marți, decembrie 23, 2025

inca o tentativa de inchiriere a locurilor de parcare din Barlad

in luna mai, consilierii PSD s-au opus vehement aprobarii Regulamentului de atribuire si folosire a locurilor de parcare din Barlad, asa ca, la jumatatea acestei luni, Primaria Barlad a lansat un sondaj in mediul online, prin care cetatenii trebuiau sa raspunda daca sunt de acord cu inchirierea locurilor de parcare. Pentru ca 60% dintre repondenti sunt in favoarea inchirierii, edilii isi incearca din nou norocul si spera ca, la sedinta Consiliului Local de astazi, grupul PSD sa voteze respectivul regulament, astfel incat proprietarii de masini care parcheaza pe domeniul public sa plateasca, iar banii stransi sa fie folositi pentru amenajarea de noi parcari.

Potrivit situatiei centralizate de reprezentantii primariei, in acest moment, Barladul numara doar 3.135 de locuri de parcare amenajate incepand cu anul 2005, pe o suprafata totala de 51.060 metri patrati. Asta in conditiile in care, tot din evidentele primariei, rezulta ca, in 2017, la nivelul orasului, erau inmatriculate 85.365 de autovehicule (in 2007 numarul lor era de 41.020). Asadar, e limpede ca Barladul are un deficit mare de locuri de parcare, ceea ce duce la anomalii, in sensul ca fiecare sofer se descurca asa cum poate si isi lasa masina pe unde apuca: pe trotuar, pe spatiul verde, pe prima banda a strazii, etc. Evident, parcarea alandala ii incurca atat pe ceilalti soferi, cat si pe pietoni, care de cele mai multe ori sunt nevoiti sa faca echilibristica pentru a putea trece pe langa respectivele autoturisme.
Asa se face ca, in aprilie, autoritatile locale au lansat in dezbatere publica Regulamentul de atribuire si folosire a locurilor de parcare in parcarile de resedinta din Barlad, iar in luna mai l-au prezentat in sedinta de plen a Consiliului Local Barlad pentru a fi aprobat. Numai ca, surpriza, social-democratii s-au opus vehement initiativei, asa ca proiectul a picat. Acum, edilii isi incearca din nou norocul si spera ca, la sedinta ordinara de astazi, 31 octombrie, grupul PSD va fi de acord cu initiativa. Mai ales ca, de aceasta data, a fost facut si un sondaj de opinie in mediul online, la care 596 de persoane au fost de acord si 404 au fost impotriva inchirierii locurilor de parcare din oras.

Ce prevede Regulamentul?

Dupa cum se explica inca din primul paragraf, vizate sunt locurile de parcare amenajate de municipalitate, ce se afla la mai putin de 30 de metri de frontul imobilelor utilizate de locatari. Potrivit respectivului regulament, taxele practicate pentru folosinta parcarii precum si modalitatile de plata sunt cele prevazute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, OUG nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de HG nr. 955/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
in parcarile de resedinta se va putea atribui cate un loc de parcare, pentru fiecare unitate locativa, prin licitatie publica, cu exceptia persoanelor care detin garaje autorizate sau/si terenuri cu destinatia de copertina, garaj, etc., pe domeniul public sau privat. Toate parcarile de resedinta vor trebui identificate si inventariate, iar fiecarei parcari i se vor aronda blocurile din jurul acesteia care vor putea folosi parcarea respectiva. Locurile de parcare din parcarile de resedinta vor fi atribuite prin licitatie publica numai dupa amenajarea, semnalizarea verticala si orizontala si numerotarea acestora de catre administratorul parcarii si dupa ce au fost aprobate prin hotarare a Consiliului Local. La semnalizarea verticala a fiecarei parcari de resedinta se va specifica si durata de valabilitate a abonamentului zilnic, respectiv intre orele 16.30-07.30). Parcarea autovehiculelor in parcarile de resedinta amenajate de Primarie in Barlad e permisa numai pe baza unui abonament anual valabil, eliberat de administratorul parcarii, respectiv Primaria Barlad, se arata in regulamentul aflat in dezbatere.
De asemenea, documentul prevede ca, in respectivele parcari, vor fi atribuite locuri numai proprietarilor/detinatorilor de autovehicule cu masa maxim autorizata sub 3,5 tone. Iar persoanele fizice care nu pot dovedi domiciliul/rezidenta si persoanele juridice care nu pot dovedi calitatea de proprietar/posesor al unui imobil, in imobilele arondate parcarii de resedinta respective, nu pot participa la licitatie. Ca de altfel nici cei care au garaje, curti si alte spatii unde isi pot parca masinile. O conditie obligatorie ca doritorii sa poata participa la licitatie este ca proprietarii/detinatorii sa aiba inspectia tehnica periodica la zi, exceptie facand cei care si-au luat masini in leasing. Odata adjudecate respectivele locuri de parcare, abonamentele de resedinta se vor elibera pe o perioada de un an, iar plata se va face in doua transe egale (pe 31 martie si pe 30 septembrie pentru anul in curs). Concomitent cu efectuarea platii, primaria va elibera titularului abonamentului o vigneta valabila timp de un an, ce va fi expusa in interiorul masinii, insa la loc vizibil, pentru identificare in caz de control. Cei care au licitat si au castigat un loc de parcare nu au voie sa subinchirieze locul respectiv.
Potrivit regulamentului, pretul de pornire la licitatie este chiar taxa de parcare de resedinta, aprobata anual de consilierii locali, ce va fi calculata din momentul atribuirii, proportional cu numarul de luni/fractiune de luna ocupate/a. in cazul in care barladenii care au inchiriat un loc de parcare nu-si achita taxa, acestia risca sa fie executati silit, exact ca in cazul in care nu si-ar achita impozitul pe teren. Detinatorii de abonamente de parcare a caror valabilitate expira la data de 31 decembrie a fiecarui an pot solicita mentinerea locului de parcare atribuit prin licitatie, cu cel putin 30 de zile inainte de expirare. Tot in regulament sunt precizate si documentele ce trebuie prezentate in vederea participarii la licitatie, atat de persoanele fizice cat si de cele juridice, precum si faptul ca municipalitatea va anunta public (pe site si la un ziar local) data, ora si locul desfasurarii procedurii de licitatie, cu cel putin zece zile inainte de termenul limita de depunere a dosarelor.
Evident, regulamentul prevede si o serie de amenzi. Astfel, cei care ocupa un loc in parcarea de resedinta fara detinerea abonamentului de parcare valabil pentru locul respectiv, vor fi amendati cu sume cuprinse intre 200-300 lei, iar Politia Locala poate dispune si masura complementara de ridicare a masinii. Montarea unui dispozitiv de blocare pe locul de parcare se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 1.000-2.000 de lei si ridicarea dispozitivului de blocare. Blocarea locului de parcare prin alte mijloace se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 1.000-1.500 lei, neexpunerea vignetei la loc vizibil in autovehicul se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 50-100 lei.
Cele 3.135 de locuri de parcare au fost create in anii 2005 (doua parcari cu 190 locuri), 2006 (cinci parcari cu 324 locuri), 2007 (trei parcari cu 152 locuri), 2008 (nooua parcari cu 440 locuri), 2009 (12 parcari cu 377 locuri), 2010 (zece parcari cu 303 locuri), 2011 (sapte parcari cu 190 locuri), 2012 (opt parcari cu 554 locuri), 2013 (patru parcari cu 95 locuri), 2014 (sapte parcari cu 216 locuri), 2015 (patru parcari cu 161 locuri), 2017 (trei parcari cu 35 locuri) si 2018 (trei parcari cu 88 locuri).

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Tânăr de 29 de ani și-a lăsat fratele minor la volan pe drumurile din Fălciu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Nou medic pneumolog la spitalul bârlădean

Pe sfârșit de an, echipa medicală a Spitalului Municipal...

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam, printre laureații Galei Sportivii Anului a CSA Steaua

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam s-a aflat printre sportivele anului 2025 desemnate...

Loteria Română anunță tragerile speciale de Crăciun

Milioane de euro sunt „la bătaie” în cadrul ediției...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Related Articles

Popular Categories