Femeile liberale, mpotriva oricrei forme de violent domestic

0

Cu ajutorul… brbatilor, poate cu att mai important demersul, femeile liberale au organizat, duminic, o dezbatere centrat pe fenomenul violentei domestice. Prevenirea si combaterea activ a acestui fenomen, din pcate tot mai prezent n societatea romneasc, sunt msuri obligatorii pentru asigurarea strii de sntate si normalitate social, dup cum au subliniat specialistii invitati la eveniment.

La initiativa Lilianei Ciobanu, copresedinta Organizatiei Municipale de Femei din cadrul PNL Vaslui, cu sprijinul Egugeniei Ignat, copresedintele Organizatiei Judetene de Femei, duminic, la sediul PNL Vaslui, a fost organizat dezbaterea cu tema Prevenirea si combaterea violentei n familie. La eveniment au fost invitati si au avut interventii specialisti nu doar n combaterea acestui fenomen, din nefericire tot mai prezent n societatea romneasc, ci si multe femei – o confirmare, inclusiv statistic, a faptului c mpotriva lor sunt ndreptate, de cele mai multe ori, actele de violent. n cadrul ntlnirii, au avut interventii comisarul sef Nelu Macovei, reprezentantul Compartimentului de Analiz si Prevenire a Criminalittii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui, avocatul Radu Bobrnat, decanul Baroului Vaslui, si, nu n ultimul rnd, profesor psiholog Veronica Anton. Dincolo de prezentarea de materiale documentare privind violenta n familie, interventiile specialistilor au vizat, plecnd de la aspecte teoretice, modalitti concrete de prevenire si combatere a violentei n familie. Faptul c astfel de actiuni vulnerabilizeaz suplimentar categorii de gen si de vrst (copii, femei si btrni deopotriv) considerate din start vulnerabile slbesc corpul social n ansamblu si schimb raporturile sociale ale individului cu cei din jurul lui. Alcoolul, modelele gresite nvtate n familie, lipsa de educatie si abondonul scolar, promiscuitatea, precum si lipsa de autoritate – n anumite etape ale dezvoltrii individului, sunt factori negativi, a cror combatere poate duce la o atenuare a fenomenului violentei. O astfel de dezbatere este oricnd util. Violenta domestic este o constant a societtii romnesti, si nainte, si dup Revolutie, si noi, femeile, nu putem sta pasive n fata acestei realitti nedorite. Ne propunem ca, prin astfel de actiuni, pe care intentionm s le organizm periodic, inclusiv n mediul rural, s tragem nu doar un semnal de alarm, ci si s schimbm ceva. O societate sntoas este format din oameni sntosi, care triesc n armonie si se canalizeaz nu pe team, ca urmare a abuzului, ci pe solidaritate si ncredere n cel de alturi, a declarat Eugenia Ignat, presedintele Organizatiei Judetene de Femei din cadrul PNL Vaslui. Salut organizarea unei astfel de actiuni si ncurajez permanentizarea lor. Este un semnal c noi, femeile, suntem un factor activ n constuirea unei societti ntemeiate pe principii sntoase. Violenta nu este un rspuns, n niciuna dintre situatiile cu care ne confruntm, iar frica si ura nu construiesc nimic, ci, dimpotriv, ne fac mai slabi si ne dezechilibreaz. Poate aceasta este lectia cea mai important pe care trebuie s o nvtm sau, dup caz, s o renvtm: s avem ncredere n forta dialogului, n capacitatea noastr de a ne ajuta si sprijini reciproc. Cred n puterea femeilor de a rzbi, si avem attea modele de succes, si cred, de asemenea, c femeia, n toate ipostazele ei, trebue iubit, respectat si protejat nu pentru c este mai slab, ci pentru faptul c are puterea de a da viat, a declarat si Simona Polak, copresedintele Organizatiei Municipale PNL Vaslui.