Benone Hellfeuer, secretarul general adjunct al Organizatiei Judetene PMP Vaslui, a declarat, vineri, c demersurile popularilor vasluieni pentru redeschiderea Spitalului Orsenesc Negresti au intrat intr-o nou etap, cea a interactiunii directe cu autorittile judetene. Astfel, dup o corespondent, intins pe mai multe luni, cu absolut toti ministrii care s-au perindat pe la Sntate, deputatul Corneliu Bichinet a pus cap la cap cele cinci rspunsuri primite – unele de-a dreptul absurde – si le-a trimis prefectului judetului, conducerii Consiliului Judetean Vaslui si consilierilor judeteni. ‘Vom vedea ce efect va avea aceast nou abordare, pentru c cei din Ministerul Snttii las decizia la latitudinea autorittilor din teritoriu. De asemenea, cele cateva mii de semnturi stranse pan acum din Negresti si din comunele invecinate vor fi dublate de semnturile pe care le strangem din intreg judetul. Unde avem organizatie local, avem deschise liste pentru strangerea de semnturi’, a subliniat Benone Hellfeuer. De mentionat c si organizatiile de tineret din PMP Vaslui sunt direct implicate n strangerea de semnturi, a declarat Tiberiu Lcusteac, presedintele Organizatiei Municipale de Tineret din cadrul PMP Vaslui.










