Interes scazut pentru manifestarile dedicate zilei de 9 Mai

0

Actiunile dedicate zilei de 9 Mai s-au desfsurat si n acest an la Monumentul Eroilor, de pe strada Mihail Koglniceanu. Ca de obicei, de la eveniment nu au lipsit reprezentant ii principalelor institutii administrative: Consiliul Judetean, Primrie, Prefectur, dar nici reprezentant ii asociatiilor pensionarilor si cei ai veteranilor de rzboi, precum si reprezentantii institutiilor subordonate Ministerului Administratiei si Internelor. Cu totul neasteptat, chiar dac a fost luni, s-a remarcat o prezent mai putin numeroas dect n anii trecuti att n ceea cei priveste pe reprezentantii institutiilor descentralizate, ct si pe simplii vasluieni. A compensat numrul mare de fete bisericesti care l-au nsotit pe printele protopop Vasile Prclabu, alctuind soborul care a tinut slujba de pomenire. Mai putine ca n anii trecuti au fost si discursurile, acestea venind doar din partea printelui protopop si din partea lui Vasile Pavl, primarul municipiului Vaslui. Edilul i-a ndemnat pe cei prezenti s nu si uite eroii, s i respecte si s i priveasc ca un bun exemplu de dragoste de tar. S-au depus coroane de flori, n semn de respect pentru eroii neamului, dup care a urmat cel mai spectaculos moment al manifestrii, parada militar.