Ieri, Stefan Moldoveanu, de 38 de ani, din Husi, suspectat de svrsirea tentativei la infractiunea de omor, fapt comis asupra Corinei P., de 27 ani, a fost identificat pe raza municipiului de politisti din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale si Politiei municipiului Husi. Imediat, brbatul a fost condus la Parchetul de pe lng Tribunalul Vaslui, pentru audieri. Reamintim c acesta este cercetat pentru faptul c, pe 8 aprilie, n urma unor discutii n contradictoriu care au avut loc n curtea comun a imobilelor n care locuiesc, brbatul i-a aplicat femeii mai multe lovituri peste fat si corp, iar ulterior, cu un cutit, i-a aplicat mai multe lovituri n zona umrului stng si n zona hemitorace drept. Suspectul a intentionat s-i aplice lovituri de cutit si n zona capului, ns a fost mpiedicat de o vecin. Imediat dup comiterea faptei brbatul a prsit zona. De asemenea, brbatul este cercetat de politisti din cadrul Politiei municipiului Husi ntr-un alt dosar penal sub aspectul svrsirii infractiunilor de viol si lipsire de libertate, fapte comise asupra aceleiasi tinere, la sfrsitul lunii martie a.c..











de fapt astia-s prea invatati cu parnaia
Comentariile sunt închise.