PD-L nu accepta premier propus de liberali

Democrat-liberalii au reiterat ideea conform creia, n momentul de fat, pentru Romnia, cea mai bun solutie o reprezint o guvernare de dreapta, n care principalul aliat al PD-L s fie PNL-ul lui Crin Antonescu. Desi s-au artat deschisi unui nou parteneriat cu PNL, democrat-liberalii nu accept tocmai principala conditie a acestora din urm, respectiv desemnarea premierului. Deputatul Dan Marian a precizat c „(…) punctul de vedere al PD-L este acela c si doreste o guvernare de dreapta n Romnia, iar optiunile sunt cele legate de PD-L si PNL”. „Trebuie s subliniez de la bun nceput c nu este normal si firesc ca cei care au pierdut alegerile (PNL, n.r.) s si revendice pozitia pe care nu ar fi obtinut-o nici dac ar fi cstigat alegerile”, a declarat Dan Marian, subliniind totodat c „(…) nu suntem dispusi s stm la discutii si negocieri dac ei impun preconditii”. Deputatul s-a declarat indignat si de atitudinea lui Crin Antonescu si a lui Mircea Geoan care, n continuare, „temndu-se c si vor pierde functiile din fruntea partidelor pe care le conduc, continu s transmit mesaje care nu fac altceva dect s afunde Romnia n criza economic, politic si moral”.

4 COMENTARII

  1. Asa este corect si cinstit pentru ca oamenii s-o duca mai bine …in Romania trebuie sa fie o guvernare de dreapta !…Ne-am saturat de ,Stanga ,,..sa-l lase pe presedintele Traian Basescu sa
    arate ca poate conduce tara nu sa-l boicoteze tot timpul….PDL cred ca trebuie sa -si ia xa aliat PNL !…Dar sa vedem cum se vor derula lucrurile ….deocamdata sa-si dea acordul Curtea Constitutionala pentru validarea alegerilor…si cred ca si- o va da !…

  2. bai pupincuristule,nu vezi barna din ochiul tau,dar vezi paiul din ochii altora.Basescu si toata slehta lui sunt niste banditi ordinari,condusi de niste fufe ca Udrea,anastase ,ridzzi………….

  3. Cei dou Crin Antonescu si Mircea Geoana se zbat ,,ca pestele pe uscat,,.Cu siguranta ca-si vor pierde posturile din fruntea partidelor lor ,cine ar mai sustine ,,doi prostanaci,,?Dupa ce vom avea rezultatele de la Curtea Constitututionala deja vom avea si liderii alesi.PD-L a fost fript odata cu prim ministru si de data aceasta are coloana verticala.Partidul liberal se afla in genunchi si cu buzele la virful bocancului portocaliu trebuie sa cedeze pina la urma pentru ca au fost invinsi.Treceti la coada baieti iar bunicuta oricit si-ar trage basmaua de pe urechi va ramine cu fundul descoperit.Presedintele Basescu ne-a aratat ca are pe cine pune prim-ministru(exemplul lui Boc este de necontestat).Mai normal decit atit ce ne poate oferi?Sa vedem agresoriiPSD ce mai au de gind sa faca….oricum trebuie luati la purificat nu?poporul are dreptul sa stie t0t de dupa revolutie..dar tot.

Dă-i un răspuns lui trandafir Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.