miercuri, ianuarie 28, 2026

Teroristii din Ivnesti, n continuare dup gratii!

Condamnati n prim instant la cte 4 ani de nchisoare cu executare, fratii Ionut si Tudorel Plopu, cei care, mpreun cu mama lor, Nina, si concubinul acesteia, Teofil Filimon, terorizau un ntreg sat, Golofta, din comuna Ivnesti, vor rmne dup gratii n asteptarea sentintei definitive, au decis judectorii ieseni. Cei doi frati au fost arestati la nceputul lunii martie 2017 dup ce aproape c au omort n btaie un constean, lovndu-l n cap cu rngi si furci.

n luna octombrie, Tribunalul Vaslui pronunta sentinta intr-un dosar in care erau implicati membrii unei familii, care terorizau stenii din satul Golofta, comuna Ivnesti. Foarte agresivi, Nina Plopu si concubinul acesteia, Teofil Filimon, impreun cu cei doi bieti a femeii, Ionut si Tudorel Plopu, starneau scandaluri din orice, aplicand corectii fizice tuturor celor care aveau curaj s se impotriveasc atunci la abuzurile indivizilor, care psteau animalele unde le era pofta ori le terorizau copiii in drum spre scoal. De multe ori, de fric, stenii nici nu depuneau plangeri la politie cand erau agresati, iar cei care o fceau, erau amenintati de familia Plopu si, uneori, convinsi s retrag reclamatiile. La sfarsitul lunii februarie a anului trecut, unul dintre steni, Daniel Mciuc, a avut curaj s cear socoteal familiei Plopu pentru c si-a lsat, iar, animalele libere pe terenul lui. Dup dou zile, cei patru btusi l-au asteptat pe Mciuc pe ulit, in apropierea casei sale, si i-au aplicat o btaie sor cu moartea, lovindu-l repetat, in special in zona capului, cu rngi, bate si furci. Lsat intr-o balt de sange, victima a fost transportat de urgent la un spital din Iasi, unde a fost operat, medicii reusind cu greu s-i salveze viata. Pentru aceast fapt, fratii Ionut si Tudorel Plopu au fost condamnati la cate 4 ani de inchisoare cu executare, iar mama lor, Nina, si concubinul acesteia, Teofil Filimon, la cate 3 ani de inchisoare, tot cu executare. Sentinta nu este definitiv, si a fost contestat de inculpati, care, in ciuda faptului c si-au recunoscut vinovtia, consider pedeapsa primit mult prea aspr. Pan la judecarea contestatiei, cei doi frati au rmas in arest preventiv, spre deosebire de mama lor si concubinul acesteia, care sunt in libertate, sub control judiciar. Marti, judectorii Curtii de Apel Iasi au mentinut aceste msuri preventive aplicate celor patru inculpati, in ciuda cererilor acestora, in special a celor doi frati, de inlocuire a msurilor cu unele neprivative de libertate. Procesul teroristilor’ din Ivnesti va demara pe rolul Curtii de Apel Iasi, avand termen de judecat la inceputul lunii februarie.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Primăria Vaslui a cheltuit decent cu iluminatul festiv

Municipiul Vaslui s-ar fi aflat pe la mijlocul clasamentului...

Noi echipamente performante la Spitalul Județean de Urgență Vaslui

Spitalul Județean de Urgență Vaslui a finalizat achiziția mai...

Când vor avea elevii vasluieni „vacanța de schi”

Elevii români se vor bucura de „vacanța de schi” între...

Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Vaslui, „Cafeneaua Alecsandriană”

Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Vaslui îl sărbătorește pe scriitorul...

Deficitul bugetar a scăzut la 7,65% din PIB în 2025

Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat în anul 2025...

Related Articles

Popular Categories