„Leru-i ler si leru-i ler,
N-am nimic n frigider!”
Milut Boc – „Opere complete”
La a cincea nastere, mama sa, dup ce adusese pe lume patru bieti, la aflarea vestii c, n sfrsit, Dumnezeu i druise o fat, ntineri si simti mai intens ca oricnd frumusetea si rostul vietii. De bucurie, Eliodor Stiubei bu cu vecinii tot polobocul cu vin din pivnit, mai vndu cteva rate lui Severin Aghiazm, pe butur, se-ntelege, uit de vitele din ocol cteva zile, apoi, ntr-un trziu, dogit si coclit tot, trecu pe la maternitate, dosind ntr-un ziar un popusoi copt – c taman era sezonul…! – , chitind c la o luz exersat ca Veta sa, atentia, gestul conta, nu suportul material. Eliodor Stiubei, ca orice om gospodar de pe la noi, era un betiv ngrozitor. Seca tot. Bea pn ce tremura, o tinea lant o sptmn, nefcnd selectie la butur, apoi, rupt, deselat si grbovit, se-arunca n Brlad si se sclda pn ce-i ieseau toti aburii alcoolului pe urechi. Mai ru era iarna. Atunci, ca turbat, simtind c-i ard matele, brbatul se tvlea prin omt si se dregea cu moare de varz ori bors din putin. Rusinat, omul o privi cu drag pe Veta si, nu-s cum, parc-i venea s o srute, asa cum o mai srutase el, odat, n urm cu douzeci de ani, cnd l altoise bine, la un Crciun, pe Trtan, feciorul pdurarului din Fundoaia, care cam i ddea trcoale fetei, fapt ce-l suprase crunt pe Eliodor Stiubei, ce tocmai desertase un chiup cu bors, hpind si trta din el, asa de tare l frmntau organele interne alcoolizate si mahmure…! Pe fetit au botezat-o n luna urmtoare, n familie, oarecum stnjeniti de prezenta feciorilor cu mustti si tiulee roscate pe obrajii lor arsi de dogoarea muncilor pe cmp. Iau zis, simplu, Ileana, ursindu-i sntate, ca la crestinii cinstiti, belsug si, mai ales, s fie cuminte. De fapt, Ileana a nteles c o fat cu patru frati artgosi si vnjosi, care fceau legea n sat, hotrti si drepti, gospodari, nu putea s fie dect cuminte. De la bunica ei, Ileana nvt ce-i curtenia si smerenia, de la mama sa, lucrul de mn si treburile gospodresti, de la tatl su, care nu mai pusese strop de butur n gur de la nasterea ei, dragostea de printe si hrnicia, iar de la bieti, crora le aranja hainele pentru srbtori, mndria si drzenia, puterea de-a nfrunta greuttile si srcia. Au trecut ctiva anisori. Satul se ltea, se fcuse o scoal nou, mare, iar Ileana se dovedi isteat si sritoare. Toti tineau la ea si chiar muierile clevetitoare erau nevoite s remarce sec: – i cuminte, srcuta de ea! Att. Nici un compliment n plus, nicio vorb rea. Fata si vedea de-ale ei si cnd celelalte, chiar mai mruntele, sengr mdeau cu bietii pe dup stoguri, tinea drumul drept, de-acas rmnndu-i n minte un singur ndemn, mai ales de la frati: – Tu s fii cuminte…! S fii o fat cinstit si cuminte! Pe Gelu Priboi l-a avut profesor doar dou luni, pe-a opta, mai spre sfrsit. Preda istoria si venise la noi din Banat. nalt, ngrijit si tob de carte. Cnta dumnezeieste din glas si cu chitara, mai bine chiar dect popa Lcust, care, dup dou-trei stacane, o mai lua si pe artur, ncurcnd cumplit versurile. Ileana a nceput s nu doarm… Se nstea n ea, timid dar sigur, femeia. nc nu stia s-si explice, s-si desluseasc strile prin care trecea, freamtul, visele ntortocheate, ns ntelegea, pentru ntia oar, ce nseamn, de fapt, o fat cuminte. Nu stia cum sunt fetele din alt categorie, ns Ileana, gnditoare si, poate, chiar trist, fr ca Gelu Priboi s bnuiasc ce vlvtaie a aprins n sufletul tinerei, a decis, tinnd semeat fruntea sus, s fie o fat cuminte. Asa a fost si-n liceu. Vesel, bun la scoal, curat, prietenoas, o fat cuminte. Fratii o vizitau pe rnd la Brlad, oameni nsurati acum, cu copii, la rndul lor, mndri de sora lor, pe care, zmbind stingheri parc, vinovati, la plecare, o mngiau pe pr si-i murmurau soptit, ca de pe alt lume: – Vezi, Ilean, noi plecm… Stii tu, cu muncile noastre…! Tu… unul dintre frati, chiar lcrimase, oprindu-se din vorb, s nu-l cread fata slab. Tu, stii, tot asa, s fii cuminte…! Facultatea n-a fost usoar. Eliodor Stiubei se prpdise iar Veta rmsese pustie, singur n ograda lor. Bietii, fratii, o ajutau, pe rnd, pe Ileana, i trimiteau bani pentru crti si haine. O vizitau rar, dar i scriau, asa cum puteau ei si, spre final, adugau, ca-n trecere, sfielnic, sfatul acela vechi si, poate, pgubos, ndemnul lor: – Tu s rmi fat cuminte…! Necazul fetei a nceput de la un lector libidibos, pe care, probabil, ai si nu l-au sftuit n copilri, sau nu pricepuse el cum e s fii om bun, brbat cuminte… A rezolvat „incidentul” un frate de-al Ilenei, care, venit la Iasi, s-a ntlnit cu nstrusnicul personaj, i-a spus cine este si i-a strns umrul cu degetele lui muncite, pn ce lectorul a nceput s chitie ca un sobolan prins n capcan. Nu s-au rostit cuvinte, ns universitarul a priceput c, pe-acolo, pe la ei, uneori trec si fete cuminti. – Numai voi i-ati bgat bazaconiile astea n cap. Ce-i asta, fat cuminte, la vrsta ei…!? Veta, fr ca cele patru nurori s fie de fat, si mustruluia feciorii. A nvtat, si-a copt creierii, st toat ziua n spital, are grij de bolnavi, si-att… Pentru c voi, desteptii satului, i-ati tot suflat n urechi chestia cu fata cuminte… Da’ pn cnd!? C toate de vrsta ei s-au mritat…! Ileana privi afar. Era ajunul Crciunului. Sclipeau beculete de peste tot. Avusese o operatie grea, foarte grea, dar tnra pe care o ngrijise scpase si, dup un travaliu chinuitor, nscuse o fetit dolofan si perfect sntoas. – S fii…! Ileana nu-si continu urarea, uimit parc de faptul c a simtit nevoia s mai schimbe cte ceva n menirea pe care o fcea fetelor pe care le vedea nscndu-se. Continu ntr-un trziu, cu gndul aiurea, n fata ochilor, mbrcat n Mos Crciun, ciudat, foarte ciudat, aprndu-i Gelu Priboi, dup attia ani, profesorul de istorie, nalt, crunt acum, zmbitor si plin de daruri… S fii sntoas si… fericit, domnisoric…! Ileana intr n apartamentul ei rece, ostil ntr-un fel, aprinse lumina, aranj cteva crengi de brad deasupra usii, fcu un dus lung, lung, apoi se strecur trudit n patul ei si nu vis nimic pn spre ziu, cnd, refcut dup efortul din ziua precedent, se trezi nlntuit n dragostea ei de cel pe care-l ndrgise n urm cu ani si pe care-l „zrise” printre fulgi, dimineata de Crciun gsind-o pe Ileana tot cuminte, dar senin, vesel, altfel si, totusi, aceeasi femeie!
Corneliu Bichinet
