marți, decembrie 23, 2025

TRADITII DE CIRCOVII DE VAR SAU CIRCOVII MARINEI

Circovii de var sau Circovii Marinei sunt serbati n unele zone ale trii pe 15, 16, 17 sau n altele pe 16, 17, 18 iulie. Circovii se mai numesc Goresniti si, n aceste trei zile, stenii nu strng grmezi de gru si fn, pentru a prentmpina aprinderea lor de la trsnet.

Circovii sunt vzuti ca niste fiinte malefice, puternic demonizate ce ii tortureaz cu boli si durere pe cei care le cad in maini. Sunt perceputi ca un mic sobor de sfinti, fiecare cu propria personalitate, desi izolat, pot fi considerati slugi ai sfintei Marina, mai rzbuntori decat ea, care, cumulandu-si eforturile, instituie un regim sever unei perioade mai mari din calendarul popular (ciclul de trei zile). Circovii sunt un exemplu semnificativ pentru caracterul compozit al srbtorii, care practic copiaz modele mitologice diferite. Ei sunt pzitorii si ingrijitorii de hran ai fiarelor slbatice si, impreun cu Filipii, mai mari peste fiarele slbatice cunosc mai multe perioade de activizare, in care prdtorul suprem este lupul. Astfel c prin zone diferite ale trii se serbeaz chiar si trei randuri de Circovi: trei zile vara, trei toamna si trei iarna. n prima zi se serbeaz sfintii Chiric si Iulita, ii zic Ciurica. Altii zic la cel din urm, care e schiop, Ciric Schiopul. La 17 iulie este Circovul cel mai mare, Mucenita Marina, socotit sora lui Sf. Ilie Marina, Ciurica si Sf. Ilie au fiecare cate trei Circovi. Ciurica prima zi din cei trei Circovi ai Marinei (15-17), in care isi fac simtit prezenta zeitti feminine deosebit de puternice, care sanctioneaz sever orice rtcire de la srbtoare fiind in credinta popular o divinitate rzbuntoare, care „ciuruia” in btaie pe cei ce lucrau in ziua ei. Primul dintre Circovi este el insusi o figur compozit – Ciurica (din Chiric si Iulita) cunoscut si sub numele de Chiric Schiopul si constituie o figur aparte in calendarul popular. Pus in legtur cu btaia (se face frecvent trimitere la expresia a ciurui pe cineva in btaie), Ciurica este de fapt patroana unei infrtiri femi – nine extrem de puternice, care conferea initiatelor forta necesar pentru a lupta cu armele brbatilor intr-o societate mascu – lin, ce a inlocuit vechea societate matri – arhal. Aici nu era vorba numai de „a plti politele” brbatilor in aceast zi din an, in care femeile erau considerate a fi mai puternice decat brbatul, ci se avea in vedere dobandirea, pe cale magic, a unui suport redutabil, a unui instrument de putere (avem in vedere testul demonic, care este obtinut, acum in conditii extreme, iar la Ropotini, in cadru ritual, in urma „baterii”, a „clcrii in picioare”, a „inju – grii” diavolului, simbolizat de lutul clcat in picioare de ctre femeile parti cipante la ritual). Ca si in alte cazuri, necunoasterea datei exacte a zilei in care era serbat divi – nitatea face posibil expli catia inferio rittii fizice a femeii. Se povesteste c inainte cu dou zile de Marina, pe Ciurica au au torturat-o Circovii prin roate si cercuri. Aceast sfant a btut pe dracu-n cap, cu ciomagul si cu un ciocan, cand a vrut s toace. Cine va fi btut in aceast zi, tot anul va fi ciu – ruit. Ciurica ii apr pe cei slabi de btaia celor puternici. Ciurica este o zi a femeilor, o zi in care au dreptul s-si chelfneasc brbatii, in care ele au superioritate asupra brbatilor, in care sunt stpane pe brbatii lor, le pot porunci si, in caz de nesu pu – nere, chiar ii „altoiesc”. Credinta popular sustine ideea c dac femeia isi „tarnu – ieste” brbatul in aceast zi, tot anul il va domina. n aceast zi brbatii mai pleac de-acas, de team ca nu cumva nevasta s- l mangaie cu cociorva pe spinare din lucru de nimic. O femeie povestea c pan a nu tine aceast srbtoare, in toate zilele era „scrmnat” de ctre brbat. ndat ce a inceput a o tine, brbatul nici „carc” nu mai zice. n aceast zi se zice c brbatilor li se interzice a-si bat nevestele. De aici a mai iesit vorba: „le-a venit si lor ziua btii”. Ciurica se crede c-a fost o femeie foarte rea, care-si btea brbatul. Oamenii serbeaz in aceast zi pe Chiric mai mult de fric, cci, zic ei, Chiric, cand s-a fcut sfant, impreun cu mam-sa, Iulita, era numai de trei ani si era si schiop. n intelepciunea popular se spune c „S te fereasc Dumnezeu de btaia chiorului, de dragostea schiopului, ori de omul insemnat”. Circovii – cu dou zile inainte de Marina, se tine de femei, cci e ru de lovituri si de boli. Celui intampinat de Circovi rar se intampl s-i mai treac. Circovii sunt ajutoarele de ndejde ale Sfintei Marina. Srbtoarea Ciurica se tine numai de ctre femei, pentru a le ajuta cu ce ar voi contra brbatilor. n aceast zi femeile ciuruie boabe de porumb prin curte si s-i ia de pr si s-i bat pe brbati, pentru a le merge bine tot anul si s fie aprate de scranteli si vtmturi de picioare. Se tine totodat si pentru sporul casei, nu lucreaz absolut nimic s nu le ciricie gura cand vorbesc, nu se taie unghiile si nu se piapt – n, nu scoate gunoiul din cas, nu se spal rufe, nu imprumut foc, cci e o zi cu pri – mejdie rea de boal, de pagub, pro tejaz psrile contra bolilor si vitele contra lupilor. Credinta popular spune c femeile ce vor lucra de Ciurica, tot anul vor fi „ciufulite” de brbati. Femeile se pzesc s fie btute sau chiar s le pun mana-n cap, altfel tot anul vor fi btute sau ciuruite iar dac se ceart femeia cu brbatul, se vor certa tot anul. Oamenii se feresc s se certe, ca s nu le mearg asa tot anul. Ciurica e rea de cium, de bube si de vrsatul de vant.

n 16 iulie se serbeaza Circovii de vara, Cercurile Marinii sau Miezul verii.

Cea de-a doua zi a Circovilor este Sf. Sfintit Mucenic Antinoghen si cei 10 ucenici ai lui. Se vorbeste c pe vremea lui Diocletian, pganul imprat al Romei, era cumplit prigonire contra crestinilor. Un om, mai marele ostilor, apropiindu-se de marele muncitor, a zis: „Stpane, aici este un brbat cu numele Antinoghen, episcop crestinesc, care intoarce prea multi de la credinta sa si petrece in satul Pidaton”. Atunci ighemonul a trimis indat ostasi s- l prind si s-l ucid. n satul acela fiind o mnstire mic, sfantul Antinoghen se odihneste vesnic impreun cu zece ucenici ai si. n zonele in care agricultura reprezent ocupatia principal, accentul cade de pe acest adversar pe dezlntuirea stihiilor cerului sub forma grindinii nimicitoare. Cine se pzeste de a lucra in Circovi, boalele nu-l strang tare in cercuri. Nu in ultimul rand, prin metafora cercurilor cu care Circovii ii cuprind pe oameni, avem de-a face cu o srbtoare in care obiectivul principal era ferirea de boli de tot felul. Astzi este voie de a se scoate ceapa si usturoiul din straturi cci dac vor mai fi lsate vor incolti si se vor strica.

17 iulie Sfnta Mare Mucenita Marina.

Sf. Mare Mucenit Marina fecioara de doisprezece ani, a auzit de la un oarecare om al lui Dumnezeu cuvantul cel despre Iisus Hristos, Adevratul Dumnezeu, cum s-a intrupat de la Duhul Sfant in pantecele Prea Sfintei Fecioare si cum s-a nscut dintr-insa, pzindu-i fecioria nestricat. Cum a fcut multe minuni si a ptimit de voie pentru mantuirea oamenilor, a murit, a inviat, s-a inltat la cer si a gtit celor ce cred in El si-l iubesc viata fr de sfarsit, slava si imprtia cea vesnic. Sfanta mare mucenit Marina cea bun de intelegere, auzind acestea, a crezut in Hristos. Ea dorea ca s-si verse sangele su pentru Hristos, si cu el s se boteze, ca cu o scldtoare a botezului, precum a auzit c multi din sfintii mucenici s-au botezat. Marina (a treia zi a Circovilor) este serbat cu strictete, deoarece efectele inclcrii zilei sfintei erau numeroase: traditia popular spune c pe cine loveste in aceast zi, nu se mai scoal (provoac boli de lung durat, lovituri, czturi); poate incendia recoltele sau poate atrage lupii asupra turmelor. Este o zi bun pentru asigurarea remediilor magice. Ca si in cazul Ciurici, reminiscente ale tabuurilor specifice pot fi observate si in cazul acestei zile, in care de asemenea activau infrtirile feminine, probabil pe intreaga perioad de trei zile (de multe ori stenii nu stiau in ce zi cade si tin trei zile, doar s-o nimeri una). Gospodinele au observat de-a lungul anilor dac aceast zi le este prielnic sau nu. Oricum traditia popular spune c numeroase femei au fost pedepsite ca nu au tinut aceast suit de srbtori. Marina o serbeaz femeile ca s le mearg brbatilor bine la orice lucru, iar fetele o serbeaz pentru dragoste, s aib lipici. n aceast zi femeile numite Marina (Maria) lipesc carpe la ptule si afum cu ele cand se imbolnvesc. Se aprinde o lumanare la biseric, care-i bun pentru boli. Aceast srbtoare este si un ritual de initiere cum se poate vedea si din restrangerea sferei de interes, mai ales la femeile in varst ce triesc in zona rural. n acest ritual, efectele initierii capt aceleasi calitti ai celui de insurtire. Brbatii, cat si femeile, fac legtur intre ei, ca s fie frati de cruce pan la moarte, si se numesc intre ei frati, iar femeile surate. Cele dou femei sau cei doi brbati care voiesc a se uni cumpr fiecare cate ceva pentru mancare (paine, zahr, vin) si se duc la un loc unde isi dau unul altuia ce are si, in timpul cand spun: „S fim frate pan la zi de moarte”, si de atunci isi zic numai frate si sor. Astfel se obtineau remedii magice prin schimbul intre membrele frtiei a instrumentelor magice, cum ar fi pelinul, dar si asigurarea strii de sntate a femeilor si fetelor. Unele din stence isi dau una alteia cate o legtur de pelin si cate o gin, zicand c s-au prins surate. n aceast zi femeile ce au fost prinse surate isi trimit una alteia cate o puic, cate o mtur de pelin, cate o can sau brdac. Se dau de poman mturi de pelin, cules atunci, cu un pui de gin, vin, ou fierte, castraveti cruzi, mere dulci, turte, covrigi, colaci, porumbi verzi din camp, impreun cu lumanri pentru grija sufle – telor celor rposati, cci atunci incep a se face porumbii buni de fiert sau fript pe crbuni numai la femei si copii; puii dau de poman, mai ales cei ce au copii bolnavi de epilepsie (boal rea, boala copiilor) ca s scape de ea, iar ceilalti ca s fie feriti de ea si de orice ceas ru cu sgettur, de poceal, de ameteal, de diverse boli mai grele. Puii se transmit in continuare, fr a spune de unde provin, de team de a nu transmite boala si totodat de a avea noroc la psri. Nu se mtur cu mtura de pelin pan la srbtoarea Sf. Marina. Numai de la Marina se incepe mturatul cu pelin. Pe unde se mtur cu ele, puricii mor din cauza amrciunii lsate de plante. Cred c gina racaie si descurc drumurile, si cu mtura mtur cile ctre rai. Totodat se mai practica pomana, ofranda in alimente adus divinittii insotit de o sptman de post, pentru c infrange rutatea, ferind pe oameni de ispit. Unele femei dau de poman, pentru c se crede c Sf. Marina adesea repet: Marina n-are slnin, Marina n-are fin, „Cutare” are de toate, D-i si ei, dac se poate; „Cutare” are prea multe, D-i si ei ca s-ti ajute. Sf. Marina ar fi fost sora mai mare a Sf. Ilie si rud bun cu Sf. Foca. Ea inspi mant pe draci alungandu-i din preajma oamenilor, acolo unde le este locul. Marina si Catarina au fost dou fete foarte fru moase. Diavolul a incercat s le ispiteasc, dar n-a reusit. El le-a inchis intr-o temnit, s-a prefcut in sarpe ca s le sperie, iar din sarpe s-a fcut ied. Sf. Marina nu s-a speriat, ci a prins iedul de barb si, cu un ciocan, a inceput s-l bat, pan a fugit. Marina a fugit dup el, a prins pe dracul, ducandu-se s toace la biseric, ia luat ciocanele de toac si l-a btut cu ele pan l-a lsat aproape mort, umplandu-l de sange. Sf. Marina e zugrvit dup usa de la biseric tinand pe dracul de corn (chip de capr) si chinuindu-l, lovindu-l cu strs nicie. Nu se lucreaz in aceast zi deoarece Sf. Marina va pedepsi pe cei ce nu-i tin srbtoarea cum a chinuit si lovit pe demonul prins. Cel ce n-a srbtorit pe Sf. Marina se spune c-i d drumul necuratului de unde e legat, iar omul are vedenii si halucinatii si se trezeste pocit la fat. Marina e o sfant cu hachite: prea bun cu unii si foarte aspr cu altii. Unora le prinde bine si-i ajut chiar atunci cand acestia muncesc in ziua ei, altora le face ru. Sf. Marina este serbat s nu fie mriniti, adic pentru a nu cpta o boal rutcioas de pantece sau diferite bube. Marinul este un fel de bot in pantece, care nu mai are leac sau de care se scap foarte greu. Femeile adun mrar si, cand cineva cade bolnav, il piseaz, il amestec cu vin rosu si, bandu-l, botul se sfram, iar bolnavul se face bine. Marina se tine pen – tru sntatea femeilor si a fetelor, pentru usurarea nasterilor. O tin femeile insr ci – nate, s nu fac copii monstri. Marina se serbeaz crezandu-se c ciorile ar guri pepenii si leguminoasele. n calendarul popular cum este timpul la Sf. Marina, asa va fi toat toamna. Se imparte si panz pentru cmsi. Se fac clci de cosit ierburile si se culege pelin, din care se face ap bun folositoare fetelor mari pentru splat si subtiat pielea obrazului. Se fac testuri pentru copt painea. n seara acestei zile se asteapt cantatul cicoarelor, mici insecte de camp ce ar prevesti o toamn lung, imbelsu gat.

Dan Horgan

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Nou medic pneumolog la spitalul bârlădean

Pe sfârșit de an, echipa medicală a Spitalului Municipal...

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam, printre laureații Galei Sportivii Anului a CSA Steaua

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam s-a aflat printre sportivele anului 2025 desemnate...

Loteria Română anunță tragerile speciale de Crăciun

Milioane de euro sunt „la bătaie” în cadrul ediției...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează, așa cum rezultă din...

Related Articles

Popular Categories