n aceste zile, elevii chiulangii trec (sau nu!) proba de foc a absentelor nemotivate. Inspectia Social verific situatia absentelor pentru 25.500 de elevi vasluieni, n semestrul II al anului scolar 2011 – 2012. n raport cu numrul absentelor, statul va suspenda sau diminua alocatiile pentru sustinerea familiei. Anul trecut, 1.235 de alocatii au fost tiate din cauza absentelor.
Elevii vasluieni care au absente nemotivate de la scoal au intrat n vizorul Agentiei Judetene pentru Plti si Inspectie Social (AJPIS) Vaslui. n aceste zile, institutia evalueaz listele cu absente nemotivate primite de la Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui, pentru a stabili modul de plat al alocatiei pentru sustinerea familiei. Potrivit noilor reglementri legale, n cazul n care se constat absente n rndul copiilor, alocatia este suspendat sau se diminueaz proportional cu numrul absentelor. Haralambie Voicu, directorul AJPIS Vaslui, a precizat c baza de date ce va fi verificat vizeaz 25.500 de elevi din toate ciclurile de nvtmnt. „Situatia absentelor nemotivate este aferent semestrului II din anul scolar 2011 – 2012. Acum, vom stabili cti ies de la plata alocatiei de sustinere sau cte alocatii vor fi diminuate conform numrului de absente. Aceste suspendri de drepturi se vor opera cu pltile care se fac n septembrie, pentru aceast lun”, a spus Haralambie Voicu. n cazul n care se constat absente nemotivate, cuantumul alocatiei se diminueaz proportional cu numrul absentelor, astfel: 20% din cunatumul alocatiei pentru fiecare copil care are ntre 11 si 19 absente; 50% din cuantumul alocatiei pentru fiecare copil care are 20 de absente. Diminuarea dreptului financiar se mentine pentru o perioad de trei luni. Pentru copiii care nregistreaz mai mult de 20 de absente, se procedeaz la suspendarea alocatiei pn la finalizarea semestrului scolar. Prevederile legii se aplic copiilor cu vrst scolar de pn la 18 ani. Alocatia pentru sustinerea familiei are drept scop completarea veniturilor familiei n vederea asigurrii unei situatii materiale mai bune pentru cresterea copiilor. De asemenea, prin acest drept social se stimuleaz si frecventarea de ctre copiii de vrst scolar a cursurilor unei forme de nvtmnt. Plata alocatiei pentru sustinerea familiei se efectueaz de ctre AJPS Vaslui, la dispozitia primarului. n luna iulie, n judetul Vaslui, pe locul al doilea n topul prestatiilor sociale se clasau cei 16.621 de beneficari de alocatie pentru sustinerea familiei, care au ncasat o sum total de 1.052.177 lei.