n perioada 18-24 ianuarie, Ministerul Educatiei Nationale organizeaz, prin intermediul unui chestionar online, consultare public privind structura anului scolar 2018-2019. Cele cinci ntrebri vizeaz durata vacantelor de iarn si primvar si data nceputului noului an scolar.
Elevii, printii si cadrele didactice din invtmantul preuniversitar au acum prilejul s-si expun doleantele privind structura anului scolar 2018 – 2019. Ei isi pot exprima prerea cu privire la data debutului si lungimea anului scolar, precum si durata vacantelor. Consultarea este accesibil on-line, pe site-ul https://www.surveymonkey.com/r/ VDSBJCG, iar chestionarul contine 5 intrebri care vizeaz colectarea unor puncte de vedere, inclusiv necesitatea vacantei intersemestriale. Astfel, repondentii pot alege ca dat a debutului anului scolar 10 sau 17 septembrie, ori ca acesta s aib o durat minim de 34, 35 ori 36 de sptmani, avand posibilitatea de a propune si o alt variant. La fel, in cazul vacantelor, elevii, profesorii si cadrele didactice pot opta ca durata celei de iarn s aib dou sau trei sptmani, iar vacanta de Paste s fie in perioadele 13 aprilie – 1 mai, 20 aprilie – 20 mai sau 20 aprilie – 5 mai. n sfarsit, o alt intrebare se refer la necesitatea in mai mic sau mai mare msur a vacantei intersemestriale, cea din luna februarie. La consultare nu se solicit date cu caracter personal, iar rspunsurile sunt confidentiale si vor fi utilizate doar in scopul consultrii.




