duminică, iunie 28, 2026

Acord pentru extinderea la nivel national a Programului «Fiecare Copil în Grãdinitã», pânã în 2020

0

Programul „Fiecare Copil în Grãdinitã”, prin care pãrintii care trãiesc sub pragul sãrãciei primesc un ajutor lunar pentru a-si trimite copiii la grãdinitã, va fi extins la nivel national, pânã în 2020, potrivit unui acord între initiator, Asociatia OvidiuRo, si ministerele Educatiei si Muncii.

Fondatoarele Asociatiei OvidiuRo, Maria Gheorghiu si Leslie Hawke, au semnat acordul de parteneriat cu ministrul Educatiei, Sorin Mihai Campeanu, si ministrul Muncii, Rovana Plumb. „Faptul cã douã institutii publice-cheie isi declarã sustinerea pentru implementarea programului ìFiecare Copil in Grãdinitãî la nivel national este un pas mare pentru toti copiii sãraci din Romania, care meritã o sansã la educatie si la o viatã mai bunã. Ne bucurãm cã, prin acest acord, putem continua colaborarea nu doar cu Ministerul Educatiei, cu care suntem parteneri din 2010, ci si cu Ministerul Muncii, cu care colaborãm pentru combaterea sãrãciei”, a declarat Maria Gheorghiu. Potrivit Ministerului Educatiei, in acest moment, doar o treime dintre copiii de 3 – 5 ani in situatii de risc din Romania beneficiazã de educatie timpurie, care are cea mai mare ratã de succes in reducerea abandonului scolar. Copiii care nu frecventeazã grãdinita regulat si ai cãror pãrinti nu le pot oferi educatia potrivitã acasã riscã sã inceapã scoala tarziu si nepregãtiti si sã nu recupereze niciodatã decalajul dintre ei si ceilalti copii. Pentru a contracara aceste efecte negative, Asociatia OvidiuRo, in parteneriat cu cele douã ministere, va realiza documentul-cadru privind extinderea sustenabilã a programului „Fiecare Copil in Grãdinitã” la nivel national si va realiza studii de impact cu privire la rata de succes a programului. Programul „Fiecare Copil in Grãdinitã” a fost lansat de Asociatia OvidiuRo si Ministerul Educatiei in iulie 2010. De atunci 11.000 de copii din peste 43 de comunitãti rurale si urbane mici au beneficiat de educatie timpurie si nutritie mai bunã prin program. Pe langã stimulentele sub formã de tichete sociale de 50 de lei pe lunã acordate pãrintilor pentru prezenta sustinutã a copiilor la grãdinitã, Asociatia OvidiuRo alocã in cadrul programului si 60 de lei per copil/an pentru materiale educationale pe care le aleg profesorii. În plus, Consiliul local trebuie sã aloce anual 150 de lei pe copil aferenti achizitionãrii de imbrãcãminte si incãltãminte pentru toti copiii din program. În 2014, programul a fost implementat in mai multe localitãti din Dolj, Dambovita, Brasov, Vrancea si Cluj. Din 2010, programul a mai fost implementat in localitãti din Alba, Mures, Sibiu, Covasna, Bacãu si Vaslui.