Principalele modificri aduse Codului de procedur penal

0

Camera Deputatilor a adoptat, luni sear, proiectul de lege privind modificrile la Codul de procedur penal. Modificrile sunt fundamentale si multi sustin c prin ele sunt favorizati lideri ai Coalitiei PSD-ALDE si alti potentati ai zilei. De partea lor, cei din Coalitie sustin c este vorba doar de punerea n acord a legii cu decizii ale Curtii Constitutionale si norme europene n materie.

Iat lista modificrilor, potrivit avocat.net:
– Eliminarea camerei preliminare;
– Definitia suspectului va fi modificat. Suspectul va fi persoana cu privire la care exist probe ori indicii temeinice c a comis o fapt penal, iar nu cea cu privire la care exist o bnuial rezonabil, cum e acum (de fapt, se urmreste inlocuirea sintagmei ‘suspiciune/bnuial rezonabil’ din prevederile Codului cu sintagma ‘indicii temeinice’);
– Pentru ca denunttorul s beneficieze de reducerea limitelor de pedeaps, denuntul va trebui depus in maximum un an de la data cand a aflat de svarsirea infractiunii. Apoi, cand se va sesiza din oficiu, organul de urmrire penal va trebui s arate concret de unde a aflat despre comiterea infractiunii;
– nregistrrile care nu privesc fapta ori persoanele ce formeaz obiectul cercetrii s nu mai poat fi folosite nici in dosarul respectiv, nici in altul, urmand s fie distruse la finalizarea procesului respectiv;
– Datele si informatiile obtinute in baza Legii securittii nationale nu vor mai putea fi folosite decat in cercetarea acelor infractiuni care afecteaz siguranta national;
– Procurorul va trebui s-i informeze pe toti cei care au fost interceptati si care nu aveau nicio calitate in cadrul urmririi penale, iar aceste persoane vor putea s conteste msurile de supraveghere la care au fost supusi – pe partea de temeinicie, de legalitate ori de proportionalitate a msurii. n plus, judectorul va putea incuviinta plata de despgubiri de la stat pentru cei prejudiciati in urma acestor msuri;
– Suportarea de ctre stat a cheltuielilor judiciare fcute de inculpatul care a fost achitat;
– Se va putea cere revizuirea hotrarii judectoresti atunci cand nu a fost redactat si/sau semnat de judectorii care au luat parte la solutionarea cauzei, precum si in situatia in care CEDO a constatat o inclcare a drepturilor datorat unei hotrari judectoresti, iar consecintele sale grave continu s se produc;
– Motiv de revizuire va fi si sanctionarea disciplinar a judectorului/procurorului din proces, dac o atare imprejurare a influentat solutia din cauza respectiv.
Modificrile nu sunt inc in vigoare. Proiectul de lege poate fi contestat la Curtea Constitutional de parlamentari sau grupurile parlamentare (deja, PNL a anuntat ca o va contesta) si abia apoi este trimis presedintelui spre promulgare. Acesta, la randul lui, o poate contesta la Curtea Constitutional sau o poate retrimite Parlamentului pentru reexaminare.