Fostul sef al statului, Ion Iliescu si-a lansat, ieri, la Vaslui, al 21-lea volum scris dup Revolutie, intitulat Fragmente de viat si de istorie trit, n care mbin relatri memorialistice ale copilriei si perioadei comuniste, opinii despre Romnia ultimilor ani, precum si fotografii inedite. Volumul contine si relatri despre viata personal a fostului sef al statului, acestea fiind ilustrate cu fotografii de familie. Ieri, s-a discutat foarte mult despre Revolutia din Decembrie ’89, fostul sef al statului alocnd un spatiu generos si drumului – greu si plin de tensiuni – spre prezent. Dincolo de orice, un lucru rmne cert pentru detractorii lui de ieri si de azi: Nimic nu corupe mai mult dect puterea. (…) mi place s cred c pe mine puterea nu m-a corupt. (…) Nu mi-am dorit puterea n 1989, ci mi-am asumat o responsabilitate.
n fata unei sli arhipline, Ion Iliescu a multumit celor prezenti pentru interesul manifestat pentru aceast carte. „Eu am trecut des pe aceste meleaguri. Contactul cu aceast zon lam avut din fraged tinerete, din anul 1948. Am pretuit oamenii din aceast zon, oameni modesti care au dovedit calitti deosebite”, a spus Ion Iliescu. Episodul-cheie al crtii rmne Revolutia din 1989, el atacnd partizanii teoriei conspirationiste asupra Revolutiei, pe cei ai tezei implicrii KGB n miscarea din decembrie, precum si pe cei care neag statutul revolutionar al evenimentelor care au dus la cderea lui Ceausescu. „n toat Europa se vorbeste despre anul 1989, n care s-a prbusit un sistem. La noi a fost cel mai spectaculos moment. Esenta Revolutiei din Romnia a fost trecerea de la dictatur la democratie, la alegeri libere, la separarea puterilor n stat. Acum, sunt neghiobi care spun c Iliescu a pus mna pe putere si a inventat teroristii”, a spus Ion Iliescu. Fostul sef a statului a reamintit celor prezenti c, n acea perioad, era non-stop filat de trei echipe ale Securittii. „Multi spun c, pn la ora 12.00, a fost Revolutie, iar dup aceea a fost contrarevolutia lui Iliescu. O tmpenie mai mare nu se poate! Se confund termenii de lovitur de stat cu o Revolutie. Dar trebuie stiut c o lovitur de stat nlesneste o Revolutie. Revolutia nseamn schimbare n structura politic. Dac nu se schimb nimic nu este o Revolutie”, a adugat presedintele de onoare al PSD. Prezent la lansarea crtii, deputatul PSD Adrian Solomon a spus cteva cuvinte despre valoarea crtii. „Este o carte absolut ncntroare. Ceea ce prinde prima oar este relatarea evenimentelor cu documente de dup Revolut ie. Pe lng un mare om de stat, domnul Iliescu este un foarte bun scriitor, cu o capacitate mare de analiz si sintez”, a subliniat Adrian Solomon. Cartea consacr un capitol important eforturilor pentru promovarea noilor relatii internationale ale Romniei. Totodat, fostul presedinte al statului a fcut o analiz a partidului pe care la fondat, n anii 1990, si o trecere n revist a schimbrilor pe care forma- tiunea politic social-democrat le-a suferit pn n prezent. Ion Iliescu a mrturisit c nu l-a interesat puterea n sine si c nu a folosit puterea pentru a face ru sau n interes personal. „Nimic nu corupe mai mult dect puterea. Si trebuie s fii, din punct de vedere moral, extrem de puternic pentru a nu te lsa corupt de putere. mi place s cred c pe mine puterea nu m-a corupt. (…) Nu mi-am dorit puterea n 1989, ci mi-am asumat o responsabilitate”, afirm el n carte. Ct despre prezent, liderul de onoare al PSD consider c politica formelor fr fond si modernizarea fr dezvoltare sunt marile slbiciuni care mpiedic Romnia s progreseze, desi este o tar membr a Uniunii Europene. „Nu stiu s existe o solutie miraculoas care s ne vindece de aceste pcate. Cred doar c libertatea de circulatie si dreptul romnilor de a munci n Europa vor permite, n timp, schimbarea profund a Romniei,” a apreciat fostul presedinte.




