luni, ianuarie 26, 2026

Candidatii PRU vor un altfel de Vaslui

Candidatii Partidului Romnia Unit (PRU) la alegerile parlamentare si-au prezentat, ieri, intentiile cu care vin n fata electoratului vasluian. La unison, Cristian Rizea si Ciprian Trdea, ocupantii primelor dou locuri pe lista PRU pentru Camera Deputatilor, si Tiberius Nechita, presedintele PRU Vaslui si ocupantul locului nti pe lista pentru Senat, au declarat c, n Parlament, vor milita pentru schimbarea imaginii pe care judetul Vaslui o are n perceptia public, prin adoptarea de msuri care s duc la dezvoltarea real a acestei zone. n programul electoral al PRU se pune accent pe nationalism si corectitudine economic, n sensul bun al cuvntului, dar si pe adoptarea de msuri coerente cu un puternic impact social pozitiv, au subliniat cei trei candidati PRU.

Nu sunt intampltor aici; de judetul Vaslui m leag nu doar relatiile de rudenie, prin intermediul sotiei mele, dar si faptul c, de 8 ani, sunt deputat de Brila, intr-un colegiu exclusiv rural, ai crui locuitori se confrunt, in mare, cu aceleasi probleme cu care se confrunt vasluienii. n plus, sunt presedintele Organizatiei PRU sector 5 Bucuresti, sector care, pentru Capital, reprezint cam acelasi lucru, din punct de vedere al srciei si problemelor sociale, pe care il reprezint judetul Vaslui pentru Romania. Inclusiv cu ajutorul vostru, al reprezentantilor mass media, vrem s schimbm aceast perceptie si s contribuim la crearea unui altfel de Vaslui, a explicat Cristian Rizea, in cadrul unei conferinte de pres, prezenta sa pe prima pozitie a listei PRU pentru Camera Deputatilor, pentru alegerile parlamentare din decembrie. Acest proiect nou, PRU, un partid de stanga – centru, consider c este un inceput nou pentru societatea romaneasc. Vrem s respectm aceleasi set de principii cu care am plecat la drum, dup 16 ani in PSD, alungat, impreun cu alti membri de seam ai acestui partid, cu care am demarat acest proiect, desi contextul politic este acum altul. Trebuie s facem ceva pentru a schimba in bine nu doar viata locuitorilor acestui judet, ci si modul in care Vasluiul este perceput de guvernanti si de restul trii. Prioritar este dezvoltarea agriculturii, domeniu in care isi castig existenta marea parte a vasluienilor, dar si nevoile oamenilor sunt importante. De asemenea, prioritar este sustinerea oamenilor de afaceri romani; pan acum, au fost omorati, pentru ca strinii s le preia afacerile si ideile. n viitorul Parlament, PRU va promova sau va sustine toate msurile de imbunttire a activittii firmelor romanesti, si, in special, agricultura romaneasc, pentru c trebuie ca, in primul rand, s ne sustinem noi pe noi! De altfel, Romanii pentru Romania este unul dintre sloganurile cu care am plecat la drum in aceast campanie electoral, in urma creia dorim s intrm in Parlament pentru a-i ajuta nu doar pe cei care, prin vot, ne-au acordat increderea, ci pe toti romanii!, a subliniat Cristian Rizea, candidatul de pe locul intai pe lista PRU pentru Camera Deputatilor.

Putini am fost, multi am ramas!

Odat cu demararea campaniei preelectorale, am descoperit c, in ciuda plecrilor din partid a unor membri, din cauza scorului mic inregistrat la alegerile locale, avem acum mai multi sustintori. Asta pentru c, poate, oamenii au aflat c suntem o alternativ serioas pentru schimbarea in bine a vietii lor, fat de alte partide, chiar dintre cele care, pan acum, le-au condus destinele. Avem deja organizatii locale la nivelul a 81 de comune si orase din judet si, cu sprijinul colegului Ciprian Tardea, care, practic, de ceva timp, s-a mutat in Barlad special in acest sens, vom reusi ca, in scurt timp, s acoperim tot judetul nu doar din punct de vedere organizatoric, ci si in ceea ce priveste prezentarea programului nostru politic. Avem deja un prim succes: am reusit s finalizm liste complete de candidati in vederea alegerilor, liste pe care se afl persoane de o calitate moral deosebit, PRU fiind primul partid care s-a inscris oficial in cursa pentru Parlament, prin depunerea acestor liste, a anuntat Tiberius Nechita, presedintele Organizatiei Judetne PRU si deschiztor de list la Senat.

Ponta, n continuare sustinut pentru functia de prim-ministru

mpreun cu colegii si, Ciprian Tardea si Tiberius Nechita, Cristian Rizea a explicat, in cadrul conferintei de pres sustinute ieri, alegerea lui Victor Ponta ca candidat pentru functia de primministru in viitorul mandat al Guvernului Romaniei. PRU il sustine pentru aceast important functie pe Victor Ponta, politicianul care se bucur de cea mai mare incredere in randul romanilor, la acest moment. Dorim ca el s-si continue proiectele incepute cat sa aflat, pan acum un an, la conducerea guvernului, proiecte care, chiar dac au fost criticate de adversarii politici sau de actualii tehnocrati, si-au dovedit utilitatea pentru dezvoltarea economiei romanesti. Dau doar dou exemple: cresterile salariale propuse de guvernul Ponta si reducerea TVA, msuri despre care se spunea c vor distruge bugetul trii, si care, dimpotriv, s-au dovedit a fi benefice pentru economia romaneasc. Doresc s mai adaug faptul c, indiferent de rezultatul acestor alegeri parlamentare, PRU este un proiect politic de viitor, care, considerm, este important pentru Romania, si care, suntem siguri, se va dovedi unul de adevrat succes, in primul rand in ceea ce priveste improsptarea mediului politic si cresterea calittii vietii romanilor, a mai declarat deputatul Cristian Rizea.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Incendiu la o mașină din parcarea unui supermarket din municipiul Vaslui

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit pentru stingerea unui...

Spitalul din Bârlad organizează, în premieră, cursuri gratuite pentru viitorii părinți

Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a anunțat că...

Se scumpesc călătoriile cu taxiul în Vaslui

Taximetriștii vasluieni, prin Camera Taximetrițtilor, au solicitat municipalității ajustarea...

Cum va fi vremea în ultimele zile din ianuarie: Temperaturi peste valorile obișnuite

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, în ultimele...

76% dintre români consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită

Peste trei sferturi (76%) dintre români consideră că țara...

„Două treimi din administraţia din România are nevoie de o reducere de personal”

Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în mod cert, acolo...

Related Articles

Popular Categories