Zilele trecute, Dumitru Boros, primarul municipiului Brlad, a verificat stadiul lucrrilor de constructie a Slii de sport de la Scoala Gimnazial Iacov Antonovici”, precum si pe cel al lucrrilor de montaj a unor balustrade metalice pe unele strzi din Cartierul Tuguiata II.
Astfel, la sala de sport a institutiei de invtmant mentionate s-a constatat c obiectivul este finalizat in proportie de peste 80%, majoritatea lucrrilor care mai sunt de realizat fiind in desfsurare la acest moment. Cu toate acestea, au fost constatate intarzieri la termenul final de executie, motivele invocate de constructor fiind de ordin tehnic. Chiar dac mai multe operatiuni sunt deja finalizate, mai sunt suficiente lucruri de fcut, motiv pentru care investitorul, respectiv Compania National de Investitii, a ajuns la concluzia c termenul de finalizare a investitiei va fi depsit. Acum, lucrrile s-ar putea finaliza, in baza autorizatiei emise de investitor, pan cel tarziu in luna septembrie a acestui an. Am discutat atat cu cei care realizeaz constructia, cat si cu proiectantul si am primit asigurri c decalajele inregistrate vor fi reduse in perioada urmtoare. Eu sper totusi s ne incadrm in acest nou termen si s nu mai apar alte probleme’, a spus primarul Dumitru Boros. Reamintim c proiectul slii de sport, care va avea o capacitate de 180 de locuri si va fi prevzut si cu o tribun, a demarat in luna septembrie a anului 2016, are o valoare de peste 3,7 milioane lei, fr TVA, si un termen de executie de doi ani. Totodat, primarul Boros a verificat si stadiul in care se afl lucrrile de montaj a unor balustrade metalice pe strazile Gladiolelor, Garofitei, si Castanilor. Cele trei artere fac parte dintr-un proiect amplu de montaj balustrade, care va fi implementat pe toate strzile din oras care au o declivitate mai mare de 8%. n total, astfel de balustrade metalice vor fi montate pe o lungime de circa 2,3 kilometri, pe unul sau dou trotuare de pe 23 segmente de strzi, atat din Cartierul Tuguiata II, cat si din cartierele Bariera Puiesti, Complex, Extindere Complex si Deal II.











