Husenii nu stiu nici daca si nici cu cine vor vota

Un sondaj de opinie, realizat la nivelul Husului de ctre organziatia local a Partidului National Liberal, relev faptul c, acum, cu doar 4 zile naintea primului tur de scrutin, cei mai multi dinte alegtorii huseni sunt nehotrti n privinta participrii la votarea din 22 noiembrie.

Dornici s afle din timp care este interesul husenilor pentru alegerea presedintelui Romniei, liberalii huseni au realizat n aceste zile un sondaj de opinie la nivelul orasului, care ns a dus la o concluzie deloc mbucurtoare: cei mai multi din electorii orasului dintre vii nc nu s-au hotrt dac s mearg sau nu la vot. Presedintele organizatiei PNL Husi, avocatul Radu Bobrnat, cel care, de altfel, a initiat sondajul, a precizat c ceea ce i-a determinat pe liberali s ia pulsul electoratului local cu doar cteva zile nainte de marea confruntare este reprezentat de tendinta din ce n ce mai evident a husenilor de a absenta de la urne. Am analizat cu foarte mare atentie prezenta la vot a husenilor din 2000, de la alegerile locale, si pn la alegerile parlamentare din 2008, iar concluzia pe care am tras-o este aceea c, de la un scrutin la altul, husenii particip n numr tot mai mic. 30% pare a fi un prag psihologic pentru noi, pe care cu greu l-am depsit la alegrile locale din 2008. Din pcate, lucrurile rmn oarecum constante, dac este s analizm concluziile sondajului. Nu mai putin de 54% din esantionul de 1.450 cetteni chestionati au precizat c nu stiu dac merg duminic la vot. De aceea, consider c cel mai important lucru pe care am putea s-l facem, noi, politicienii locali, autorittile locale si nu numai, este s ncercm s i convingem pe toti cei din jurul nostru s participe la vot. Oamenii trebuie s nteleag c decizia fiecruia conteaz, indiferent dac rezultatul final va fi sau nu cel dorit. nteleg perfect faptul c cetteanul este dezamgit de atta demagogie si minciun, dar acum, la aceste alegeri prezindetiale, eu cred c au prilejul s aleag omul, caracterul si nu o sigl de partid. Personal, eu l votez pe Crin Antonescu, dar vreau ca husenii s decid singuri pe cine vor si s vin la vot, indiferent de preferinta lor. Asta este cel mai important lucru, a precizat presedintele PNL Husi, Radu Bobrnat.

Noi cu cine votm?!

Liberalii au chestionat, n ultimele 4 zile, un numr de 1.450 de huseni, iar ntrebarea esential a sondajului a fost Mergeti la vot, duminic, 22 noiembrie 2009?. 54% din electorii crora li s-a solicitat acest rspuns au artat c sunt nehotrti si numai 30% au afirmat hotrt c vor participa la scrutin. Dintre acestia, 11% au precizat c merg la votare, dar nu stiu nc cu cine vor vota, diferenta de 19% avnd deja un preferat n rndul candidatilor la presedintia Romniei. Destul de mare se dovedeste a fi si numrul celor hotrti s nu participe la vot, 15%. Sondajul a artat c exist si un procent de 1% ce reprezint cettenii care nu sunt interesati sub nicio form de politic si de alegeri. Rezultatele acestui sondaj mi se par foarte importante, deoarece pot ajuta la o anticipare destul de aproape de adevr a modului n care se va vota la Husi, duminic. De altfel, eu, ca presedinte al PNL Husi, mias dori ca acest gen de consultare a opiniei publcie s devin o contant pentru noi, deoarece numai asa politicienii pot ntelege starea de spirit a societtii, dorintele si mai ales nemult umirile electoratului. Pe blogul organizat iei noastre, www.pnlhusi.blogspot.com, noi vom publica toate concluziile acestui sondaj, care cuprinde si rspunsuri ale oamenilor privind viata social, cultural si economic din Husi, din ultimii ani, a anuntat liderul PNL Husi.

Interes mai mare pentru prezidentiale dect pentru europarlamentare

n cadrul aceluiasi sondaj, s-a evidentiat faptul c lupta pentru functia de presedinte este mult mai interesant, n opinia electoratului husean, dect alegerile europarlamentare din 2008. Si, totusi, electoratul nostru se anunt mult mai interesat de btlia pentru sefia statului dect pentru alegerea europarlamentarilor. Oamenii stiu exact cine candideaz, au opinii fat de fiecare si, celor mai multi dintre ei, le cunosc sloganurile, anumite obiective din platforma program. Asta e mbucurtor si, poate din acest motiv, al diferitelor preferint e pentru un candidat sau altul, prezenta la vot ar trebui s fie mult mai mare. Prerea mea este c nu e deloc onorant pentru o comunitate s se claseze pe locuri fruntase n topul absenteis-mului, a ncheiat Radu Bobrnat.

3 COMENTARII

  1. Bravo liberalilor huseni, pentru ca dau dovada ca se implica in viata societatii locale. Iesiti mai des in strada, dragi liberali, pt a vorbi cu poporul. De la el veti afla raspunsurile. Opiniile din articol, apartinand dlui bobarnat sunt de bun simt si le respect.

  2. Va recomand sa votati cu acei candidati care nu au facut parte din partidele aflate la guvernare din 1990 , si care pina acum au pus umarul la greu la distrugerea economiei tarii , mintind , furind si cersind voturi incontinuu.Daca ve-ti vota candidatii acestor partide , respectiv PSD,PNL,PD-L dupa aceea sa nu mai face-ti nici greve si nici sa ii injurati .Sa ii suportati , ca merita-ti soarta care vi se ofera.

  3. Va recomand sa votati cu acei candidati care nu au facut parte din partidele aflate la guvernare din 1990 , si care pina acum au pus umarul la greu la distrugerea economiei tarii , mintind , furind si cersind voturi incontinuu.Daca ve-ti vota candidatii acestor partide , respectiv PSD,PNL,PD-L dupa aceea sa nu mai face-ti nici greve si nici sa ii injurati .Sa ii suportati , ca merita-ti soarta care vi se ofera.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.