sâmbătă, ianuarie 24, 2026

Banii vasluienilor, la ora adevrului

Primria Vaslui a demarat discutiile pe proiectul de buget pe 2018. Pe segmentul veniturilor proprii se prognozeaz o realizare a programului de circa 94%, n timp ce veniturile de la bugetul consolidat al statului vor fi cel putin la nivelul din 2017. n paralel cu declansarea dezbaterii publice pentru bugetul pe 2018, va fi pregtit si transmis vasluienilor si scrisoarea primarului. n acest an, vasluienii vor plti impozite mai mari pe cldirile rezidentiale, terenuri si autoturisme.

Din data de 3 ianuarie 2018, Primria Vaslui a inceput analiza proiectului de buget pentru anul curent. Din surse locale, municipalitatea mizeaz pe realizarea programul de venituri intr-un procent de 94%, iar in ceea ce priveste sumele alocate de la bugetul consolidat al statului, acestea vor fi cel putin la nivelul anului 2017. Vasile Pavl, primarul municipiului Vaslui, spune c proiectul de buget tine cont de legislatia actual in materie de fiscalitate si va fi prioritizat pentru a sustine intreaga activitate a municipalittii. ‘Din sursele proprii si cele externe vom constitui finantarea pentru anul 2018. Avem un excedent bugetar mic rmas din anul trecut. n ultimele zile din 2017, am virat banii tuturor furnizorilor de servicii si activitti. Trebui s gandim pozitiv anul 2018’, a spus Vasile Pavl. ‘Pentru proiectul de buget pregtim si dezbaterea public necesar. Vom face scrisoarea primarului, in care vor fi trecute toate obiectivele de investitii vizate si realizrile, si vom trece la treab. Cel mai important lucru pentru noi este c impreun am fcut un pas spre normalitate si am asezat Vasluiul destul de bine. n 2018 va fi destul de grea mentinerea la standardele actuale, ins dorim s pstrm ce am realizat si s artm c Vasluiul isi merit locul obtinut. Avem un trend pozitiv in ce priveste ima ginea orasului’, a mai spus Vasile Pavl.

Impozite locale mai mari

Pentru anul 2018, impozitul pe cldirile rezidentiale in proprietatea persoanelor fizice va creste cu 11%, pe segmentul terenurilor intravilane impozitul se va majora cu 10%, iar in cazul autoturismelor, impozitul va fi mai mare cu 20%. De asemenea, prin efectul legii, impozitul pentru mijloacele de transport marf, mai mari de 12 tone, va fi mai mare cu 7%. n ultimii ani, cresterea impozitelor si taxelor locale au survenit ca urmare a aplicrii modificrilor legislative. Mai mult, pentru a veni in intampinarea contribuabililor, incepand cu data de 1 ianuarie 2016, dat la care au intrat in vigoare prevederile noului cod fiscal, a fost propus si aprobat reducerea cotei de impozitare utilizat in stabilirea impozitului pe cldirile rezidentiale proprietatea persoanelor fizice, de la 0,1% la 0,09%. De asemenea, a fost propus si aprobat reducerea cotei de impozitare utilizat la determinarea impozitului pe cldirile nerezidentiale proprietatea persoanelor juridice, de la 1,8% la 1,6%. O alt msur propus in vederea diminurii impactului adus de modificrile legislative, concretizate in cresteri ale cuantumului impozitelor si taxelor locale, a fost acordarea bonificatiei la plata integral a obligatiilor fiscale datorate, pan la primul termen de plat, in cazul persoanelor juridice, de 10%, fat de 5%.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Accident la Giurcani: Autoturism răsturnat în șanț, două victime, una inconștientă

Un grav accident rutier s-a produs în satul Giurcani, unde...

Apel pentru donare de sânge! Scădere semnificativă a numărului de donatori

Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad se confruntă cu o...

Related Articles

Popular Categories