miercuri, decembrie 24, 2025

Intre bolnavi si tomograf, o… adeverinta!

Dup trei luni de asteptare sub cerul liber, la discretia ploii sau a ninsorii, computerul tomograf de la Spitalul Municipal de Urgent Elena Beldiman Brlad nc asteapt s fie pus n functiune. Nici pn acum Primria nu a eliberat autorizatia necesar demarrii lucrrilor de reabilitare si ranforsare a spatiului n care urmeaz s fie acesta instalat. La mijlocul lunii decembrie, cnd tomograful abia fusese adus, se spunea cu optimism c, n cel mult o lun, aparatul va putea fi pus n functiune. Acum, la trei luni distant, liniste! Nimeni nu stie nimic. Cel putin nimeni din conducerea unittii spitalicesti, care a nchiriat spatiul pentru amplasarea tomografului. Este vorba despre cteva birouri din cadrul pavilionului administrativ, care au fost eliberate de vechii ocupanti. Trei luni, cutiile cu echipamentele medicale au stat fie n holul principal, fie afar, n fata intrrii. C e ploaie sau vnt, tomograful asteapt cu nfrigurare momentul n care va fi scos din cutie si va fi pus n functiune. Tot ce mai trebuie fcut este s se obtin autorizatia de la Primrie. Deocamdat, se pare c numeni nu se grbeste s o dea. Conducerea spitalului ridic din umeri si spune c as- teapt, ns c nu-si face iluzii c minunea se va ntmpla prea curnd. Nu am primit nc autorizatia de la Primrie. Dar nu noi trebuie s o primim, ci firma din Iasi care a nchiriat spatiul si care pune la dispozitie tomograful. Eu am nchiriat spatiul, conform unei hotrri de Consiliu Local, dar pentru a-l amenaja, ar trebui s ncepem s demolm niste pereti. V dati seama c nici lucrrile nu au nceput, ntruct nu putem intra cu pickhammer-ele fr a avea un act la mn, ne-a spus Dionisie Lefter, managerul spitalului. ntre timp, cei care sufer de pe urma acestei poticneli a sistemului sunt bolnavii, care au, dar nu au tomograf. Este vorba att de pacientii internati din sectii precum Chirurgie, Oncologie sau Neurologie, crora trebuie s li se confirme anumite diagnostice puse de medici, dar si de localnicii care ajung aici cu trimitere de la medicii de familie pentru investigatii amnuntite.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Cu cât se scumpesc carburanții de la 1 ianuarie. Nou val de scumpiri

Alimentarea mașinii devine mai scumpă din prima zi a...

Mesajul deputatei AUR Laura Gherasim cu ocazia Crăciunului 2025

Crăciunul este, înainte de toate, Nașterea Speranței și a...

IZVOR DE APĂ VIE: TRADIŢII ŞI OBICEIURI ÎN AJUN ŞI DE CRĂCIUN

Considerat în vechile calendare, drept celebrare a Anului Nou,...

Tânăr de 29 de ani și-a lăsat fratele minor la volan pe drumurile din Fălciu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Nou medic pneumolog la spitalul bârlădean

Pe sfârșit de an, echipa medicală a Spitalului Municipal...

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam, printre laureații Galei Sportivii Anului a CSA Steaua

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam s-a aflat printre sportivele anului 2025 desemnate...

Related Articles

Popular Categories