Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunile finale ale Ghidurilor solicitantului pentru finantarea investitiilor agricole din cadrul Programului National de Dezvoltare Rural 2014 – 2020 (PNDR 2020), respectiv pentru instalarea tinerilor fermieri (submsura 6.1) si pentru dezvoltarea fermelor mici (submsura 6.3). Urmtoarea sesiune de depunere de proiecte ar putea ncepe n curnd, ns fondurie vor fi mult mai putine dect n anii trecuti, doar 11 milioane euro, fat de 170 milioane euro, n 2017, pentru submsura 6.1.
La sfarsitul acestei luni, AFIR ar putea deschide o nou sesiune de depuneri de proiecte pe submsurile 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’ si 6.3, Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici’, din cadrul PNDR 2020, asta dup ce, pe data de 20 iulie, Ghidurile solicitantului au fost publicate pe site-ul institutiei. n ceea ce priveste submsura 6.1, una dintre cele mai accesate de ctre tinerii fermieri, aceast sesiune ar putea fi ultima nu doar din acest an, ci si din exercitiul financiar al PNDR 2020. Motivul? n anii precedenti, aceast msur a fost puternic finantat iar fondurile s-au epuizat. De exemplu, dac pentru 2017 fondurile puse la dispozitia tinerilor fermierii ce doresc s-si infiinteze o exploatatie s-au ridicat la 170 de milioane euro, din care 138 de milioane de euro doar pentru componenta zina non-montan, in acest an, totalul alocrilor propuse sunt de doar 11 milioane euro! n ceea ce priveste Ghidurile solicitantului pentru finantarea investitiilor agricole, publicate pe pagina oficial de internet a Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale, www.afir.info, la sectiunea Investitii PNDR, acestea sunt valabile doar pentru sesiunea de primire a cererilor de finantare din acest an. Conform Regulamentului de organizare si functionare a procesului de selectie si a procesului de verificare a contestatiilor pentru proiectele aferente msurilor din cadrul PNDR 2020, sesiunea de primire a proiectelor se deschide dup cel putin 7 zile de la data publicrii versiunilor finale ale Ghidurilor solicitantului pe pagina de internet a AFIR’, explic Alin Trifu, directorul executiv al Oficiului Judetean pentru Finantarea investitiilor rurale (OJFIR) Vaslui. Finantarea aferent sM 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’ este 100% nerambursabil si este in valoare de maxim 50.000 euro. Se acord sub form de prim in dou transe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finantare si 25% din cuantumul sprijinului in maximum trei ani de la primirea deciziei de finantare. Pentru sM 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici’, sprijinul financiar este 100% nerambursabil, in valoare de 15.000 euro, si se acord in dou transe: 75% din cuan – tu mul sprijinului la primirea deciziei de finantare si 25% din cuantumul sprijinului. AFIR recomand solicitantilor Programului National de Dezvoltare Rural s acorde o atentie sporit la intocmirea documentatiei obligatorii pentru depunerea cererilor de finantare in sesiunile care vor fi lansate anul aceasta. n afar de documentele obligatorii solicitate la depunerea dosarelor, exist o serie de conditii pe care potentialii beneficiari trebuie s le respecte si la contractare. Un exemplu in acest sens este solicitarea Cazierului judiciar al responsabilului legal, fr inscrieri care privesc sanctiuni econo – mico-financiare. n Cazierul judiciar al reprezentantului legal nu trebuie s apar infractiuni de natur economic sau cu implicatii economice, acestea fiind cele care afecteaz patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, publice ori private. Subliniem faptul c fiecare cazier judiciar este supus unei analize foarte atente efectuate de ctre expertii AFIR, in functie de articolele legale inscrise’, subliniaz Alin Trifu.











