Potrivit proiectului de hotrre pentru aprobarea contractului cadru de acordare a asistentei medicale n anul 2011, postat recent pe siteul Casei Nationale de Asigurri de Sntate, din 2011, pacientii si vor lua medicamentele de pe retete de la farmaciile de familie. Astfel, potrivit Notei de fundamentare din proiectul de Contract Cadru, „a fost introdus conceptul de farmacie de familie care se refer la posibilitatea asiguratilor de a opta pentru o farmacie n vederea eliberrii de medicamente – pentru asiguratii inclusi n unele programe nationale de sntate cu scop curativ, precum si asiguratii cu afectiunile cronice a cror list este prevzut n norme”. Farmaciile vor trebui s depun la contractare listele cu asiguratii care au optat pentru acestea. De asemenea, pacientul va putea s schimbe farmacia dup 6 luni de la nscriere, exceptie fcnd situatiile n care acesta si schimb domiciliul temporar sau definitiv. Pe baza acestor liste, casele de asigurri stabilesc sume distincte pentru decontarea medicamentelor eliberate pentru asiguratii cu afectiuni cronice, din totalul fondului aprobat pentru consum de medicamente cu si fr contributie personal. n nota de fundamentare se mai precizeaz c acest prevederi ar putea intra n vigoare la 3 luni dup ce intr n vigoare noul Contract cadru. n proiectul noului contract s-a prevzut c prescrirea medicamentelor se face pe denumire comun international (DCI), cu exceptia cazurilor justificate cnd medicul poate prescrie pe denumire comercial. Cu exceptia cazurilor n care medicul recomand o anumit denumire comercial, recomandarea farmacistului pentru denumirile comerciale aferente DCI-ului prescris de medic se face n ordinea cresctoare a pretului, ncepnd cu pretul cel mai mic pentru medicamentul respectiv. Acelasi proiect prevede c termenul de decontare este de 180 de zile fat de 90 ct este n prezent.