La un pas de tragedie, la majorat

0

O petrecere de majorat, care trebuia s fie un prilej de distractie pentru mai multi tineri, s-a sfrsit tragic. Smbt seara, un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulant (SAJ) Vaslui a fost solicitat pentru o tnr de aproape 18 ani, din Republica Moldova, care, invitat la un majorat, la cabana Gdeasa, a czut n ap si a intrat n stop cardio-respirator. Aflat pe un ponton, fata a alunecat si a czut n ap. Nu stia s noate, dar a fost zrit de un coleg, care a dat alarma si, n ncercarea de a o salva, a srit n ap. Cuprins de panic, fata l-a tras la fundul apei. Ambii au avut noroc: imediat, au intervenit ceilalti bieti prezent i la petrecere, acestia reusind s i scoat pe amndoi din ap. Biatul nu a avut nevoie de ajutor medical, dar fata, care a stat mai mult timp n ap, intrase n stop respirator. Din fericire, printre cei aflat i acolo se afla si un cadru medical, care a aplicat metodele de resuscitare, stabiliznd-o. „Din cauza drumului extrem de anevoios, echipajul Ambulantei a ajuns la fata locului dup 45 de minute de la solicitare. Tn ra se afla n com de gradul III si prezenta convulsii specifice lipsei de oxigen la nivel cerebral. Am stabilizat-o si am transportat-o la Unitatea de Primire Urgen- te a Spitalului Judetean de Urgent Vaslui. Aici, a fost preluat si, dup manevrele medicale de rigoare, a fost transferat la Sectia de ATI Pediatrie. Astzi (ieri, n.r.), n jurul orei 12.00, tnra a iesit din com. Este greu de spus cum va evolua starea ei de sntate, dat fiind faptul c lipsa de oxigen i-a afectat partea cerebral”, a precizat dr. Mohamad Awad, seful echipajului SAJ care a intervenit pentru salvarea tinerei. Peste cteva luni, fata si va aniversa propriul majorat…