Personalul din invtmant va beneficia, inc din noul an scolar, de o nou facilitate, in afara mririlor de salarii promise si deja aprobate de guvern. Este vorba de scutirea acordat copiilor cadrelor didactice si personalului didactic auxiliar pentru inscrierea la concursurile de admitere in invtmantul superior si, ulterior, acordarea de gratuitti la cazarea in cminele si internatele de stat. De aceste gratuitti vor beneficia atat copiii personalului didactic si didactic auxiliar aflati in activitate, dar si ai celor pensionati din sistemul de invtmant, precum si copiii orfani de unul sau ambii printi care au activat in acest domeniu. Conform expunerii de motive, initiatorii proiectului sustin c „aceste msuri pot preintampina, intr-o oarecare msur, abandonul scolar din invtmantul superior, care este destul de ridicat. Legea pentru modificarea articolului 63 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011 a fost promulgat de presedintele Klaus Iohannis. Seful statului a semnat, luni, si decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 277 din Legea educatiei nationale 1/2011, a Legii pentru modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a Legii pentru aprobarea Ordonantei Guvernului 42/2015 privind dreptul absolventilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate si sanctionarea institutiilor de invtmant care scolarizeaz fr autorizare.
Discutii
- Actualitate
- Administrație
- Agricultura
- Altele
- Anunțuri
- Comunicate de presă
- Cultură
- De interes
- Deschidere
- Diverse
- Economic
- Editorial
- Educație
- Featured
- Istorie
- Justiție
- Local
- Locale
- Locuri de muncă
- Media
- Mediu
- Mesaje
- Muncă
- Politică
- Publicitate politică
- Publiictate
- Social
- Speciale
- Spiritualitate
- Sport
- Sănătate
- Transport
- Turism
- Umanitar
- Utilitar
- Vremea
Mai mult
Popular Categories




