prof. Gabriela Placinta, inspectorul general al ISJ Vaslui. Ea a adaugat ca in ceea ce priveste numarul de absente inregistrate la nivelul judetului Vaslui, nu este aproape nicio diferenta comparativ cu perioadele similare din anii trecuti.
Marian Mocanu










