n primul razboi mondial, cel putin n fazele initiale, pentru Austria adversarul direct a nsemnat Rusia, de aici necesitatea de a prezenta raportul lor de forte, cum o face Teodor Balan. Rusia, colosul Europei, si merita, si n ceea ce priveste aspectele militare, supranumele de colosul cu picioarele de lut. Puterea ei se baza pe marele numar de soldati; practic, avea rezerve inepuizabile cantitativ, nu si calitativ, nsa. Armamentul era putin – n unele unitati erau trei soldati la o pusca -, tehnica moderna, si mai putina, avioanele, masinile blindate erau raritati. Comandamentul rus punea pret pe soldati, fara sa-si puna problema calitatii acestora. n mare parte erau analfabeti, iar n privinta disciplinei, stim cum s-au comportat pe frontul romnesc. Dar mai erau doua probleme de mare gravitate. Soldatul rus nu avea moralul necesar unui bun luptator; de fapt, nimeni nu-l convinsese pentru ce trebuie sa lupte. Aici rezida marea deosebire de soldatul romn care, asa cum am vazut n volumele anterioare, nu era, nici el, bine dotat, dar era disciplinat si stia ca lupta pentru a-si apara tara si pentru a-si elibera fratii de snge de sub asupriri straine. Pe urma, armata rusa era multinationala, nca un motiv pentru care ostasii sa nu stie pentru ce lupta. Nici austro-ungarii nu stateau mai bine, desi, ca nzestrare tehnica, erau superiori rusilor pna la un punct. De asemenea, n armata era mult mai multa disciplina, iar soldatii, mai bine instruiti. Existau, nsa, si aici neajunsuri. Erau departe de a se putea compara la numarul de soldati, iar comandamentul militar era lipsit de experienta. Problema cea mai grava, si care se va manifesta, ca atare, din ce n ce mai mult pe parcursul razboiului, va fi cea a numeroaselor minoritati nationale din armata. Si, spre deosebire de minoritarii rusi, care nu ntotdeauna aveau constiinta nationala, cei din Imperiul Austro-Ungar aveau din plin acest sentiment si se simteau, n permanenta, frustrati. Nu puteai sa compari, de exemplu, mordvinii sau ciuvasii cu cehii sau romnii. Iata, deci, auspiciile sub care demareaza aceste confruntari n Bucovina.
De la nceput, a aparut diferenteierea strategica ntre conducerile celor doua forte militare. Austriecii, hotarti sa porneasca de la actiuni ofensive, au concentrat n flancul nordic trei armate pe aliniamentul Cracovia-Liov (Lemberg), iar pe flancul sudic au ramas forte slabe de acoperire. Bucovina, dupa cum am mai vazut, urma sa fie aparata doar de detasamente militare improvizate. n apropiere se mai aflau Divizia 43, formata, partial, din bucovineni, si o brigada, atasate la gruparea militara a generalului Kvesz, care ar fi trebuit sa intervina la momentul oportun. Nici rusii nu au acordat, initial, un interes special Bucovinei, desi trupele lor urmau sa actioneze n apropierea acesteia deoarece, spre deosebire de austrieci, ei intentionau sa ntreprinda o ofensiva pe flancul sudic. n continuare, evenimentele se desfasurara astfel: mult trmbitata ofensiva austriaca se dovedi un esec, rusii fiind cei care au naintat, ocupnd Lembergul si jumatate din Galitia, iar austriecii s-au retras pe linia Carpatilor. n comparatie cu efectivele desfasurate n operatiunile de mai sus, unitatile militare destinate sa apere Bucovina erau ridicole. Ostilitatile de la frontiera cu Basarabia au fost ncepute cu patrule austriece, care pipaiau terenul, cautnd punctele de rezistenta. Replica ruseasca a venit imediat, n zona concentrndu-se trupe numeroase, inclusiv din elita armatei ruse – unitati de cazaci. Dupa cteva tatonari tactice, pe 29 august, rusii, organizati pe patru coloane masive, ataca Bucovina, devenita, acum, obiectiv militar. Rusii ntmpina o slaba rezistenta din partea trupelor regulate, care se retrag aproape fara sa lupte, rezistenta ulterioara trecnd n sarcina maiorului Fischer, despre care stim cum a organizat-o. Guvernatorul si tot aparatul administrativ al provinciei se refugiaza la Vatra Dornei, iar la Cernauti ramne doar primarul Salo Weisselberger. Predarea Cernautilor se face ntr-un mod cel putin original. Rusii se instaleaza n apropiere, la o fabrica de zahar si, de acolo, un simplu locotenent, Pigorevschi, l invita pe primar pentru a discuta conditiile predarii orasului. Acesta se conformeaza, se prezinta locotenentului, mpreuna cu mai multi functionari, primeste instructiuni asupra comportamentului populatiei la sosirea trupelor rusesti. Pe data de 2 septembrie, acestea intra n Cernauti, n frunte cu un general, Pavlov, ntmpinat de primar si de mitropolitul Repta. Generalul rus cauta sa cstige simpatia populatiei ntr-o maniera neobisnuita. n seara zilei de 2 septembrie declara ca Cernautii s-au unit cu Rusia si stabileste o contributie a locuitorilor n valoare de 800.000 ruble. A doua zi, acelasi general a anulat contributia, sustinnd ca da napoi banii cetatenilor. A vrut sa demonstreze ca, daca austriecii au impus o mare contributie financiara orasului rus Kamenet, el nu va fi la fel de nedrept ca ei, facnd sa sufere populatia pasnica. Dupa administratia militara urma una civila, n timpul careia Cernautii avura un primar romn, pe avocatul Temistocle Bocancea. Luptele au continuat pe teritoriul Bucovinei, partizanii Austriei concentrndu-se n jurul orasului Siret. Rusii se pare ca nu au acordat atentia cuvenita Bucovinei, fiind mult mai interesati de Galitia, pentru pozitia ei strategica. Se dau, tot timpul, lupte marunte ntre fortele neregulate ale colonelului (acum) Fischer si trupele de ocupatie rusesti, foarte rarefiate avnd n vedere suprafata teritoriului care trebuia controlat. Austriecii, asa putini cum erau, i mping pe rusi peste Prut si, pe 21 octombrie, cu un singur batalion reusesc sa reocupe Cernautii. Este reinstaurata administratia austriaca a Bucovinei, n frunte cu guvernatorul. Sosirea a cinci batalioane, trupe regulate, nsotite de artilerie, permite ndepartarea de Cernauti a putinelor efective rusesti si reluarea vietii obisnuite. Pierderea Cernautilor a avut un ecou important n comandamentele rusesti, cei de la conducere realiznd ct de neglijenti au fost n privinta Bucovinei. Luptele rencep cu o noua intensitate, rusii patrund adnc n sudul Bucovinei, adversarii reusind sa-i opreasca abia la poalele Carpatilor. n felul acesta, orasul Cernauti este nvaluit, iar generalii rusi propun predarea fara lupta a acestuia. Austriecii refuza, de asta data, si chiar rezista la cteva slabe ncercari de a intra n oras. Dar, cu toate ca o divizie ntreaga a venit n ajutor, rusii ocupa, pe rnd, localitatile bucovinene. Orasul Cernauti este izolat, asa ca, pe 21 noiembrie, este parasit de autoritati si predat, din nou, rusilor. Au fost repusi n functie guvernatorul Evreinov si primarul romn Temistocle Bocancea. Lipsurile erau tot mai mari n toate sectoarele, de la alimente la produse industriale. Ca solutie, s-a trecut la confiscarea marfurilor comerciantilor absenti din localitate, prilej, nsa, de abuzuri si fraude. Rusii si continua naintarea si ajung la Suceava, unde un incident a pus n pericol ntregul oras. Un militar austriac, ramas n localitate, singur, dupa ce orasul se predase oficial, trage asupra rusilor, sunt victime si, ca razbunare, acestia vor sa incendieze Suceava. Numai interventia diplomatica si capacitatea de convingere a primarului Epaminonda Voronca salveaza Suceava de la o catastrofa.
Austria se preocupa tot mai mult, pe plan general, peste initiativele particulare, cu organizarea unor corpuri de voluntari, formate din membri ai diverselor nationalitati care populau Imperiul. Prin aceasta actiune, Viena urmarea, n paralel, doua scopuri: unul militar si celalalt propagandistic. Detasamentele de voluntari preconizate ar fi avut ca misiune apararea unor zone mai putin accesibile sau a propriilor localitati, trupele regulate avnd misiuni cu referinte la marile planuri strategice. Oricum, valoarea militara a voluntarilor nu era prea de luat n seama. Conta mai mult, nsa, altceva, faptul ca antrena n lupta toate grupurile etnice, mai mult sau mai putin importante sau cunoscute. Astfel, Austria se straduia sa demonstreze pe plan international ca toate popoarele aflate sub sceptrul mparatului i sunt devotate si sunt n stare de orice sacrificiu pentru a proba aceasta. Totodata, Imperiul Austro-Ungar se prezinta, n acest mod, drept factor de civilizatie, opus barbariei rusesti. Pentru ucraineni, Nicolae Vasilco, pe care l-am mai citat, se ocupa, mai nti, de recrutarea acelor ciudati locuitori ai muntilor, hutulii, vorbitori ai unui dialect n care se amesteca termeni ucraineni, nemtesti, romnesti, avnd o origine incerta si niciodata, nici acum, netinnd cont de granitele dintre state. Fara prea mari dificultati, Vasilco strnge 1.351 de oameni, numiti legionari ruteni. Mai dificila a fost recrutarea voluntarilor numiti legionari romni, la care se angajase Aurel Onciu. Totusi, printr-o propaganda acerba, se organizeaza un mare miting la Suceava. Se urmarea att recrutarea de voluntari, ct si atentionarea Romniei, sa nu se alieze cu rusii. n cuvntarea unuia dintre primari erau condamnati oamenii politici romni care erau mpotriva Austro-Ungariei, desemnati cu termenul de rublari, adica ar fi fost cumparati de rusi cu ruble. S-au rostit cuvntari, s-au lansat apeluri – citam unul dintre ele, atribuit unui taran romn: Satele si orasele au ramas fara brate. Daca ar veni dusmanul, nu are cine sa dea o mpuscatura sa ne apere. De aceea fac propunerea sa formam un batalion de legionari romni, care sa faca ceva exercitii cu armele si, n caz de nevoie, sa ne apere vetrele, femeile, mamele si copiii nostri. Dragii mei, legionarii au si un alt folos. Ei nu merg afara din satul lor, deci nici la razboi, cnd s-ar mai face o recrutare, ci n cazul cel mai rau au sa pazeasca la marginea satului. (Teodor Balan, op. cit., p. 26)
Subliniem ca aici, ca si n cazul ucrainenilor, denumirea de legionari (de la legio, mare unitate militara romana) nu are nici o legatura cu miscarea tinerilor nationalisti romni din perioada interbelica. Daca hutulii au mers de bunavoie ntre voluntari, nu la fel s-a ntmplat cu ai nostri. Comunele romnesti au fost obligate sa dea cte 50 de oameni, care au fost adunati, n cele mai multe cazuri, cu jandarmii. Au fost strnsi n jur de 1.500 si, dupa o instruire sumara, de 10 zile, au primit pusti vechi austriece, au fost dusi, iar, la Suceava, unde au ascultat o cuvntare, plina de patriotism austro-ungar, a colonelului Fischer. n luptele care au urmat, lipsa de instruire, dar si starea sufleteasca, si-au spus cuvntul, asa ca eficienta militara a legionarilor romni (nsa si a celor ruteni) a fost foarte slaba. Romnii se retrageau n munti sau treceau granita n Romnia.
Pe frontul propriu-zis, situatia era mereu schimbatoare. Austriecii pierdeau teren si se retrag, rusii reusesc sa patrunda n Maramures, deci sa forteze trecatorile Carpatilor. Pentru Austro-Ungaria totul devine foarte dificil, din Maramures putndu-se trece spre cmpia larga a pustei maghiare, usor de strabatut. n acel moment vin n ajutor germanii si situatia capata oarecare normalitate. Austriecii nu se mai retrag, ocupa sudul Bucovinei, sprijiniti de doua divizii germane. Celebrul, de acum, Fischer si pastreaza autonomia grupului pe care l organizase si el este cel care, n octombrie 1914, reocupa Cernautii.
Rusii trec la contraofensiva si luptele devin tot mai nversunate, dar ei si pierd, n curnd, avntul initial si, cu toate succesele, dupa ce rateaza batalia de la Mestecanis, se retrag, treptat, iar Bucovina intra, din nou, n stapnire integrala austriaca. Dupa februarie 1915, se observa o stabilizare att a frontului, ct si a vietii sociale. Se fixeaza o linie de frontiera cu Basarabia, iar n Bucovina se instaureaza un fel de normalitate, functioneaza iarasi administratia si chiar scolile. Calmul tine pna n mai 1915, cnd este tulburat, dar nu prea tare, de ncercarile nereusite ale rusilor de a recupera teritoriile pierdute. Urmeaza, de acum pna n iunie 1916, un an ntr-adevar linistit. Amintim, nsa, ca dupa o liniste prelungita vine o furtuna la fel de puternica. Rusii, dupa ce au concentrat numeroase forte n Basarabia, trec la ofensiva, dorind sa ocupe ntreaga Bucovina. Cele mai crncene nclestari au loc n fata orasului Cernauti, dureaza doua saptamni si, pentru a treia oara, orasul este ocupat de inamic, ocupatie care va tine pna n 1917. Noii stapnitori ai Cernautilor sunt convinsi ca vor ramne pentru mult timp aici, asa ca ntreprind si masuri administrative. A fost instalat un guvernator general al Bucovinei, subordonat unui alt guvernator al tuturor teritoriilor austriece ocupate, ambii avnd gradul de generali n armata rusa. Cetatenii Cernautilor erau reprezentanti printr-un consiliu comunal provizoriu, condus initial de notarul Miculi, apoi de functionarul romn Nicanor Macovei. Un rol important n acest consiliu l avea romnul Gheorghe Sandru. Din pacate, ocupantii au pus, pe urma, n fruntea consiliului un om de-al lor, n persoana profesorului Robert Vitec, cel care, n crdasie cu autoritatile militare rusesti, a ncheiat numeroase afaceri necinstite. Speculatiile sale au strnit indignarea cetatenilor din Cernauti si acestia s-au adunat, pe 26 aprilie 1917, la casa nationala romneasca si au hotart numirea ca primar a preotului Gheorghe Sandru, pe care l-am mai amintit. Consiliul comunal i-a cerut, direct, lui Robert Vitec sa paraseasca postul, dar acesta a ezitat. Atunci consilierii s-au dus la guvernator, generalul Lighin, i-au aratat hotarrea lor si faptele pe care se baza aceasta. Dezgustat de cele aflate, guvernatorul, dupa ce obtine aprobarea generalului Brusilov, care stapnea peste toate teritoriile cucerite de rusi de la austrieci, decreteaza destituirea lui Vitec. Dorindu-si o stapnire ct mai temeinica, rusii dau, de data aceasta, cea mai mare atentie administratiei locale. Sunt numiti prefecti rusi n toate judetele si, n localitatile mai mari, s-au redeschis scolile. Ocupantii merg, chiar, mai departe. Un profesor rus, Bagri, se erijeaja ntr-un fel de consilier cultural. El propune ca limbile de predare n scoli sa fie romna, rusa si, eventual, polona. Cautnd sa cstige simpatia populatiei n vederea unei probabile alipiri a teritoriului, rusii organizeaza aprovizionarea acesteia si se ngrijesc de efectuarea lucrarilor agricole. Birocratia ruseasca ncepe sa se simta ca la ea acasa, se nfiinteaza o multime de birouri si oficii, deja se vorbeste de gubernia Cernauti. Se creaza politia oraselor si inspectorate pe domenii, cum ar fi cel scolar, sanitar etc..
Ion Nistor zugraveste un tablou general al situatiei romnilor ramasi, n timpul desfasurarii ostilitatilor, n Bucovina: Cei ramasi la vetrele lor n Bucovina duceau o viata ca vai de ei. Caci aceasta provincie, n decurs de 4 ani, de 6 ori si-a schimbat stapnul, cnd veneau rusii, se retrageau austriecii, cnd se retrageau rusii, veneau austriecii. Aceasta continua schimbare de regim a produs demoralizare n rndul populatiei si o necontenita frica de soarta zilei de mine. Dupa fiecare revenire, austriecii cautau victime si tapi ispasitori pentru insuccesele lor. Si de aceea, fiecare schimbare noua de regim arunca un val de pribegi, unii n Romnia, altii n Boemia (Cehia), la Praga, unde ai nostri gaseau cea mai calda ospitalitate la populatia ceha, dornica si nerabdatoare si ea de a-si redobndi neatrnarea. ntre primele victime ale politicii de razbunare a austriecilor pentru nfrngerile lor, gasim pe venerabilul mitropolit Vladimir Repta, care, sub pretextul ca ar fi dat urmare ordinului de a pomeni numele tarului Nicolae la liturghie, fu ridicat din scaunul sau mitropolitan, mpreuna cu tot consistoriul sau, si trimis n exil la Praga, unde petrecu pna la sfrsitul razboiului. O soarta si mai grea lovi pe multi alti intelectuali romni, care nici nu au mai ajuns sa se ntoarca la vetrele lor.. (Ion Nistor, op. cit., pp. 16-17)
n noiembrie 1916 nceteaza din viata mparatul Franz Josef, iar pe tron se urca noul mparat Carol I (1916-1918), ultimul Habsburg pe tron, care va trebui sa consimta, la 5 noiembrie 1916, proclamarea Regatului Polon, adica nceputul destramarii Imperiului Austro-Ungar. Eu vreau, zicea noul mparat n Manifestul sau de la 12 noiembrie 1916, sa fac totul pentru a nlatura ct mai mult grozaviile razboiului si pentru a redobndi, pentru popoarele mele, binefacerile pacii att de greu resimtita. (apud Ion Nistor, op. cit., p. 394)
