marți, decembrie 23, 2025

Spitalul Elena Beldiman si-a sarbatorit ziua numelui

Ieri, toti angajatii Spitalului Municipal de Urgent Elena Beldiman au srbtorit, unii prin munc, altii prin chiul aprobat de conducere, pe Sfintii mprati Constantin si Elena. Previzibil, pe fondul mult prea discutatei crize financiare, manifestrile organizate au fost mai mult de natur simbolic. Concret, aniversarea patronilor spirituali ai institutiei medicale, aflat abia n al II-lea an, a demarat printr-o slujb religioas realizat cu sprijinul preotului de caritate Adrian Filimon. Angajati ai spitalului, precum si enoriasi au fost prezenti la slujba n care au fost pomeniti att ctitorii unittii medicale, ct si cei care activeaz n prezent aici. Dup circa 30 de minute, medicii, asistentele si conducerea s-au mutat n Clubul Medicilor, unde au asistat la prezentarea unor lucrri medicale de specialitate. Printre invitatii rugati s sustin o astfel de prelegere s-a numrat si chirurgul Sebastian Doniga, care a vorbit despre chirurgia laparoscopic, domeniu aflat nc la nceput de drum la spitalul brldean. Pe lng sefii de sectie, medici si asistente, la acest colocviu medical noi am adresat invitatii si la Casa Judetean de Asigurri de Sntate, Directia de Sntate Public, precum si alti colegi din spitalele din judet. Pe lng faptul c i srbtorim pe Sfintii Constantin si Elena, ziua de astzi (ieri, n.r.) este un prilej s se discute pe teme medicale. n ceea ce-i priveste pe pacienti, din partea unittii noastre le dorim mult sntate, ne-a spus medicul Gabriela Danis, directorul medical al spitalului. n acelasi timp, cel putin n unele sectii, activitatea medical a fost ntrerupt pentru ca personalul s poat participa la manifestri, iar bolnavii veniti de la zeci de kilometri au fost trimisi acas pentru a reveni n alt zi. A fost si cazul unui brbat care btuse aproape 60 de kilometri pentru a ajunge la unul din cabinetele Ambulatoriului integrat, doar pentru a i se spune c nu poate fi primit.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Tânăr de 29 de ani și-a lăsat fratele minor la volan pe drumurile din Fălciu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Nou medic pneumolog la spitalul bârlădean

Pe sfârșit de an, echipa medicală a Spitalului Municipal...

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam, printre laureații Galei Sportivii Anului a CSA Steaua

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam s-a aflat printre sportivele anului 2025 desemnate...

Loteria Română anunță tragerile speciale de Crăciun

Milioane de euro sunt „la bătaie” în cadrul ediției...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează, așa cum rezultă din...

Related Articles

Popular Categories