Miercuri dimineat, politisti din Negresti si Todiresti au desfsurat pe raz de competent o actiune pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale. Politistii au efectuat controale la 14 agenti economici, au verificat 56 de conductori auto si 16 conductori de vehicule de tractiune animal. Pentru neregulile constatate, politistii au aplicat 15 sanctiuni contraventionale, n baza prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice si Legii 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, valoare total a amenzilor depsind 8.500 lei. Pe DN 15 D, pe raza localittii Silistea, comuna Todiresti, politistii l-au depistat pe Stefan B., n vrst de 41 de ani, domiciliat n comuna Dumesti, care conducea un autovehicul desi se afla sub influenta buturilor alcoolice. mpotriva acestuia a fost luat msura sanctionrii contraventionale, iar ca msur complementar, suspendarea exercitrii dreptului de a conduce pentru o perioad de 90 de zile. De asemenea, politistii au ridicat n vederea confiscrii cantitatea de aproximativ 2 mc material lemnos, care era transportat de dou persoane cu ajutorul a dou vehicule cu tractiune animal, fr a detine documente de nsotire conform prevederilor legale. mpotriva celor dou persoane au fost luate msuri de sanc- tionate contraventional n conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice. Reamintim faptul c transportul materialelor lemnoase fr provenient legal sau transportul materialelor lemnoase fr avizele de nsotire ori fr documentele comunitare echivalente acestora, prevzute de normele privind circulatia materialelor lemnoase n vigoare constituie contraventii silvice si se sanctioneaz cu amend de la 2.000 lei pn la 5.000 lei si confiscarea materialelor lemnoase n cauz.
Discutii
- Actualitate
- Administrație
- Agricultura
- Altele
- Anunțuri
- Comunicate de presă
- Cultură
- De interes
- Deschidere
- Diverse
- Economic
- Editorial
- Educație
- Featured
- Istorie
- Justiție
- Local
- Locale
- Locuri de muncă
- Media
- Mediu
- Mesaje
- Muncă
- Politică
- Publicitate politică
- Publiictate
- Social
- Speciale
- Spiritualitate
- Sport
- Sănătate
- Transport
- Turism
- Umanitar
- Utilitar
- Vremea
Mai mult
Popular Categories




