Legea „gemenilor“ a fost publicata

Pe 10 iunie a fost publicatã în Monitorul Oficial Legea nr.239/2009 privind modificarea OUG nr.148 referitoare la sustinerea familiei. Potrivit articolului 2, cuantumul indemnizatiei pentru cresterea copilului se majoreazã la 600 de lei, pentru fiecare copil nãscut din sarcinã multiplã, începând cu al doilea copil provenit din astfel de nasteri. Mamele care nasc gemeni sau tripleti vor primi indemnizatie de la stat pentru fiecare copil. Actul normativ are drept obiect acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului pentru fiecare copil în parte, în cazul sarcinilor multiple. Vor primi indemnizatiei pentru cresterea copilului si mamele cu vârste de cel putin 18 ani, care urmeazã cursuri universitare sau preuniversitare. În prezent, Agentia Jude- teanã pentru Prestatii Sociale Vaslui are în paltã 16 familii care au copii gemeni. Reamintim cã, în cursul lunii octombrie 2008, Înalta Curte de Casatie si Justitie a dat câstig de cauza unei mame cu tripleti, care a dat în judecatã statul român, pentru a-si primi drepturile. Solicitãri ale mamelor pentru acordarea unor indemnizatii decente pentru micutii lor au fost înregistrate si în judetul Vaslui. Potrivit statisticilor, în România, 3.500 de femei nasc anual gemeni si 1.500 tripleti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.