Pentru a preveni pe ct posibil producerea infractiunilor de orice fel n unittile de nvtmnt din localitate, Politia Brlad, Jandarmeria, Politia Comunitar si directorii scolilor au ntors, ieri, pe toate fetele problema sigurantei elevilor si a profesorilor. ntlnirea a fost organizat nu pentru c furturile, btile sau alte infractiuni s-ar petrece frecvent n incinta scolilor din Brlad, ci pentru a preveni producerea acestora. Este prima sedint de acest fel din semestrul al II-lea al anului scolar. Conform Legii 35/2007 privind cresterea sigurantei n unittile scolare, ntlniri pe aceast tem trebuie organizate periodic, n vederea gsirii unor solutii, cu att mai mult cu ct, la nivel national, sunt semnalate tot mai des incidente grave, care pun n pericol sigurant a elevilor si a cadrelor didactice. ntlnirea a avut loc n sala de sedinte a Primriei, la ea fiind prezenti directorii scolilor 1, 4, 6, 7, 8, 9, 11, a celor patru licee din oras, precum si seful Politiei Municipale, comisar Vasile Chelaru, si al Politiei Comunitare, Vasile Rdoi. Activitatea a fost organizat de Inspectoratul de Politie Judetean, chiar dac n Brlad n-au fost nregistrate multe infractiuni. Stim c n tar au fost incidente grave n scoli si n apropiere si am avut n vedere acest lucru. Chiar dac sunt instalate sisteme de supraveghere cu camere video, acestea nu pot asigura dect bunurile. Dar ce facem cu copiii si profesorii? Aici tot factorul uman, adic paznicii, ar putea s asigure o protectie mai bun, a spus comisar Vasile Chelaru. Unele scoli, prin amplasarea lor n zone mai putin populate sau mai ndeprtate de centru, sunt mai expuse la furturi sau acte de violent. A fost adus n discutie si statistica infractiunilor produse, n 2008, n scolile din Brlad si semnalate politistilor. Numrul nu este mare, comparativ cu numrul institutiilor de nvtmnt din oras. Astfel, anul trecut au fost doar 24 de infractiuni minore, n cele mai multe cazuri furturi de telefoane mobile. Acestea au fost favorizate de faptul c elevii lsau obiectele n clasa descuiat si nesupravegheat, n timpul orelor de sport sau a laboratoarelor. n 2009, avem deja dou infractiuni semnalate, dar nu sunt grave. Cu toate acestea, impactul mediatic de care se bucur dau impresia c nu este sigurant n scoli. Nu putem spune c exist pericol n scolile din Brlad si nici pe drumul spre cas, a mai adugat comisar Vasile Chelaru. Pe lng unittile scolare care au deja sisteme de supraveghere, n scurt timp, vor mai beneficia de astfel de dotri si institutii de nvtmnt. n eventualitatea producerii unor incidente, imaginile stocate pot fi folosite la identificarea fptasilor.
Discutii
- Actualitate
- Administrație
- Agricultura
- Altele
- Anunțuri
- Comunicate de presă
- Cultură
- De interes
- Deschidere
- Diverse
- Economic
- Editorial
- Educație
- Featured
- Istorie
- Justiție
- Local
- Locale
- Locuri de muncă
- Media
- Mediu
- Mesaje
- Muncă
- Politică
- Publicitate politică
- Publiictate
- Social
- Speciale
- Spiritualitate
- Sport
- Sănătate
- Transport
- Turism
- Umanitar
- Utilitar
- Vremea
Mai mult
Popular Categories




