Fratii Ionut si Tudorel Plopu, cei care, mpreun cu mama lor, Nina, si concubinul acesteia, Teofil Filimon, terorizau satul Golofta, din comuna Ivnesti, au fost condamnati la cte 4 ani de nchisoare cu executare si vor rmne dup gratii n asteptarea judecrii eventualului apel. Cei doi au fost arestati, la nceputul lunii martie, dup ce aproape au omort n btaie un constean, lovndu-l n cap cu rngi si furci. Ceilalti doi participanti la btaie, condamnati la rndul lor la cte 3 ani de nchisoare, tot pentru tentativ de omor, vor mai rmne o vreme n libertate, sub control judiciar.
Un sat intreg, care numr peste 200 de locuitori, a trit, ani la randul, sub teroare din cauza membrilor familiei Plopu, care fceau ‘legea’in satul Golofta, comuna Ivnesti. Foarte agresivi, Nina Plopu si concubinul acesteia, Teofil Filimon, impreun cu cei doi bieti a femeii, Ionut si Tudorel Plopu, starneau scandaluri din orice, aplicand corectii fizice tuturor celor care aveau curaj s se impotriveasc abuzurilor indivizilor, care psteau animalele unde le era pofta, ori le terorizau copiii in drum spre scoal. De multe ori, de fric, stenii nici nu depuneau plangeri la politie cand erau agresati, iar cei care o fceau erau amenintati de familia Plopu si, uneori, convinsi s isi retrag reclamatiile. La sfrasitul lunii februarie, unul dintre steni, Daniel Mciuc, a avut curaj s cear socoteal familiei Plopu pentru c siau lsat iar animalele libere pe terenul lui. Dup dou zile, cei patru btusi lau asteptat pe Mciuc pe ulit, in apropierea casei sale, si i-au aplicat o corectie sor cu moartea, lovindu-l repetat, in special in zona capului, cu rngi, bate si furci. Lsat intr-o balt de sange, victima a fost transportat de urgent la un spital din Iasi, unde a fost operat, medicii reusind cu greu s-i salveze viata. Agresorii au fost retinuti de politisti si, pe 27 februarie, Tribunalul Vaslui a admis cererea procurorilor de arestare preventiv a fratilor Ionut si Tudorel Plopu, cercetati pentru comiterea infractiunii de tentativ de omor si care si-au asumat faptele comise. n cazul celorlalti agresori, Nina Plopu si Teofil Filimon, judectorii au respins cererea de arestare preventiv formulat de procurori si au dispus cercetarea acestora in libertate, sub control judiciar, desi acuzatiile erau aceleasi. Judecata a durat foarte putin, dat fiind c cei patru au ales calea procedurii simplificate de recunoastere a vinovtiei, beneficiind astfel de o reducere aproape de minim a pedepsei. Astfel, dup doar 3 termene de judecat, joia trecut, Tribunalul Vaslui a pronuntat sentinta in acest dosar. Fratii Ionut si Tudorel Plopu au fost condamnati la cate 4 ani de inchisoare cu executare, iar mama lor, Nina, si concubinul acesteia, Teofil Filimon au primit la randu-le cate 3 ani de inchisoare, tot cu executare. n plus, cei patru vor trebui s plteasc victimei, Daniel Mciuc, suma de 50.000 lei, drept daune morale, alturi de alte sume, ctre stat, reprezentand cheltuieli de judecat sau prilejuite de transportul si spitalizarea victimei, in total aproape 9.000 lei. Sentinta nu este definitiv, ea putand fi contestat in termen de 10 zile de la comunicare. Pan la judecarea eventualei contestatii, cei doi frati vor rmane in arest preventiv, spre deosebire de mama lor si concubinul acesteia, care vor rmane in libertate, sub control judiciar.










