vineri, ianuarie 23, 2026

De la 1 februarie, pasapoartele vor fi eliberate gratuit

Pasapoartele vor fi eliberate gratuit de la 1 februarie 2017, potrivit unui act normativ publicat recent n Monitorul Oficial. Aceast tax, alturi de multe altele ce tin de eliberarea unor acte civile, face parte din cele 102 taxe ce vor fi eliminate.

ncepand cu 1 februarie 2017, cettenii nu vor mai plti taxele obisnuite la eliberarea pasapoartelor, actelor de cettenie si a altor acte civile, potrivit Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe si tarife, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017 si care intr in vigoare la 1 februarie 2017. Concret, incepand de luna urmtoare, persoanele fizice nu vor mai plti tax pentru eliberarea unui pasaport electronic, a unui pasaport simplu temporar sau a altui document de trecere a frontierei, procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar, la cererea unor persoane fizice sau juridice strine, eliberarea de adeverinte, precum si alte servicii prestate de autoritti. Din cele 102 taxe care vor fi eliminate, 6 taxe provin din Ordonant Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea anumitor servicii publice si a taxelor percepute pentru prestarea acestora pe teritoriul Romaniei: * Eliberarea unui pasaport electronic, a unui pasaport simplu temporar sau a altui document de trecere a frontierei, procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar, la cererea unor persoane fizice sau juridice strine, eliberarea de adeverinte, precum si alte servicii prestate de autoritti. Aceast tax era in valoare de 22 lei. * Acordarea cetteniei romane. Aceast tax era in valoare de 191 lei. * Acordarea/redobandirea cetteniei romane. Aceast tax era in valoare de 191 lei. * Supralegalizarea sigiliilor si a semnturilor de pe un act oficial. Aceast tax era in valoare de 25 lei. * Supralegalizarea sigiliilor si a semnturilor de pe un certificat de origine a mrfurilor, de pe o factur comercial sau de pe orice alt document cerut la exportul ori importul mrfurilor. Aceast tax era in valoare de 47 lei. * Identificarea unei persoane pe teritoriul Romaniei. Aceast tax era in valoare de 35 lei. n cazul in care va aflati in strintate si aveti nevoie de eliberarea unui pasaport sau a unui titlu de cltorie de la misiunile diplomatice si oficiale ale Romaniei in strintate, nu mai trebuie s pltiti taxa perceput de acestia, in valoare de 40 de euro. Iat alte 4 taxe eliminate in urm promulgrii legii nr. 1/2017: * Taxa pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar. Aceasta era in valoare de 10 lei. * Aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ, la solicitarea persoanelor fizice. Aceasta era in valoare de 22 lei. * Aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ, la solicitarea persoanelor juridice si in cazul reprezentrii titularului actului de ctre un avocat. Aceasta era in valoare de 44 lei. * nregistrarea cererii pentru aplicarea apostilei. Aceasta era in valoare de 3 lei.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Apel pentru donare de sânge! Scădere semnificativă a numărului de donatori

Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad se confruntă cu o...

„Trenul Unirii” ajunge sâmbătă în Vaslui și Bârlad, pe traseul simbolic al Zilei de 24 Ianuarie

Județul Vaslui, cu gările Bârlad și Vaslui, se află sâmbătă, ca...

Proiect de hotărâre: Fără garaje pe domeniul public al municipiului Vaslui

Un grup de consilieri municipali a inițiat un proiect...

Gerul a făcut victime indirect în județ: 10 locuințe mistuite de flăcări în 5 zile

În ultima săptămână, mai bine spus de când temperaturile...

Related Articles

Popular Categories