luni, decembrie 22, 2025

Brladul, indecis

Asear, rezultatele scrutinului pentru turul al doilea al prezidentialelor a reliefat o incertitudine neasteptat de principalele politice din Brlad. n timp ce social-democratii rmasi n curs cu candidatul Mircea Geaon se asteptau la cel putin 60% din preferintele electoratului local, sustintorii lui Traian Bsescu vedeau o victorie de rsunet n „judetul rosu”. Pn la urm, la nchiderea urnelor, rezultatele PSD si PD-L au artat, cu aproximatie, astfel: 54,5% pro Geoan, 45,37% pro Bsescu.

Ieri dimineat, urnele s-au deschis n cele 41 de sectii de votare fr incidente. La ora 07.00, sectiile si-au deschis portile iar primul elector a fost nregistrat n chiar primul minut al deschiderii procesului de vot. Toate efectivele Ministerului de Interne cooptate pentru supravegherea scrutinului au fost la posturi, astfel nct Brladul, pn la nchiderea procesului de vot, nu a nregistrat dect un singur incident. A fost vorba despre un tnr care a mers la o sectie de votare din incinta Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza”, iar la iesirea din cabina de vot a ndemnat electoratul, strignd n gura mare, s voteze n favoarea unuia dintre cei doi candidati. n rest, n oras, organelor de ordine nu le-au fost semnalate alte probleme.

Ruralu-i fruncea si Grivita-i motu’

Cele mai multe incidente electorale semnalate, dar si constatate de politisti, s-au nregistrat n mediul rural. Aici, oamenii legii au fost nevoiti s se deplaseze la nu mai putin de opt sesizri. Din fericire, doar trei s-au dovedit a fi ct de ct ntemeiate. Prin urmare, la Bogdnesti, s-a reclamat c primarul localittii ar practica cu succes turismul electoral, n fata politistilor din sat. Avnd n vedere c acesta nu a nclcat prevederile legii electorale, oamenii legii n-au avut ce s-i fac. Mai departe, a venit cu o reclamatie un septuagenar din comuna Coroiesti. Omul, desi este domiciliat n Brlad, ar fi vrut s-si exercite dreptul de vot n localitatea Mireni, comuna Coroiesti. Cum aici nu exist o sectie special, omul a fost ndrumat spre una. Considernd c i-a fost interzis dreptul de vot, dar mai ales nentelegnd c nu poate vota dect n sectiile speciale, btrnul s-a prezentat cu reclamat ia la Politia Brlad. Evident, n acest caz, organele abilitate urmeaz s se pronunt e desi nu exist nicio infractiune comis. Nu acelasi lucru se poate spune despre ce s-a ntmplat n comuna Grivita. aici, Politia Brlad a primit o sesizare cum c un autoturism cu sapte locuri nmatriculat n Bucuresti ar stationa nejustificat n imediata apropiere a unei sectii de votare din Grivita. ntmplarea a fcut ca n zon s se afle si sotul primritei comunei, Doru Munteanu. Martorii au povestit c acesta, nsotit de ctiva localnici, i-ar fi luat la pumni pe cei aflati n autoturismul n cauz. Nu s-a dat nicio explicatie, ns n urma busculadei create, soferul masinii s-a cp- tatcu un pumn n bot. La politie, la anchet, au nceput n schimb s apar si sustintorii sotului primritei, care, mai c s-au jurat c indivizii din dubit prcaticau turism electoral. Concluzia organelor abilitate a fost alta: nu exist infractiune. Cu alte cuvinte, s-a stabilit c soferul, de bun credint, a plecat din Brlad nsotit de o familie ce avea un copil n vrst de doi ani si a luat la ocazie trei persoane spre Grivita. Ajunsi n preajma sectiei, copilului i s-a fcut ru iar oamenii au fost nevoiti s opreasc autoturismul. Si acesta a fost momentul n care s-au agitat spiritele. Asear trziu, la nchiderea editiei, se fceau cercetri, inclusiv pentru a-l audia pe sotul primritei. Trebuie spus c acesta, zilele trecute, a mai fost protagonistul unor scene similare, respectiv vineri a agresat fizic un alt constean dar de la alt partid si tot n aceeasi zi, acelasi individ a umilit n sediul Primriei Grivita un functionar public, nclcnd flagrant Legea Functionarilor Publici, dup cum sustine victima.

Cei doi „cstigtori”

Curios este c, asear, n jurul orei 23.00, att presedintele PD-L Brlad, senatorul Vasile Pintilie, ct si cel al PSD Brlad, deputatul Adrian Solomon, si ddeau drept cstigtor candidatii pe care i sustin. „Am luptat cu o fiar, nu cu o fat mare. Am cstigat alegerile si la Brlad si n tar. Este o victorie minunat mpotriva unui presedinte abominabil. Lam nvins pe cel mai mare golan al trii! Este o victorie a lui Geoan si a celorlalti care lau sustinut. Acum, presedintele Geoan are sansa s scape de spaimele trecutului si trebuie s felicitm toti romnii care l-au ajutat. E clar: ramura Lefter-Drgan a votat cu Bsescu si s le fie rusine! n timp ce ramura Monu-Bouros a sus- tinut candidatura domnului Geoan. Capitolul Bsescu s-a ncheiat!”, a declarat Solomon. „Presedintele Bsescu rmne presedinte! n ce ne priveste, am obtinut un scor foarte bun, respectiv aproape 45,5% din preferintele electoratului din Brlad. Acest lucru nseamn c Brladul nu mai e peste 70% rosu. La nivel national, am dus o lupt cu toate formatiunile politice care nu doreau progresul Romniei. De aceea, romnii au nvins!”, a declarat senatorul Pintile.

Adrian Tighici: Geoan presedinte, cadoul vasluienilor

Atmosfer de srbtoare, ieri sear, imediat dup aflarea exit poll-urilor, la sediul Organizatiei Judetene a PSD Vaslui. „Mos Nicolae a adus un frumos cadou vasluienilor”, a spus Adrian Tighici, directorul de campanie al PSD, n timp ce presedintele socialdemocrat ilor vasluieni, Dumitru Buzatu, s-a declarat ncreztor c surprizele nu-si mai pot avea locul. De partea cealalt, n tabra portocalie, tensiunea era la cote maxime. Liderii PD-L mimau zmbete fortate, au fluturat anemic dou steaguri cu nsemnele partidului, ns fr forta unor nvingtori. „A fost o campanie grea, foarte solicitant, ns rezultatul din aceast sear vine s ncununeze toate eforturile depuse de noi. Romnia ncepe acum o nou etap, cu Mircea Geoan presedinte si Klaus Johannis premier”, a declarat Dumitru Buzatu, multumind totodat electoratului vasluian, care a iesit n numr mare la vot.

Alin Trifu, PC: „Protestele nu-si au locul”

Alin Trifu, presedintele Filialei Judetene PC Vaslui, a felicitat victoria candidatuli PSD, Mircea Geoan – una previzibil, n opinia lui. „Vreau s multumesc tuturor membrilor de partid care, alturi de colegii din PSD, au fcut ca judetul Vaslui s obtin, din nou, un scor foarte bun pentru Mircea Geoan”. De asemenea, liderul PC Vaslui a avertizat c PDL va face orice pentru a ntoarce rezultatul alegerilor, inclusiv prin miscri de strad.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează, așa cum rezultă din...

Doar câteva zile până când vechea aplicație Revisal devine neutilizabilă

Angajatorii din județ mai au doar câteva zile pentru...

Tratamentul sinuzitei

Dr. Ionuț Gabriel Hănțăscu, medic primar ORL, Arcadia Sinuzita, patologie...

Vreme închisă, înainte de sărbători, cu ceață și ploaie slabă

Zilele de dinainte de sărbători aduc vreme închisă, anunță...

TVA pentru sectorul HoReCa va rămâne 11%

TVA pentru sectorul HoReCa (hoteluri, restaurante, catering) va rămâne...

Related Articles

Popular Categories

Articolul precedent
Articolul următor