n sedinta Senatului din data de 15 iunie, senatorul PSD de Vaslui Doina Silistru i-a adresat ministrului Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, o interpelare extras din sesizrile primite de la mai multi locuitori ai judetului Vaslui. Persoanele n vrst din acest judet, ca si cele din judetele nvecinate, sunt nevoite ca, din motive medicale, s fac diverse tratamente n statiuni balneoclimaterice de pe litoralul romnesc. Cei mai multi pot parcurge distantele de peste 400 de kilometri doar pe calea ferat, n acest sens avnd la dispozitie si trenul accelerat 1862, pe ruta Iasi – Constanta si, n anumite perioade, Mangalia. Tinnd cont de faptul c ntreaga distant este parcurs n timpul noptii, ncepnd cu orele 22.54, v ntreb, domnule ministru, dac exist posibilitatea atasrii unui vagon de dormit acestui tren, n conditiile n care vagoanele de clasa 1 si 2 nu sunt compartimentate iar cltorii nu se pot odihni, scrie senatorul Doina Silistru n interpelarea adresat lui Berceanu. Demersul nu a fost lipsit de efect, ministrul Transporturilor reactionnd cu promptitudine. Astfel, ncepnd din data de 21 iulie, acceleratul 1862 Iasi – Mangalia are n component un vagon de dormit. n cadrul audientelor de la Biroul senatorial, mai multi pensionari din judetul Vaslui au ridicat aceast problem. Faptul c s-a gsit repede o rezolvare este cu att mai mbucur tor cu ct de acest vagon de dormit nu se bucur numai persoanele n vrst din judetul Vaslui, ci si pensionari din alte judete. Este evident c pentru un pensionar nu este deloc usor s parcurg peste 400 de kilometri fr s aib posibilitatea s se odihneasc, mai ales c marea majoritate sufer de afectiuni si pe litoral merg la tratamente, a precizat senatorul Doina Silistru.
Discutii
- Actualitate
- Administrație
- Agricultura
- Altele
- Anunțuri
- Comunicate de presă
- Cultură
- De interes
- Deschidere
- Diverse
- Economic
- Editorial
- Educație
- Featured
- Istorie
- Justiție
- Local
- Locale
- Locuri de muncă
- Media
- Mediu
- Mesaje
- Muncă
- Politică
- Publicitate politică
- Publiictate
- Social
- Speciale
- Spiritualitate
- Sport
- Sănătate
- Transport
- Turism
- Umanitar
- Utilitar
- Vremea
Mai mult
Popular Categories




