O reglare de conturi, produs n 2013, n Tomesti, comuna Pogana, ntre doi frati, n vrst de 37, respectiv 42 de ani, si un alt constean, Felix Chirica, n vrst de 42 de ani, a fost transat definitiv de judectorii Curtii de Apel Iasi. Acestia au mentinut pedeapsa pecuniar dat celui din urm, respectiv o amend de 5.000 lei, n ciuda opozitiei att a procurorilor, ct si a celor doi frati, care au iesit sifonati bine din ncierare.
Candva prieteni, intre Felix Chirica si Culit Munteanu, din Tomesti, comuna Pogana, exista o mare dusmnie, asta dup ce, in 2010, primul primise o btaie sor cu moartea de la cel de-al doilea, in urma unei certe amicale. Ulterior, Chirica ia adresat dusmanului su amenintri repetate, chiar cu moartea, amenintri pe care le-a pus in aplicare in vara anului 2013. ntalnindu-se pe ulita satului cu dusmanul, care era insotit de sotie si copilul in varst de 6 ani, intre cei doi s-a iscat o ceart, care a degenerat in btaie, la care a participat si fratele lui Culit, Gheorghe. n ciuda faptului c cei doi s-au aprat si cu un drug de fier, orcicul de la crut, Chirica i-a dovedit, Culit Munteanu, in special, iesind cel mai sifonat din btaie, fiind transportat de urgent la spitalul din Barlad in stare grav, din cauza loviturilor, inclusiv una primit la cap cu un cutit. n noiembrie 2014, Felix Chirica a fost trimis in judecat sub acuzatile de amenintare si lovire, judectorii barldeni schimband incadrarea juridic a faptelor in tentativ de omor si, in consecint, directionand dosarul spre Tribunalul Vaslui. La randul lor, judectorii vasluieni au revenit la acuzatia anterioar, cea de loviri si alte violente, si in consecint si-au declinat competenta in acest dosar, fiind nevoie de arbitrajul instantei superioare, Curtea de Apel Iasi care, deliberand, a decis ca dosarul s fie judecat de Tribunalul Vaslui. Dup mai bine de jumtate de an de audieri si 4 amanri ale pronuntrii, judectorii au decis achitarea lui Felix Chirica de acuzatia de amenintare la adresa lui Culit Munteanu, si amendarea lui cu suma total de 5.000 lei pentru comiterea infractiunii de lovire. n plus, a fost condamnat la plata sumei de 2.500 lei, chltuieli cu spitalizarea fcute de ambulant si spital, si a 2.000 lei daune morale, ctre Culit, fratelui acestuia, Gheorghe, care a iesit si el sifonat din incierare, fiindu-i refuzate pretentiile de ctre instant. Atat procurorii, cat si cei doi frati, prti vtmate, au contestat, fr succes, aceast sentint, Curtea de Apel Iasi respingand, ca nefondate, apelurile formulate de acestia.




