marți, decembrie 23, 2025

Elevi din mediul rural merg n excursie n Apuseni

n intervalul 14-17 iulie, un grup de 30 de elevi dar si cadre didactice nsotitoare de la scolile din Blteni, Buda si Emil Racovit (comuna Dnesti) vor efectua o excursie n zona Muntilor Apuseni. Cu acest prilej vor fi vizitate, printre altele, Pestera Ursilor si Ghetarul de la Scrisoara. Despre eveniment ne-a vorbit Vasile Bbusc, profesor de istorie la scolile Blteni si Buda. Va fi, fr ndoial, o experient unic pe care o vor tri copiii. mi place s cred c se vor ntoarce cu amintiri dintre cele mai plcute. Elevii vor pune o mic pietricic la mozaicul cunoasterii. Doresc s multumesc pentru sprijin cluburilor Rotary din Cluj si Vaslui, ne-a declarat Vasile Bbusc. n noiembrie anul trecut prof. Iosif Viehmann, fost elev al marelui speolog, Emil Racovit, a fost n judetul nostru. Acesta a tinut prelegeri la scolile din Blteni si Buda iar acum le va fi un foarte util ghid elevilor pe perioadfa excursiei. Membru al cluburilor Rotary si Lions din Cluj, el le-a nlesnit micutilor excursia de fat. Dac de sejur se va ocupa Clubul Rotary din orasul de pe Somes, transportul va fi asigurat de Clubul Rotary Vaslui, al crui presedinte, pentru un an, este un medic libanez stabilit de mai mult timp printre noi. Totodat, si primriile Blteni si Buda vor da un mic ajutor pentru ca micutii s se bucure de aceast excursie. Prima va contribui cu 1.000 lei , iar cea de a doua cu 500 lei. M bucur c-i putem sprijini pe acesti elevi din mediul rural. De altfel clubul nostru ajut n mod special tinerii, elevi cu bune rezultate la nvttur. Clubul Rotary si-a fcut un nobil scop n a sprijini copiii, ne-a declarat Virgil Cadar, unul dintre membrii marcanti ai Clubului Rotary Vaslui.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Tânăr de 29 de ani și-a lăsat fratele minor la volan pe drumurile din Fălciu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Nou medic pneumolog la spitalul bârlădean

Pe sfârșit de an, echipa medicală a Spitalului Municipal...

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam, printre laureații Galei Sportivii Anului a CSA Steaua

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam s-a aflat printre sportivele anului 2025 desemnate...

Loteria Română anunță tragerile speciale de Crăciun

Milioane de euro sunt „la bătaie” în cadrul ediției...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Related Articles

Popular Categories

Articolul precedent
Articolul următor