Primria din municipiul resedint de judet nu renunt la preluarea fostei unitti militare din Vaslui. Dup ce Consiliul Local Vaslui a adoptat o nou hotrre cu privire la preluarea cazarmei, decizia executivului local a fost transmis la Ministerul Dezvoltrii. ns, pn la aceast or, municipalitatea nu a primit niciun rspuns de la Bucuresti.
Primria Vaslui continu demer – surile pentru preluarea fostei unitti militare. Dup ce, la sfarsitul anului trecut, Consiliul Local (CL) Vaslui a adoptat o hotrare privind preluarea cazarmei, executivul local a reluat procedura. Luni, 31 iulie 2017, CL Vaslui a aprobat o nou hotrare de completare a HCL nr. 41/27 octombrie 2016. Completarea a fost solicitat de ctre Ministerul Dezvoltrii Regionale, dup ce dosarul a primit avizul favorabil de la Ministerul Aprrii. Ministerul Dezvoltrii ne-a solicitat s completm solicitarea cu tot inventarul locatiei (suprafetele, cldirile, arborii existenti etc.). De asemenea, trebuie ca zona s fie intabulat, proces de care nu ne ocupm noi’, a explicat Eduard Lctusu, secretarul Primriei Vaslui. La aceast dat, municipalitatea a transmis la Ministerul Dezvoltrii noua hotrare a executivului local, la care a fost adugat anexa cu toate detaliile solicitate. Noi mentinem legtura deschis cu toate ministerele implicate. Pan acum nu am primit niciun rspuns referitor la ultima decizie adoptat in CL Vaslui’, a spus Eduard Lctusu. Reamintim c in sedinta CL Vaslui din luna octombrie 2016, consilieri locali au aprobat o hotrare privind preluarea imobilului 363 Vaslui – Cazarm, din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Aprrii in domeniul public al municipiului Vaslui si in administrarea CL Vaslui. Pentru valorificarea suprafetei de 17,70 hectare teren, situat in centrul municipiului Vaslui, se propune realizarea, intr-un termen de 20 de ani, a unui complex de servicii comunitare, pe o suprafat de 7,70 hectare care va cuprinde Directia de Asistent Social – serviciu public cu personalitate juridic, ordonator tertiar de credite, aflat in subordinea primarului, centre sociale si medico-sociale (cantin social, centru si cmin pentru persoane varsta a III-a, adpost victime violent domestic, adpost pentru oamenii strzii, centru pentru copii, cres/grdinit, ingrijiri paliative, balneofizioterapie), Centru cultural, spatii si zone de agrement, sal de sport, spatii verzi, ci acces, locuri parcare. Tot in locatia fostei unitti militare, pe o suprafat de 10 hectare, se va infiinta un parc – grdin botanic.











CE VILE O SASI TRAGA…. BAIETII DESTEPTI SI CU BANI SUB PADUREA COPOULUI…
Comentariile sunt închise.