vineri, ianuarie 23, 2026

Aproape 300 de oameni au murit, anul trecut, n Spitalul Elena Beldiman

Aproape 300 de persoane au decedat, n 2011, n timp ce erau internate la Spitalul de Urgent Elena Beldiman Brlad. n peste 60% din cazuri, numitorul comun a fost vrsta naintat a pacientilor combinat cu stadiul terminal al unor boli incurabile.

n cele 12 luni ale anului 2011, medicii Spitalului de Urgent Elena Beldiman Brlad au internat aproape 31.500 de persoane. n majoritatea cazurilor, pacientii, fie c vorbim de victime ale accidentelor rutiere sau casnice, ale agresiunilor sau afectiunilor medicale, s-au fcut bine si au fost externati. Din nefericire, din eviden- tele unittii medicale reiese c, n 2011, aproape 300 dintre pacientii internat i au decedat n timpul spitaliz rii. Mai exact, 296 de persoane. Num rul poate prea mare, ns, raportat la numrul pacientilor externati, reprezint mai putin de 1%. Comparativ cu anul 2010, cnd au fost luati n evident 287 de pacienti care au sfrsit n spital, mortalitatea a crescut cu 3,04%. Oricum, din punctul de vedere al conducerii spitalului, numrul pacientilor morti n unitate nu este relevant, deoarece foarte multi bolnavi sunt adusi de apartintori prea trziu, cnd boala este prea avansat iar medicii nu mai pot face nimic pentru ei. n anul 2011, am nregistrat 296 decese, adic o mortalitate de 0,91%. n peste 60% din cazuri, pacien- tii care au murit aveau vrsta mai mare de 65 de ani si sufereau de boli incurabile, fiind adusi de rude n faze terminale, cnd medicii nu mai aveau ce face. Dintre pacientii ceva mai tineri, cu vrste ntre 40-50 de ani, multi au decedat din cauza cirozelor cauzate de consumul excesiv de alcool, dar si a infarcturilor miocardice acute, atacurilor vasculare cerebrale sau a ocluziilor chirurgicale tardive, ne-a spus dr. Gabriela Danis, directorul medical al unittii spitalicesti. Cele mai multe decese au fost nregistrate n sectiile Medical (69 morti), Chirurgie (54 morti) si Neurologie (34 decese), principalele cauze fiind bolile aparatului circulator (infarcturi, atacuri vasculare cerebrale etc.), cele ale aparatului digestiv (sindroame subocluzive prezentate tardiv) si afectiunile hepatice. n procente mai mici, medicii s-au vzut obligati s declare decesul si n cazul unor boli ale aparatului respirator, tumori maligne, traumatisme si accidente, diabet, boli ale aparatului uro-genital, boli infectioase si parazitare, etc.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Apel pentru donare de sânge! Scădere semnificativă a numărului de donatori

Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad se confruntă cu o...

„Trenul Unirii” ajunge sâmbătă în Vaslui și Bârlad, pe traseul simbolic al Zilei de 24 Ianuarie

Județul Vaslui, cu gările Bârlad și Vaslui, se află sâmbătă, ca...

Proiect de hotărâre: Fără garaje pe domeniul public al municipiului Vaslui

Un grup de consilieri municipali a inițiat un proiect...

Gerul a făcut victime indirect în județ: 10 locuințe mistuite de flăcări în 5 zile

În ultima săptămână, mai bine spus de când temperaturile...

Related Articles

Popular Categories