luni, ianuarie 26, 2026

GAZ EST, pe cea mai inalta treapta a podiumului antreprenoriatului romanesc

Evaluarea performantei este, in orice domeniu, o recompensa si, totodata, un impuls al progresului. O evaluare asumata a rezultatelor unor companii, reflectata in clasamente obiective si transparente, reprezinta de fapt o diagnoza a mediului de afaceri, un tablou cat mai real al performantelor unei economii. Iata de ce, in fiecare an, companiile devenite repere in economia regionala si chiar in cea nationala asteapta cu interes momentul evaluarii si al dezvaluirii locului pe care ajung sa il ocupe in clasamente realizate de catre autoritati cu expertiza in domeniu. Locul atribuit in aceste topuri anuale reprezinta, practic, oglinda activitatii pe care firma a desfasurat-o timp de un an, in tumultul unei competitii permanente.
Din fericire, mediul de afaceri vasluian are un nume prezent in mod constant in aceste clasamente nationale economice cu o notorietate incontestabila. Exista o companie vasluiana care, in cei 15 ani de activitate, a reusit o performanta neegalata inca de nicio alta societate in domeniul sau de activitate. Aceasta companie este GAZ EST S.A., distribuitor si furnizor autorizat de gaze naturale, un IMM solid cu o ascensiune, pentru multi, surprinzatoare, dar reconfirmata de la un an la altul, o societate recunoscuta deja ca brand in domeniul sau de activitate. GAZ EST si-a depasit de mult notorietatea locala, fiind astazi in topul furnizorilor de gaze naturale din Romania.
Iata ca, in acest an, GAZ EST S.A. ajunge pe cea mai inalta treapta a podiumului national. Topul National al Firmelor Private din Romania reprezinta un eveniment de referinta pentru mediul de afaceri romanesc. Este poate cel mai mare eveniment de business care analizeaza activitatea a peste 676.000 de firme, premiindu-i pe cei mai buni 600 antreprenori, oferind recunoastere pentru meritele intreprinzatorilor si promovand cele mai performante intreprinderi ale anului anterior. Pe 2 noiembrie 2018, la Bucuresti, Consiliul National al intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, in parteneriat cu Guvernul Romaniei si cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, organizeaza cea de-a XXVI-a editie a acestei manifestari de traditie pentru antreprenoriatul romanesc. Este un clasament cu recunoastere internationala, care transpune bunele practici europene si internationale din domeniu avand la baza informatiile furnizate de catre Oficiul National al Registrului Comertului, in functie de profitul brut, cifra de afaceri, productivitate si performanta globala in afaceri. in topul national din acest an, intocmit cu multa rigurozitate si profesionalism, compania GAZ EST S.A. ocupa, la categoria intreprinderi mijlocii, LOCUL 1 in clasamentul national dupa productivitate, LOCUL 1 dupa cifra de afaceri, LOCUL 2 dupa performanta globala si LOCUL 4 dupa profitul brut.
Si pentru a oferi parca inca o garantie privind standardele profesioniste ale acestui prim clasament, compania GAZ EST mai primeste o confirmare a performantelor sale in cadrul unui alt Top National al Firmelor, realizat in exclusivitate de catre Camera de Comert si Industrie a Romaniei. in cadrul acestui eveniment, o gala de prestigiu, aflata la cea de a XXV-a editie si organizata, in acest an, tot la Bucuresti, in data de 7 noiembrie 2018, vor fi premiate cele mai performante companii din Romania. Acest clasament reprezinta, de un sfert de secol, un reper pentru mediul de afaceri romanesc, impunandu-se ca parte integranta a culturii de business din tara noastra.
Clasamentul Topul National al Firmelor 2018 este organizat in baza unor indicatori care vizeaza cifra de afaceri neta, profitul din exploatare, eficienta utilizarii resurselor umane si a capitalului angajat. Ierarhia TNF este construita pe baza unei metodologii clare, transparente si unitare la nivel national, implementata de Camerele de Comert in toate judetele tarii. Ei bine, si in acest clasament al elitei economice romanesti, compania GAZ EST ocupa un spectaculos LOC 2 la categoria Servicii – intreprinderi mijlocii.
Asadar, GAZ EST S.A. confirma, si in 2018, faptul ca performanta adevarata, nu cea accidental obtinuta doar intr-un an, ci performanta reconfirmata ani la rand, poate fi atinsa numai urmand calea responsabilitatii, a rigorii profesionale si a modernizarii permanente, numai printr-o asumare a prezentului cu gandul la un progres echilibrat si bine fundamentat, intr-un cuvant, numai prin profesionalism. Cel care conduce activitatea companiei inca de la infiintarea sa, in anul 2003, omul a carui viziune a transformat indraznetul proiect vasluian Gaz Est din urma cu 15 ani intr-o afacere de succes in lumea antreprenoriatului national, este Directorul General si Presedintele Consiliului de Administratie Gaz Est S.A., Ing. Adrian TIGHICI. Iata care a fost declaratia sa in contextul rezultatelor exceptionale obtinute in acest an de compania pe care o conduce:
Este, fara indoiala, rodul muncii unei echipe performante, determinate si intr-o permanenta upgradare. inca de la infiintare, obiectivele companiei Gaz Est au fost ambitioase, dar au fost intotdeauna orientate catre consumator; si, mai ales, nu au fost etape arse artificial in dezvoltarea noastra. De la un an la altul, ne-am dorit ca produsul final oferit clientilor sa reflecte un nivel tot mai inalt de calitate, asumandu-ne adaptarea la o piata a gazelor naturale aflata in permanenta schimbare. Am acumulat valoare noi insine, individual si colectiv, pentru a putea aduce siguranta si confort abonatilor nostri. Ne-am ales cu atentie partenerii de afaceri, am investit semnificativ in resursa umana si in dotari tehnologice moderne, am transformat extinderea retelei proprii de distributie a gazelor naturale intr-un obiectiv central, constienti fiind de faptul ca aceste investitii aduc plus-valoare in nivelul de trai al oamenilor si, in ultimii 3 ani, ne-am extins activitatea de furnizare in aproape toate judetele tarii.
in prezent, dupa 15 ani de activitate, Gaz Est S.A. are 350 km de retea proprie de distributie si peste 35.000 de abonati. Se pare ca, intr-adevar, am reusit sa transformam experienta acumulata in expertiza si chiar suntem mandri cand, in aceste clasamente nationale de prestigiu, GAZ EST S.A. ocupa primele locuri. Este o recunoastere si o reconfirmare care ne bucura si ne obliga, in egala masura. De multe ori, sa ajungi in varf este mult mai usor decat sa ramai acolo, iar acum, pentru noi, provocarea consta in mentinerea nivelului de performanta atins. Ceea ce ne dorim sa transmitem clientilor nostri este ca ne vom pastra, si de acum incolo, acel crez care ne caracterizeaza activitatea si planurile de viitor: siguranta si confortul abonatilor. Le multumim ca au ales oferta Gaz Est si ca, prin alegerea lor, au facut cu putinta performantele noastre. – Ing. Adrian TIGHICI, Director General si Presedinte al Consiliului de Administratie GAZ EST S.A.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Related Articles

Popular Categories