luni, decembrie 22, 2025

Mihai Traistariu, n juriul Florilor copilariei

La sfrsitul acestei sptmni, Mihai Tristariu va veni la Brlad, unde, timp de dou zile, va juriza un concurs national de muzic usoar destinat copiilor si tineretului. Competitia, intitulat Florile copilriei, va avea loc la Casa de Cultur George Tutoveanu pe 29 si 30 mai. Festivalul de muzic se afl la a IV-a editie si este organizat de Clubul Copiilor Spiru Haret din localitate. n cadrul acestuia, pre- scolarii, elevii din scolile generale si cele de muzic si arte plastice, precum si liceenii din toat tara sunt invitati s participe. Pn n prezent s-au nscris n jur de 100 de copii din toat tara, pe toate cele cinci categorii de vrst. Juriul format din trei compozitori si solistul de renume mondial Mihai Tristariu, ca presedinte al juriului, va avea sarcina de a pune n balant vocea si evolutia pe scen a fiecrui concurent. Acestia vor trebui s cnte o singur pies din repertoriul muzicii usoare romnesti, iar cei mai buni la fiecare dintre categorii vor cstiga cupe (locul I), diplome si mentiuni. De asemenea, va fi acordat si Trofeul Festivalului.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează, așa cum rezultă din...

Doar câteva zile până când vechea aplicație Revisal devine neutilizabilă

Angajatorii din județ mai au doar câteva zile pentru...

Tratamentul sinuzitei

Dr. Ionuț Gabriel Hănțăscu, medic primar ORL, Arcadia Sinuzita, patologie...

Vreme închisă, înainte de sărbători, cu ceață și ploaie slabă

Zilele de dinainte de sărbători aduc vreme închisă, anunță...

TVA pentru sectorul HoReCa va rămâne 11%

TVA pentru sectorul HoReCa (hoteluri, restaurante, catering) va rămâne...

Related Articles

Popular Categories