PROBLEMA ETNICA
intr-un capitol anterior, am prezentat date statistice care reflecta schimbarile cu totul deosebite – pe care le-am putea numi spectaculoase, daca nu ar fi tragice in esenta – prin care a trecut populatia din Bucovina din punctul de vedere al structurii etnice. Pe parcursul stapanirii austriece, in mai putin de un secol si jumatate, de la o prezenta romaneasca aproape absoluta s-a ajuns la un mozaic etnic greu de imaginat la 1775: romani (ramasi majoritari in raport cu ceilalti), germani, ucraineni, polonezi, unguri, rusi lipoveni, cehi etc.. Cauza principala care a condus la aceasta stare de fapt a fost dorinta diminuarii elementului romanesc, singurul care avea drepturi istorice asupra provinciei, prin deznationalizare si punerea in inferioritate fata de celelalte etnii. Aceasta intreprindere a Vienei a fost favorizata in primul rand de faptul ca, desi dispunea de bogate resurse agricole si minerale, teritoriul moldovenesc numit de ocupanti Bucovina era foarte slab populat. Asa ca viitorilor colonisti li s-au pus la dispozitie mari resurse materiale, posibilitati de a ajunge la un nivel de trai satisfacator. S-a adaugat un alt important avantaj al locuitorilor din teritoriile proaspat anexate: scutirea de serviciul militar obligatoriu pe perioade de pana la 50 de ani. De la bun inceput, s-au instituit diferentieri majore intre locuitori, privind atat modul in care colonistii erau perceputi de stapanitori, cat si modul in care acestia considerau ca isi pot cere drepturi politice. Romanii erau defavorizati fiindca, pe langa drepturile istorice, beneficiau de apropierea imediata a Romaniei, stat aflat in plina dezvoltare, pe calea implinirii idealurilor nationale. Cu exceptia ucrainenilor, celelalte etnii nu ridicau probleme: nemtii isi vedeau de munca in toate domeniile, evreii, de comert etc.. Veniti din Galitia invecinata, cu o populatie foarte amestecata in care, totusi, ei erau majoritari, ucrainenii (cu ramurile mai mult sau mai putin distincte numite ruteni, hutuli sau rusini) devin tot mai numerosi in Bucovina, bucurandu-se de cea mai deplina bunavointa din partea stapanirii austriece, care ii folosea cu dibacie: in Galitia, impotriva polonezilor, aici, impotriva romanilor. Alt motiv pentru care austriecii incurajeaza nationalismul ucrainean (in parte l-au si generat) era folosirea acestuia impotriva Rusiei, care stapanea cea mai mare parte a Ucrainei si avea, in continuare, tendinte expansioniste. Prin urmare, spre deosebire de celelalte nationalitati, ucrainenilor li se permitea aproape orice, pentru a nelinisti Rusia. De altfel, pana in zilele noastre, matricea nationalismului ucrainean a ramas Galitia (cu Ucraina subcarpatica, Transcarpatia etc.). in mai multe randuri, dupa cum am vazut, Bucovina a fost cand alipita Galitiei, cand autonoma, in balanta cantarind fie atitudinea ucranienilor, fie cea a romanilor.
Tendintele semnalate mai sus se accentueaza aproape de la an la an, ca o contrapondere la revendicarile nationale ale romanilor, capatand statut de politica de stat: S-a creat curentul politic ucrainean. Elementul malorus (rusii mici) a fost prezentat ca popor, deosebit de cel rus. El avea misiunea sa dezlipeasca, intr-un viitor apropiat, teritoriul Ucrainei de cel al Rusiei. Sprijinita de statul austriac, miscarea ucraineana lua curand un avat puternic. Ea servi diplomatiei austriece in combaterea propagandei rusofile. Iata ce spune un politician german (Gebsattel): Pentru ca pericolul rusesc sa poata fi desfiintat, va trebui ca Rusia sa fie indepartata nu numai de la Marea Baltica, ci si de la Marea Neagra… acest scop nu poate fi ajuns decat atunci cand Ucraina va fi despartita de imperiul moscovit.. (Teodor Balan, Bucovina in Razboiul Mondial, reeditare 1917, p. 8) intre timp, s-a creat un partid ucrainean care, initial, a conlucrat la paritate cu partidul romanesc, apoi a pretins o pozitie superioara. Contradictiile depasesc cu mult zona politicului si se extind in invatamant, cultura, viata bisericeasca. Sprijinul austriac pentru ucraineni a dus la o escaladare a conflictelor care, prin proportiile lor, au devenit stanjenitoare chiar pentru stapanitorii Bucovinei, desi ei le alimentasera. Pentru a evita permanentizarea starilor conflictuale, guvernul de la Viena hotaraste inlocuirea guvernatorului Bourguignon, care lucrase prea pe fata cu printul Conrad Hohenlohe (foto 1), trimis pe post de impaciuitor. Acesta isi luase rolul in serios si, cu eficienta nemteasca, trecuse la elaborarea unor programe cu caracter preponderent economic si mai putin politic, evitand problematica legata de nationalitati. in acest scop, va colabora cu fruntasul roman Aurel Onciu (2), cu vederi moderate, reusind sa obtina paritatea romano-ucraineana in cele mai multe domenii (afara de cel bisericesc), urmarind intarirea economica a taranimii, pentru ca ea sa participe mai eficient la viata politica. Ucrainenii vor sabota, insa, programele respective, nu se vor multumi cu paritatea, ci vor cauta sa ajunga in fruntea unor localitati care aveau in principal populatie romaneasca. La 20 iunie 1907, reprezentantul ucrainenilor din Bucovina declara ca ei doresc Unirea fostului regat rutean al Haliciului si al Vladimirului cu Bucovina invecinata si constituirea acestui teritoriu intr-o provincie ruteana deosebita, cu dieta ei proprie. (Teodor Balan, op. cit. p. 9) Declaratia de mai sus, sincera in brutalitatea sa, a determinat o noua orientare romaneasca, mai ales fiindca nu a fost singura de aceasta natura. Romanii se vad nevoiti sa renunte la colaborare si la orice fel de menajamente in problema nationala. Astfel, cu o noua orientare, vor afirma raspicat si oricand ca Bucovina, in totalitate, este o provincie romaneasca si paritatea obtinuta de ucraineni in anumite zone s-a datorat numai concursului romanilor, care au avut o atitudine concilianta: Scoala nationala era pe cale sa invinga in Bucovina. O serie de tineri profesori si absolventi ai universitatilor adera la ea si cere reintoarcerea la exclisivismul national propovaduit in trecut. Ei cereau Bucovina integrala pentru romani. Cum, in acest timp, Bucovina, in intregimea ei, a fost solicitata si de ucraineni, se putea prevedea giganticul conflict care era sa izbucneasca pentru soarta acestei provincii. (Teodor Balan, op. cit. p. 10)
Atentatul de la Sarajevo si consecintele sale imediate, atmosfera in care razboiul plutea in aer, toate au determinat si luari de pozitie ale natiunilor din Bucovina. Despre atitudinea romanilor vom vorbi mai tarziu; sa-i vedem, deocamdata, pe ceilalti. in mod firesc, germanii s-au raliat pe deplin tendintelor razboinice ale guvernului de la Viena. Teodor Balan da mai multe citate din publicatiile de limba germana din Cernauti, edificatoare pentru starea de spirit a celor pe care ii reprezentau: sa rasune vechile noastre melodii razboinice si sa vesteasca tuturor dusmanilor nostri ca pe campiile vaste ale Austriei nu domneste frica si lipsa de curaj, ci ferma convingere in succes, fanfarele care cheama la razboi sunt pentru populatia germanica o muzica invioratoare. La fel de entuziasti partizani ai Austriei s-au dovedit a fi ucrainienii, desi, de fapt, in primul rand urau Rusia. Pentru ei, imperiul tarist insemna pogromuri, represalii nejustificate, un intuneric asiatic unde lipseau toate drepturile si impotriva caruia se angajau sa lupte alaturi de Austria. Situatia aparte a ucrainenilor este prezentata cu acuratete de Teodor Balan, din lucrarea caruia dam, din nou, un larg citat: Rutenii, nu ucrainenii, cum doresc sa fie numiti, se aflau intr-o situatie de asa fel, incat erau siliti sa mearga mana in mana cu Austria. Cu cat studiem mai mult situatia lor, cu atat mai mult ne convingem ca ucrainenii nu sunt decat un produs politic austriac. Un stat numit Ucraina nu a existat niciodata (pana in 1918). Populatia malorusa (rusii mici) fusese ortodoxa si, cu sila, trecuse, in parte, la biserica greco-catolica. Austria a intensificat deosebirea dintre malorusi si velicorusi (rusii mari, rusii propriu-zisi), sprijinind pe cei dintai sa-si insuseasca scrierea fonetica. in urma, aceeasi Austrie lasa ideea statului ucrainean si incearca sa faca din Galitia orientala si Bucovina doua citadele de unde sa porneasca propaganda ucraineana. Fiind produs politic austriac, ucrainenii se alipira de Austria. Numai o Austrie invingatoare era in stare sa le dea cadou Ucraina ruseasca. Cadea Austria, disparea si ideea ucraineana. (Teodor Balan, op. cit. p. 5)
Constantin Kiritescu (Razboiul pentru intregirea neamului, I, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1989, p. 72), desi consacrat, in primul rand, problemelor de ordin militar, se arata, si el, interesat de raporturile etnice. Colonizarea cu elemente straine, ucraineni (ruteni) in cea mai mare parte, prin deschiderea portilor Galitiei, s-a facut ca o alternativa la imposibilitatea germanizarii. in 1862, guvernul austriac a dat o lege prin care declara ca scolile vor da indreptatire egala tuturor nationalitatilor, insa din totalul de 531 de scoli primare, romanii aveau numai 170. La Universitatea din Cernauti erau situatii de si mai mare nedreptate. Pentru predarea istoriei romanilor, a fost impus un profesor ucrainean, iar mai tarziu catedra respectiva a fost transformata intr-o catedra privind istoria popoarelor din sud-estul Europei. Profesorul de istoria literaturii romane, Sbiera, nu a fost lasat sa examineze un student roman in limba romana… Si in Biserica s-a procedat la fel, in fruntea ortodocsilor romani fiind desemnat, la un moment dat, ucraineanul Monostyrski. Discriminarea elementului romanesc era evidenta pretutindeni, in cele mai diverse functii si ocupatii, Constantin Kiritescu oferindu-ne cateva date statistice extrem de convingatoare: in justitie sunt 95 de functionari romani fata de 281 evrei si 251 de alte nationalitati, dintr-un total de 627. Din 315 de functionari administrativi 33 sunt romani, 39 evrei, 243 germani si ucraineni. Din 477 de functionari financiari sunt 58 romani, 70 evrei si 349 de alte nationalitati. La Primaria din Cernauti dintre 106 functionari numai 4 sunt romani, fata de 55 evrei si 47 de alte nationalitati. Acelasi lucru se intampla si in clasa de mijloc. Din 9.300 de meseriasi sunt 737 romani, iar din 10.000 de comercianti, abia 404 sunt romani. Desigur, situatiile acestea au fost determinate si de discriminarile scolare. (Kiritescu, op. cit., I, p. 74)
Ion Nistor, in Istoria Bucovinei, dezbate un alt aspect legat de problematica materialului de fata. Este vorba de infiltrarea ucrainenilor intr-una din zonele de rezistenta romaneasca, respectiv viata bisericeasca. Ucrainenii care roiau din Galitia in Bucovina apartineau Bisericii Unite cu Roma, adica greco-catolica. insa, dupa cum s-a remarcat la o conferinta religioasa tinuta la Roma in 1780, ajunsi in Bucovina si in conditiile in care nu existau deosebiri prea mari intre uniati si ortodocsi, ei se atasau bisericilor romanesti. De aici hotararea autoritatilor religioase de la Liov (Lemberg), capitala Galitiei, de a trimite preoti Uniti in Bucovina, sau chiar de a inlocui episcopatul ortodox romanesc de aici cu unul Unit ucrainean. incercarile initiale nu au reusit, crestea mereu numarul ucrainenilor in Biserica ortodoxa, foarte putini ramanand la Biserica Unita. Atunci avu loc o schimbare de tactica, ucrainenii trecand la revendicari pe linie nationala, luptand sa-si impuna limba lor in Biserica romaneasca ortodoxa si gasind sprijin in episcopul Eugenie Hacman (foto 3). Asa ca, in numele unei pretinse armonii, concordii, intre credinciosii sai romani si ucraineni, episcopul respinge subordonarea fata de mitropolia romaneasca a Transilvaniei. De aici si impotrivirea, impreuna cu guvernatorul austriac, la un proiectat Congres bisericesc, sansa pentru impunerea ortodoxiei romanesti. Amanarea acestuia fara termen se datora simpatiei guvernatorului pentru ucraineni. Cu un an inainte de spargerea Congresului bisericesc de la Cernauti, aparuse brosura de propaganda a lui S. Daskiewicz, intitulata Situatia rutenilor (ucrainenilor) greco-orientali din arhidieceza Bucovina, in care se gaseau insirate doleantele ucrainenilor pe taram religios, culminand cu admiterea clerului ucrainean in administrarea arhidiecezei pe picior de egalitate cu clerul roman si cu folosirea limbii ucrainene la egalitate cu limba romana in corespondenta oficiala. in scopul de a dobandi simpatia guvernului pentru pretentiile lor, propagandistii ucraineni nu se sfiau sa-i denunte pe romani ca iredentisti si dusmani declarati ai statului austriac. Pana la moartea sa, din 3 aprilie 1895, mitropolitul Salavastru reusise sa infrunte propaganda ucraineana si sa tina piept cu barbatie atacurilor straine asupra bisericii romanesti. (Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1991, p. 340)
in 1898, adversitatile romano-ucrainene se localizeaza la Facultatea de Teologie a Universitatii din Cernauti. Profitand de slabiciunile mitropolitului Arcadie si avand sprijinul nemijlocit al guvernatorului austriac, ucrainenii impun doi profesori de etnia lor la aceasta facultate, iar seful lor reediteaza scrierile dusmanoase romanilor ale fostului episcop Eugenie Hacman. Dar, dupa cum bine se spune, pofta vine mancand. Dupa aceasta victorie, obtinuta cu decrete imperiale, ucrainenii trec la organizarea unor adunari populare pe care le vor manevra ca factori de presiune pentru a-si indeplini si alte obiective. Cele expuse cu prilejul adunarilor, care au capatat un caracter national, au fost cuprinse intr-un vast memoriu adresat imparatului si guvernului de la Viena. in esenta, cerintele lor numeroase se rezumau la obtinerea unui statut de paritate cu romanii in cadrul Bisericii din Bucovina. Aceasta paritate urma sa se aplice pe toate treptele ierarhice, de la scaunul mitropolitan pana la ultimul post de consilier de la biserica unei comunitati rurale. in vizorul lor mai intrau si posturile din invatamant, sau cele din conducerea manastirilor. Preotimea romana lua imediat atitudine, mai mult decat indignata, si incerca din nou, zadarnic, sa organizeze un Congres bisericesc pentru respingerea tuturor acestor propuneri nefiresti in contextul national din Bucovina. Guvernatorul austriac isi facea, insa, bine treaba, el sustinandu-i din nou pe ucraineni, toate cererile romanilor fiind respinse. Si, totusi, stapanirea austriaca nu ingenunchiase Biserica. Preotimea romana se intrunise in marea ei adunare de la Cernauti de pe 30 octombrie 1899, la care participara 227 de clerici romani, pentru a protesta cu tarie impotriva afrontului guvernatorului si a pretentiilor exagerate si nemotivate ale ucrainenilor. Cu acest prilej, dupa discutii foarte agitate, preotimea vota o aspra motiune de protest contra asaltului ucrainenilor impotriva bisericii, sustinand sus si tare caracterul romanesc al bisericii bucovinene, atat in ceea ce priveste originea, cat si organizarea ei. Ei isi ridicara capul contra intentiei guvernatorului de a degrada biserica lor intr-un obiect de compensatie pentru satisfacerea pretentiilor ucrainenilor in sensul asa-numitei dreptati nivelatoare, precum o cereau ucrainenii si o preconiza guvernatorul Bourgouignon, sprijinitorul lor. (Ion Nistor, op. cit. p. 345)
Din nefericire, efectul nu a fost cel scontat. Guvernatorul va pune un ucrainean in cel mai important post care controla invatamantul din cadrul bisericii. Batranul mitropolit Arcadie era tot mai ineficient si lipsit de sprijin din partea notabilitatilor de origine romana. A mai fost si combatut de Aurel Onciu, asa ca, la sfarsitul sau, din 1902, ucrainenii aveau o pozitie aproape dominanta in biserica Bucovinei. in incheierea acestui capitol, redam un document ilustrativ pentru caracterul relatiilor austro-ucrainene, extrem de prietenoase chiar si in perioada cand Imperiul se prabusea:
Contractul secret Austro-ucrain
in cursul …………, reprezentantii monarhiei austro-ungare au cazut de acord cu cei ai republicii poporale ucraine, ca ambele state sunt patrunse de bine simtita dorinta de a trai in prietenie adevarata si in relatiile cele mai bune. Aceasta relatie trebuie intarita si aprofundata indata ce minoritatile reciproce ce se afla in ambele state vor primi depline garantii pentru dezvoltarea lor nationala si culturala. Ministrul de externe ia, cu satisfactie, cunostinta ca republica poporala ucraina a luat dispozitiuni care garanteaza cercurilor populatiunilor polona, germana si evreiesti, drepturile lor cetatenesti, pe de alta parte reprezentantii republicei populare ucraine iau cunostinta ca guvernul austriac, in sensul intentiunilor exprimate in mesaj, cu ocazia suirii pe tron a imparatului Carol, a inteles sa largeasca institutiunile constitutionale prezente in acea directie, ca ele sa ofere poporului ucrain in Austria o garantie si mai mare pentru dezvoltarea sa materiala si culturala.
in acest sens, guvernul austriac ia asupra sa indatorirea ca sa realizeze, pana pe 15 iulie (1918), un proiect de lege prin care sa se desparta teritoriile Galitiei de Est, a carei populatiune este in majoritate ucraina, de la Galitia de pana acum si sa le impreune cu Bucovina intr-o tara a coroanei. Datorinta guvernului austriac este de a ….. pentru acest proiect valoarea de lege. Pana atunci va avea grija din rasputeri sa lucreze pentru realizarea acestui scop. Ambele parti sunt de acord ca aceasta conventiune este o parte integranta a contractului de pace din Brest si ca neimplinirea vreunei hotarari din prezentul contract din partea uneia sau alteia va avea drept consecinta anularea intregii conventiuni. (Ion Nistor, op. cit., pp. 76-77)
Dan Ravaru
