Marinarul vasluian rapit de piratii nigerieni a fost eliberat

0

Vasluianul Ionel Hancu, sef mecanic pe nava Glarus, care, impreuna cu alti 11 marinari au fost rapiti de piratii nigerieni acum cinci saptamani, pe cand nava era acostata in portul Harcourt, a fost eliberat. Din cate se pare, armatorul a platit rascumpararea ceruta de piratii nigerieni, dupa ce Clubul de asigurare a urmat procedurile standard de contactare si negociere cu rapitorii. Vasluianul in varsta de 61 de ani, care era sub contract cu compania elvetiana, se va intoarce acasa, dupa o escala la sediul firmei, situat la Berna.

Pe 22 septembrie, in timp ce se afla acostata in rada portului Harcourt, din Delta Nigerului, nava Glarus, ce naviga sub pavilion elvetian, a fost atacata de pirati, 12 din cei membri ai echipajului fiind luati ostatici. intre marinarii pentru care piratii au cerut rascumpare, alaturi de sapte filipinezi si cate un marinar din Slovenia, Ucraina, Croatia, Bosnia s-a aflat si vasluianul Ionel Hancu. Imediat dupa rapire, au fost alertate armatorul si autoritatile elvetiene, precum si ministerele de externe ale tarilor din care proveneau marinarii rapiti. Dupa cinci saptamani de negocieri, armatorul a platit recompensa iar piratii i-au eliberat pe marinarii care, ulterior, au fost transportati la sediul din Elvetia al firmei, compania Massoel Shipping. in varsta de 61 de ani, absolvent promotia 1981 a Institutului de Marina Mircea cel Batran din Constanta, ofiterul Ionel Hancu servea pe functia de sef mecanic al navei. Ionel e un baiat superlinistit, un tip in banca lui. E greu sa ajungi la 61 de ani si sa navighezi in continuare. Multi au renuntat sau nu i-a mai luat compania, el a ramas pentru ca e un bun meserias, de aceea si armatorul il contacteaza direct. La elvetieni nu prea navigheaza oricine, au un standard ridicat, au anumite pretentii, isi cauta oameni buni, care sa lucreze pe nave moderne, povestea un fost coleg de facultate al marinarului vasluian.
Trebuie spus ca zona din largul Nigerului, la fel ca si alte locuri din Africa, sunt considerate de risc maxim datorita piratilor care ataca deseori navele comerciale, de pescuit sau de agrement, indiferent de gabarit. Pentru a-si asigura echipajele de care au nevoie, armatorii incheie polite de asigurare pentru pentru repatriere si pentru accidente. intre clauzele contractuale sunt si unele special incheiate pentru rapire si pentru daune aduse navei de catre pirati, clauze care, de regula, nu sunt trecute in polite, dar solicitate de armator daca nava traverseaza zone de risc sau de conflict. in aceste cazuri, cum a fost si in cel al navei Glarus, implicit a vasluianului Ionel Hancu, stiind ca isi va recupera banii de la asigurator, armatorul plateste sumele solicitate negociate cu rapitorii. in alte cazuri, pentru ca armatorul nu plateste, marinarii rapiti pot sta in captivitate luni si chiar ani de zile, sau mai rau, sunt ucisi de pirati. Totusi, chiar in cazul fericit, atat negocierile cu rapitorii, cat si strangerea si transmiterea rascumpararii, dureaza, acesta fiind si motivul pentru care cei 12 marinari de pe nava elvetiana au fost eliberati dupa aproape cinci saptamani petrecute in captivitate. Cat despre Ionel Hancu, acesta, dupa o escala la Berna, la sediul companiei pentru care a lucrat, urmeaza sa revina teafar acasa.